Concursul Național de Creaţie pentru Muzici Militare 2018
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au participat miercuri, 28 martie 2018, în sala mare a Ateneului Român, la o nouă seară dedicată Muzicii Militare. A fost gala premiilor celei de-a XIII-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici”. Principele Radu a înmânat Marele Premiu al concursului. Gala a omagiat centenarul Primului Război Mondial și al Marii Uniri, precum și împlinirea a 130 de ani de la fondarea Ateneului Român, în timpul domniei Regelui Carol I (1888). Anul acesta se împlinesc 151 de ani de la înființarea, de către Domnitorul Carol I, a Inspectoratului General al Muzicilor Militare, moment care a reprezentat punerea pe baze moderne a Armei Muzicilor Militare. Prima fanfară militară românească a fost creată la Iași, în anul 1831. Inspectoratul General al Muzicilor Militare a fost creat în anul 1867, de către Domnitorul Carol I. Primul inspector general a fost maiorul Eduard Hübsch, autorul Imnului Regal al României, urmat la conducerea inspectoratului de maiorul Iosif Ivanovici, autorul celebrului vals “Valurile Dunării”. Familia Regală a României sprijină Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici” încă de la înființare, precum și Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, un serviciu din cadrul Ministerului Apărării Naționale, strâns legat istoric de Familia Regală a României. Gala a avut loc în prezența unor înalți reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, conduși de generalul-locotenent Cătălin Zisu și a Preasfinției Sale Episcopului Timotei, reprezentând Biserica Ortodoxă Română. În sală au fost prezenți compozitori și muzicologi de prestigiu, precum și reprezentanți ai corpului profesoral de la Universitatea Națională de Muzică, alături de membri ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și ai Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. A fost pentru a treia oară când gala concursului național de creație a muzicilor militare are loc la Ateneul Român. Orchestra Reprezentativă a Armatei a fost dirijată de colonelul Aurel Gheorghiță, șef al Serviciului Muzicilor Militare și inspector pentru Arma Muzici Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Printre piesele interpretate în concert s-au numărat valsul “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici și Imnul Regal al României, compus de Eduard Hübsch.
©Daniel Angelescu |
Ca si anul trecut, a fost un spectacol extraordinar. Sala Atheneului Roman a fost arhiplina. M-a bucurat mult faptul ca, in discursul Sau anterior inmanarii Premiului cel mare (sponsorizat de Casa Regala si oferit de ASR Principele Radu, Alteta Sa a mentionat si aniversarea celor 130 scursi de la Inaugurarea acestui extraordinar templu al muzicii simfonice, Atheneul Roman, (considerata una dintre cele mai frumoase sali de concert existente in lume) – 1888 – 2018 . Nu doar cu splendoarea acestui palat al muzicii culte ne mandrim, ci si cu inalta calitate a muzicienilor nostri si a Orchestrei Filarmonice romane a Atheneului.
Felicitari tuturor premiatilor si organizatorilor acestui prestigios eveniment muzical anual ce onoreaza Muzica Militara romaneasca si Scoala speciala care da muzicieni ce perpetueaza aceasta nobila traditie a muzicii militare care i-a insufletit atat pe soldatii aflati pe front, dar si pe romanii ramasi in spatele frontului. Iar dupa cum s-a vazut judecand reactia spectatorilor la interpretarea celor cinci cantece ostasesti din Primul Razboi Mondial carfe au incheiat programul, lacrimile din ochii tuturor au fost o dovada vie a semnificatiei lor profunde si acum, la mai bine de un secol de la lansarea lor.
Traiasca MS Margareta Custodele Coroanei Romaniei!!Felicitari tuturor participantilor la acest minunat concurs!!!
Concertul Muzicilor Reprezentativei Armatei sub comanda Inspectorului General, dirijor col. Aurel Gheorghita si dirijorului loc.col Liviu Voicu a fost un regal, s-a bucurat de apreciererea unanima din partea altetélor regale Printul Radu si Majestatea Sa Margareta, a innvitatilor de onoare si a publicului care a ovationat si aplaudat indelung. Piesa care a luat Marele Premiu, Asemnata de loc.col. MARIUS MRISTIAN FIRCA se inscrie la loc de cinste in panoplia creatiilor de geniu ale celebrilor muzicieni care au slujit MUZICA militara. Au trebuit sa treaca peste 50 de ani ca sa avem un IMN inchinat CENTENARULUI 1918-2018, unde cele patru coruri reunite si Orchestra Muzicilor Militare a M Ap N. au reusit sa electrizeze sala, ne-au oferit o muzica de fanfara sublima. Sala întreaga s-a ridicat in picioare la IMNUL NATIONAL, IMNUL REGELUI si JUBILEU pentru UNIRE. Un BRAVISSIMO di suflet, sa ne traití!
La Multi Ani,Majestate! Fie ca ziua de azi a Floriilor sa va lumineze calea .