Imagini de la sărbătorirea Regelui Simeon la 75 de ani

Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea a fost sărbătorit la București cu ocazia împlinirii, anul acesta, a vârstei de șaptezeci și cinci de ani. Principesa Moștenitoare și cu mine am fost onorați să primim, la Palatul Elisabeta, pe Regele Simeon și pe Regina Margareta, timp de trei zile, de marți 20 până joi 22 noiembrie 2012. Au stat alături de noi Arhiducesa Maria a Austriei, fiica Principesei Ileana, și soțul ei, baronul de Holzhausen.

Regele Simeon a sosit la aeroportul Otopeni în dimineața de marți, 20 noiembrie.

După un prânz privat la Palatul Elisabeta, Majestățile Lor au fost însoțite de Principesa Moștenitoare și de mine la Universitatea Națională de Apărare. Acolo, ministrul Apărării și comandantul universității au găzduit o ceremonie în onoarea Regelui Simeon, prim-ministru al Bulgariei în anii 2001-2005. Pentru meritele sale în procesul de admitere al Bulgariei în NATO, Regele Simeon al II-lea a primit Medalia de Onoare a Armatei României.

În seara de marți, prima zi a șederii Majestăților Lor în România, Principesa Moștenitoare a oferit, în numele Regelui Mihai I, un dineu la Palatul Elisabeta, în onoarea Regelui Simeon și a Reginei Margareta ai bulgarilor. La eveniment au participat personalități de primă mărime în viața politică, militară, diplomatică, economică și culturală românească, precum și un număr de reprezentanți de seamă ai mediului universitar și academic românesc. Au luat parte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Catolice.

Și-a dat concursul Camerata Regală, care a încântat auditoriul cu un concert, interpretat impecabil, intitulat “Dansul”. Camerata Regală a pus alături, pentru distinșii oaspeți, diferite dansuri ale lumii, de la menuet la tango și de la vals la horă.

În ziua de miercuri, 21 noiembrie, dimineața a fost petrecută într-un cadru privat, ca și prânzul. La ora 17, Regele și Regina bulgarilor au fost musafirii Universității din București. Rectorul și președintele Senatului universității au prezidat o ceremonie în care Regele Simeon al II-lea a primit titlul de Doctor Honoris Causa. Decanul Facultății de Istorie, profesorul universitar Adrian Cioroianu, a citit Laudatio. Au fost prezenți reprezentanți ai mediului academic, politic și diplomatic, precum și jurnaliști.

24 comentarii

  1. STOICA says:

    Doamne cata eleganta si distinctie in tot ceia ce fac Altetele Lor Regale.
    Sunt cu adevarat inima Poporului Roman.

  2. Exemplară lecție de politică de înalt nivel, Principe! Toată admirația și gratitudinea, Viorica Bălteanu

  3. Magda Teodorescu says:

    Felicitari Casei Regale a Romaniei (sper, in curand a Regatului Romaniei!) pentru modul plin de eleganta si inteligenta in care stie sa reprezinte poporul roman. Actiunile Majestatii Sale si ale Altetelor Voastre Regale nu fac decat sa ne simtim cu adevarat europeni, cu adevarat reprezentati de valori.

  4. Bucur Gabriela says:

    Eleganta ,rafinament ,modestie .Casa Regala a Romaniei!Inaltii Oaspeti ai Familiei Regale a Romaniei ,au ramas cu ami ntiri placute si cu sentimente frumoase ,pentru tara noastra ,Romania.

  5. Adina says:

    Inca o data in plus , Casa Regala Romana confera un statut de calitate tarii noastre, cu ocazia acestei manifestari.Multumim .

  6. Negus Aurelia says:

    Distinctie si eleganta! Valori adevarate ale acestei tari!

  7. Stanescu Ofelia says:

    Sper ca in curand asta va fi Romania!

  8. Cristina-Adriana Popescu says:

    Alteta Regala, felicitari! Au fost zile de o frumusete aparte, va multumim, cred ca ar fi de folos sa citim cuvantul MSR Simeon al II-lea al Bulgariei la intampinarea premiului Doctor Honoris Causa. Emotiile ne-au impiedicat sa facem o analiza a celor rostite, daca stiti cumva unde au fost publicate, daca au aparut, mi-ar face placere sa pot aprofunda scurtul discurs.

  9. Bogdan B. says:

    O galerie de imagini dulce-amara…dulce pentru ca Regele Simeon este primit cum se cuvine si sarbatorit la Bucuresti, amara pentru ca -din pacate- neutralitatea atat de mult garantata a Casei Regale a Romaniei s-a evaporat, atractia spre actuala si viitoarea putere sunt evidente. Sincer, nu inteleg cum personalitati care odinioara ne dadeau speranta si intruchipau reforma, socializeaza azi cu personaje dubioase care promoveaza mesajul anti-european, anti-american si sunt dispusi sa calce statul de drept in picioare. Profund dezamagit, va doresc din diaspora multa sanatate alaturi de noii dvs. prieteni: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Dan Voiculescu si a sa televiziune, Victor Ponta, Crin Antonescu si ai lor urmasi. Cu bine!

  10. Viorica says:

    Va multumim pentru imaginea harnicului si discretului colectiv de colaboratori ai AAVVRR.

  11. Cristina-Adriana Popescu says:

    Alteta Regala, nu as vrea sa incepem polemici pe acest blog, dar mesajul domnului B. m-a uimit. Il asigur ca membrii Casei Regale pastreaza neutralitatea vis -a vis de politica din tara. Altii poate incearca sa traga folos electoral, chestiune, care o familie civilizata nu o poate controla si nici nu e de dorit sa faca asa ceva. Eu cred ca trebuie sa respectam invitatii Casei Regale sau sa intelegem, ca poate palatul Elisabeta este mai putin un domiciliu si mai mult o resedinta, ai carei harnici locuitori au alcatuit un program pe 30 de ani destul de elaborat. Cand musafirul este de rangul MSR Simeon al II-lea, invitatii trebuie sa fie sefi de stat si nu altceva de profesie.(Ca unul dintre ei se autoexclude…este un life style mai mult). Europa ar trebui sa fie nu o incercare de copie americana, ci sa aplice “e pluribus unum”, unitatea in diversitate, model care a avut sorti de izbanda in SUA. Anti-american si anti-european nu mai e nimeni prin Romania… Domnul se autointituleaza din diaspora, termen care sugereaza ca noi nu suntem liberi. Poate e in campul muncii pe teritoriu european, dar nu in diaspora. Ne e furata zilnic speranta de normalitate tocmai de viziuni dihotomice ca si acestea. Am ajuns sa atacam absolut orice urma de buna convietuire. ( Nu imi permite spatiul, dar as mai avea multe de scris si despre ce se intampla prin alte institutii) Si eu am fost invidioasa, ca nu am putut participa la unele intalniri, dar va asigur ca fiecare invitat este la locul si in ziua potrivita in preajma Familiei Regale, care are consideratie pentru orice suflet, cat de neinsemnat!

  12. Bogdan B. says:

    @ D-nei Crstina-Adriana Popescu – stimata doamna, nu trebuie sa va uimeasca. Exista si romani care nu aplauda asa-zisa solutie pe care clasa politica de la Bucuresti o pregateste pentru 9 decembrie. Pentru dosar si linistea dvs. eu nu fac politica si nu sunt admirator al actualului Presedinte. Sunt un simplu cetatean care se intampla sa fie si emigrant in acelasi timp. Urmaresc viata politica din Romania foarte aproape…si sunt dezamagit cand vad Casa Regala -cam singura institutie de care ma mai legau sperante, impreuna cu cele din aria Justitiei- participand la evenimente alaturi de sabotorii statului de drept, sau de cei care in anii ’90 blocau in mod repetat reintoarcerea Majestatii Sale in Romania. Repet, nu inteleg cum personalitati de talia unor ilustri profesori de istorie gireaza actiunile iresponsabile ale administratiei de la Bucuresti, care merge impotriva interesului national, care besteleste aliatii occidentali. Spuneti cu usurinta ca “Anti-american si anti-european nu mai e nimeni prin Romania”. Nu pot sa nu fiu in mai mare dezacord cu dvs. Urmariti declaratiile Prim-Ministrului si Presedintelui Senatului Romaniei, intarite de cele ale fostului presedinte Constantinescu. Ele au greutate, pentru ca nu vin de la orsicine. In viziunea domniilor lor, Romania ar fi fi devenit mai degraba o colonie, asuprita de institutiile europene de la Bruxelles si intimidata de administratia de la Washington si nu o tara cu drepturi depline in UE si NATO. Din pacate, lucrurile merg intr-o directie gresita pentru ca, asa cum au confirmat ultimile luni, se anunta o perioada de demolari a brumei de institutionalitate dobandita in Romania in ultimii 23 de ani, de haos, si nicidecum una de consolidare a statului de drept. Sunteti liberi sa alegeti ce doriti, nimeni si nimic nu va opreste sa faceti acest lucru. Ce scriu aici trebuie luat ca o simpla observatie, nu ca pe o admonestare a d-lui Duda, a dvs. sau a oricarui cititor care nu gandeste ca mine. Port mare consideratie pentru Familia Regala, am copilarit avand portretul Majestatii Sale Regele Mihai I in casa -e drept mai ascuns de ochii vizitatorilor pentru ca in acei ani nu era permis sa facem astfel de lucruri- si sunt profund IMPRESIONAT de actiunile caritabile ale Principesei Margareta si tuturor menbrilor Casei Regale. Si nu il ultimul rand de modul in care ne reprezinta tara peste hotare, cu eleganta si demnitate. Va doresc numai bine si iertati-mi stilul atat de direct.

  13. Cristina-Adriana Popescu says:

    Alteta Regala, imi cer scuze, ca mai fac precizari pe aceasta pagina, riscand sa transform jurnalul intr-un forum. As vrea sa ii multumesc domnului Bogdan B. pentru raspuns. Nu stiu de ce a inteles, ca as avea ceva de impartit cu vreun presedinte…Il respect si pe acela din acest moment, deoarece ii stimez functia. Dar imi doresc sa gandim in nuante. As vrea sa afle interlocutorul meu, ca nu am de ce sa urmaresc demagogia electorala de la tv, unde mi se prezinta gogosi politice, cat timp eu cunosc pe toti locuitorii Palatului Elisabeta din fapte. Am mai scris si repet. MSR Mihai I are incredere ca si ASR Margareta in ASR Radu al Romaniei, deci le respect familia. Cu ASR Principele Radu am facut in repetate randuri proiecte, care au inclus Europa ca tema principala. M-a durut sufletul cand MSRegina Spaniei a fost plimbata prin Bucuresti fara oficiali de rangul Majestatii Sale.(NU uitati cum au fost reprezentantii nostri primiti in Marea Britanie!) Dumneavoastra aveti un potential foarte mare sa intelegeti, ca eu gestul Palatului Elisabeta il privesc si ca pe o reconciliere. Cum Papa Ioan Paul al II-lea a avut puterea sa priveasca dusmanilor in fata, asa si ASR Margareta poate sta alaturi de rani nevindecate ale Romaniei. Omul vine singur la Rege, simte cand nu mai are comunicare sau cand are nevoie de convertire la nihil sine deo! Probabil ca ASR Principele deranjeaza anumite cercuri, pentru ca in imginatia acestora o femeie (ASR Principesa) este mai usor de indepartat din raza lor de actiune. As propune sa nu mai asteptam de la o singura persoana schimbari, ci sa vedem ce putem face impreuna. ASR Principele a stimulat ca urmare a proiectului nostru profesori de istorie sa scrie un manual pe tema Monarhiei in Romania, de asemenea s-au aprobat cursuri de predare a acestei materii la decizia scolilor la clasele terminale. Daca vi se pare ca ASR Principele sta doar sa se prezinte de partea unor partide politice…doar pentru ca nu il vedeti la tv, as vrea ca macar alti cititori ai paginii sa stie, ca este in actiune pentru Europa si pentru Romania. Ideea aceasta cu Europa este falsa. Noi suntem europeni, nu putem fi considerati asiatici sau africani. Am dorit doar sa imi detaliez gandurile, pentru a mi le ordona. Nicidecum nu va pun la punct. Ar fi frumos sa se faca dezbateri pe aceste teme cu voci ca ale dvs.Ar ajuta la vindecarea ranii, care se pare ca e europeana. NB Si aliatii occidentali bestelesc – preiau termenul de la dvs – tot ce se poate in campaniile lor electorala, asa ca trebuie triat un pic ce e neghina de ceea ce este constructiv)

  14. Radu Gabriela says:

    Am o curiozitate si o nelamurire! Stiu ca d-nul Presedinte Constantinescu si d-nul Tariceanu sunt sustinatori ai Monarhiei si ma bucur. Dar ce cauta d-nul Iliescu acolo???????????????? Am cezut ca nu vad bine cand l-am zarit langa Principesa Margareta.

  15. Radu Gabriela says:

    Ar fi pacat ca imaginea Casei Regale sa fie asociata cu acest personaj (n.r. Ion Iliescu) sau cei ca el.

  16. ardelean says:

    Daca pana si Iliescu a aparut la un astfel de eveniment, atunci Casa Regala, Regele Mihai, a demonstrat ca monarhia este aceeasi pentru toti romanii, indiferent de optiune politica si orientare religioasa. O victorie, de fapt, care demonstreaza multe… (Sfintii Parinti ai Bisericii spuneau ca nu se doreste moartea pacatosului, ci recuperarea lui). “Recuperarea” lui Ion Iliescu demonstreaza ca “noblesse oblige” chiar pentru cei care i-au fost impotriva. Pe certificatul lui de nastere scrie “Regatul Romania”, nu Republica… In schimb, Basescu niciodata nu va avea aceasta ocazie… Pana si Nicolae Ceausescu, aflat in vizita la Curtea de Arges, unde a vazut chipurile regilor Romaniei pictati in biserica, a spus ca nu putem sa ne dezicem de istoria noastra… Insa unul dintre succesori, asta a si facut… Ghici cine e?

  17. Andrew Steinwedel says:

    The restoration of the monarchy in Romania is in my prayers. As an Australian with no link to Romania, you may find it strange that I take an interest. I think that a restored monarchy along the British constitutional lines would very much help to heal and bring balance back to Romania’s connection with history. Romania to me has had a really hard time in the 20th century – so comming to terms and peace with history is a blessed thing. May God bless Romania and certainly HM King Michael and HRH The Crown Princess.

  18. Andrew Steinwedel says:

    Oh and the odd bit of comment in English would be helpful as my Romanian is non existant…..

  19. Andreea Ionescu says:

    Recuperarea lui Ion Iliescu? Ii convine acestui domn, aflat la o venerabila varsta si pregatindu-se pentru ceea ce va fi, fara indoiala, o interestanta intalnire cu Cel pe ca L-a negat toata viata domniei sale , sa se lase “recuperat” the institutia pe care s-a straduit atat de mult s-o impiedice sa revina la locul ei firesc: in fruntea Romaniei. Si cu aceasta ocazie aratand celor cu memorie scurta un contrast cu Dnul Presedinte Basescu care nu este decat un produs al Romaniei pe care el a creat-o.

  20. Felicitari Casei Regale a Romaniei (sper, in curand a Regatului Romaniei!) pentru modul plin de eleganta si inteligenta in care stie sa reprezinte poporul roman. Actiunile Majestatii Sale si ale Altetelor Voastre Regale nu fac decat sa ne simtim cu adevarat europeni, cu adevarat reprezentati de valori.

  21. […] zece ani, Regele Simeon a fost aniversat la București și Sinaia, la împlinirea vârstei de 75 de ani, iar în anul 2017, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53857093
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate