Gală de caritate la Londra

IMG_0499

Aseară, miercuri 29 septembrie, la Londra, a avut loc Gala anuală 2010 a Trustului Principesa Margareta a României din Marea Britanie. Au luat parte o sută de personalități de prim rang din lumea financiară, diplomatică și din societatea civilă londoneză.

În primele luni ale anului viitor, Trustul de la Londra al Principesei Moștenitoare va împlini douăzeci de ani. A fost creat la aproape un an distanță de fundația din România. De-a lungul acestor două decenii, galele anuale de la Londra și-au câștigat adepți, susținători și admiratori.

Remarcate de multe ori în presa britanică, evenimentele de caritate ale Trustului Principesei Moștenitoare au reunit personalități precum Alteța Sa Regală Principele de Wales, Yehudi Menuhin, Albert Roux, The Earl of St Andrews, artiști români de prestigiu mondial, oameni politici, ziariști celebri, oameni de afaceri.

Acum, Trustul londonez are un comitet director format din tineri români cu vârste în jur de treizeci de ani. Sunt cu toții posesorii unor cariere excepționale în lumea finanțelor și a băncilor britanice, oameni care vor face, desigur, diferența dintre un prezent românesc sulfuros și un viitor demn.

Deși într-un an economic dificil, Trustul a reușit să adune 100,000 de lire sterline pentru proiectele fundației de la București legate de bătrânii pensionari singuri și pentru copiii dezavantajați social. Nu au lipsit fidelii noștri susținători Samantha și Andrew Popper, George și Gabriela Iacobescu, Barbara și Stanley Fink, Harvey și Alison McGrath, Simon Berry, Bogdan Patriniche, Adrian și Nicole Ion, Sagra și Ian Rosen, precum și ambasadorul României în Marea Britanie și dna Ion Jinga. Au susținut gala reputatele companii Mikimoto și Azzaro.

Dar poate că valoarea cea mai mare a galei stă în continuitatea, respectabilitatea și credibilitatea efortului Principesei Moștenitoare și a colaboratorilor ei. Să poți fi prezent în capitala britanică an de an, aducând României beneficiul de a fi un punct de interes cultural, social, economic și politic, este un atu destul de rar. Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana au fost aproape în fiecare din acești douăzeci de ani alături de fiica lor. De asemenea, Principesa Elena și soțul ei, Alexander Nixon, ca și Principele Nicolae, au susținut prin prezența lor pe Principesa Margareta.

Acum, într-un moment în care România are mulți pensionari ce trăiesc din 83 de euro pe lună, într-o realitate instituțională care frizează iraționalul și în care lipsa de bun-simț este o “virtute” elogiată asiduu, evenimentul de la Londra arată o “altfel” de Românie.

IMG_0503

IMG_0501

3 comentarii

  1. Dan Cadariu says:

    Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume…….
    Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.
    Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit. Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
    – Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?.
    Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului,i-a zis:
    – Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.
    În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
    Primul pas …
    Este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
    Al doilea pas…
    Este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi,
    când te trezeşti şi înainte să adormi, e bine să spui:
    Sunt important,am valoare,sunt în stare,sunt inteligent,sunt iubitor,aştept mult de la mine,nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.
    Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
    Al treilea pas …
    Este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
    Acest pas se cheamă motivare
    Al patrulea pas…
    Este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este;
    ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
    Al cincilea pas…
    Este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit;
    trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
    Al şaselea pas…
    Este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin,aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
    Al şaptelea pas…
    Este că nu e bine să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele Pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
    Şi ultimul pas…
    Trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă;ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb;când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

  2. Burghelea Maria says:

    LA MULTI ANI !TOATA ADMIRATIA MEA .

  3. Alin Horj says:

    Cu toata stima va stau alaturi spiritual. Va doresc foarte multa sanatate.

    Alin H.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53191485
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate