Imagini din vizita Regelui Mihai I la Madrid, 2010
Vizita tocmai încheiată astăzi, din Spania, a fost a patra vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2010. Primele vizite ale acestui an au fost în Elveția și Italia (în februarie) și Turcia (în martie). Efectuate cu sprijin financiar exclusiv din partea Regelui Mihai, aceste vizite aduc un aport substanțial îmbunătățirii relațiilor României cu țările lumii, în domeniul economic, cultural, diplomatic, educațional, politic și militar. De fiecare dată, membrii Familiei sunt primiți cu respect și speranță, așa cum au fost primiți mereu, de-a lungul anilor, în Europa, în America și, uneori, în Asia sau Africa. Atât România și țările Uniunii Europene, cât și celelalte democrații ale lumii încearcă să facă față crizei economice, crizei morale sau crizei de mijloace în sistemul internațional. La aceste crize, în România se adaugă și o vulnerabilitate instituțională. De aceea, Majestatea Sa Regele și întreaga Familie Regală consideră că aportul adus la bunul mers al României de astăzi este unul bine venit, complementar și în armonie cu efortul administrativ sau politic al liderilor de astăzi ai țării. Sperăm ca acest lucru să fie înțeles cum se cuvine de către oamenii politici și făcut cunoscut societății, așa cum se cuvine, de către mijloacele mediatice din România. Am primit din Madrid câteva imagini cu vizita noastră de Paște. Îmi face plăcere să le adaug paginii de jurnal. Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele pe care le-ați trimis. Regele și Regina, ca și Principesa Moștenitoare și cu mine, vă doresc tot ce este mai bun pe lume. Hristos a înviat! |
Cu multa sinceritate va transmit dumneavoastra, Printesei Margareta si intregii Familii Regale urari de bine , multa sanatate, prosperitate, si sa ajungeti cit mai curind presedintele României, unde adevaratul Suveran este Maria Sa Regele Mihai.
Cu Mult Respect,
M.B.
Paste fericit,luminos,bucurii si sperante implinite! HRISTOS A INVIAT!
Pe viitor o sa construim lucruri frumoase pentru Romania. Sunt sigur de asta!
Doresc multa sanatate Familiei Regale.
A.H.
“Adevarat ca’nviat, Domnul nostru Iisus Hristos”!
Alteta Voastra,
Imi cer scuze pentru faptul ca intrerup sirul lung al traditionalelor urari pascale, dar doresc sa-mi exprim uimirea si revolta fata de tratamentul aplicat Casei Regale de functionarii statului. Este absolut incredibil ca statul Roman nu finanteaza viziltele efectuate de membrii Familiei Regala in tara sau strainatate! In tot acest timp, diverse personaje mai mult sau mai putin sinistre profita de toate avantajele oferite, in cazul lor fara justificare, unui inalt functionar, membru al parlamentului, ministerului, etc. Acum citesc in presa ca Regia Patrimoniului Protocolului de Stat nu mai doreste sa acopere cheltuielile de intretinere a Palatului Elisabeta. Tupeul unor atinge cote maxime in tara asta…
Traiasca Regele si Familia Regala!
Excelente fotografiile !
De cate ori văd fotografii cu Familia Regala a României sunt uimit de lipsa armatelor de body-guards si a girofarelor, cu care chiriaşii conduc pseudo-România.
Incredibil câtă bună-cuviinţă, demnitate şi graţie pot degaja Maiestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana !
Nimic din atitudinea Maiestăţilor Lor nu epatează, nu striveşte.
De luat aminte, măcar ca exerciţiu de prezenţă în public, dacă nu ne este posibil ca exemplu de viaţă.
Primiţi din partea mea cele mai alese urări cu ocazia Sfintei sărbători a Paştilor !
Facă Bunul Dumnezeu ca Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos să aducă în sufletele noastre pacea şi liniştea atât de necesare !
Este scandalos de suspecta si jignitoare la adresa tuturor confratilor romani, monarhisti sau republicani, de dreapta, centru, stanga sau fara de doctrina, tacerea mediatica din Romania despre intalnirea istorica si crestineasca de la Madrid, dintre MS Regele Mihai I, insotit de Familia Regala a Romaniei, si Casa Regala a Spaniei in frunte cu Regele Juan Carlos I in vreme ce sticla televizoarelor a devenit tot mai unsuroasa si patata de umorile excretate de fel si fel de lachei ai (pseudo)jurnalismului destinat intoxicarii si manipularii sub comanda mafiei politico-financiarde, fel si fel de Vadimi, Stani, Roscastanesti, Ciuvici, Ciutaci, Bogdanchiriaci, Mirceabadesti, Nistoresti, Vranceanufire, Corinadrgotesti, Adrianursi… si alti neinsemnati sau anonimi pitigoi, pitpalaci, pupeze, cotofene si papagali imitatori din execrabila fauna ornitologica a jurnalismului de colivie.
http://voxph.org/irregular/2010/04/07/noaptea-de-inviere-alaturi-de-romanii-din-spania/
Deosebit de inspirata observatia dlui.Romeo Tarhon.
Nu pot sa nu observ mediatizarea sustinuta a”principelui” Paul & Co.!
Cred ca este usor identificabila sursa si scopul mediatizarii!
Chiar daca democratia este leaganul tuturor opiniilor,este clar ca se incearca prin metode de sorginte apusa-credem noi!-demonetizarea valorilor reale si a personalitatilor al caror comportament si alura, impun respect!De fapt se intampla acelasi lucru si cu permanentele interpretari asupra noilor aliati ai tarii,asupra modului de a crea increderea reciproca in temeinicia drumului ales.
Eu cred ca este momentul ca romanii sa se comporte responsabil fata de constructia tarii si a viitorului ei.
Lumina si Pacea sfinta a Invierii Domnului ISUS sa va insoteasca ,
HRISTOS A INVIAT !
Alteta,
ma scuzati ca acest comentariu nu este pe subiect, dar sunt o ctitoare fidela a blogului dumneavoastra si ma gandeam ca puteti sa imi dati un raspuns. Doresc sa vizitez Castelul Regal de la Savarsin si am gasit niste informatii pe internet cum ca se fac cazari la castel si as dori sa stiu cum sa procedez. Nu am gasit niciun site, iar numerele de telefon pe care le-am gasit nu sunt alocate. Va rog sa ma ajutati si sa imi spuneti cum as putea intra in contact cu administratorul de acolo.
Va multumesc anticipat,
Alexandra.
Raspuns pentru Alexandra:
Castelul Săvârşin nu poate fi vizitat în interior, fiindcă este reşedinţa privată a Familiei Regale.
În plus, în acest moment, se află în pline lucrări de renovare, pentru următorii doi ani.
Începând cu anul 2011, este posibil ca Parcul Regal să poată fi vizitat, mai ales în lunile mai-octombrie. De asemenea, sperăm ca începând cu anul 2012, să funcționeze Satul Regal și Satul Meșteșugurilor, două proiecte de natură să atragă turiști, elevi, studenți și iubitori de artă populară.
Cu respect,
Cristina Parii
Secretar Executiv
Casa Majestăţii Sale Regelui Mihai I
http://www.princeradu.ro/news/3118/18/TVR-1-Stiri-20-00-04-aprilie-2010/
NU TREBUIE SA CONVINGETI PE NIMENI DE ANGAJAMENTUL FATA DE ROMANIA. ACESTA AR TREBUI SOLICITAT SI SFRUTAT SI NU DE NOI, OAMENI DE RAND, CI DE AUTORITATI ( DACA AR AVEA UN PIC DE RESPECT PT. NOI SI MAI PUTINA TEAMA DE CEEA CE SUNTETI).
cat de carenta este diplomatia romaneasca astazi si cata nevoie are de experienta si darul pe care il aveti… de ce atatea etichetari: monarhisti, republicani cand nu mai suntem nici macar romani. hai sa lasam odata orgoliile si sa ne suflecam manecile pentru a iesi la liman! sunt singura ca abia asteptati sa fiti “folositi” de poporul vostru, de poporul roman. pentru ca orcat de incomod ar fi pt. unii sau altii apartineti pentru totdeauna romanilor si ati facut paginile de istorie cele mai luminate si mai mandre pentru poporul nostru. sa facem o campanie sa facem ceva pentru ca e greu de imaginat un viitorbun pt. Romania de azi.
[…] În ultimele trei decenii, Familia Regală a participat la slujbele de Înviere în arhiepiscopii și episcopii istorice, cum sunt cele de la Iași, Cluj, Craiova, Timișoara, Alba Iulia sau Galați, precum și în episcopii nou-înființate, precum cele din Giurgiu, Deva, Stockholm sau Madrid. […]
[…] țării. În 2010, Regele Mihai și Familia Regală au fost în mijlocul românilor din Madrid, în noaptea Învierii, apoi în anul 2011, Familia Regală s-a aflat la Londra, iar în anul 2015 la Stockholm, la […]
[…] După 1989, Regele Mihai și Regina Ana au vizitat Spania și au fost oaspeții Regelui Juan Carlos I și Reginei Sofia în anii 1995, 1997, 1998, 2002, 2004, 2008 și 2010. În ultima vizită, cea din 2010, Regele Mihai și Regina Ana au sărbătorit în Piața Cristofor Columb paștele ortodox în mijlocu…. […]
[…] După 1989, Regele Mihai și Regina Ana au vizitat Spania și au fost oaspeții Regelui Juan Carlos I și Reginei Sofia în anii 1995, 1997, 1998, 2002, 2004, 2008 și 2010. În ultima vizită, cea din 2010, Regele Mihai și Regina Ana au sărbătorit în Piața Cristofor Columb paștele ortodox în mijlocu…. […]