Fotografii ale Satului Regal de la Săvârșin, acoperit de zăpadă
Cu aproape o lună în urmă, pe 12 ianuarie, v-am promis că voi prezenta în paginile jurnalului online fotografii cu realizările Principesei Moștenitoare în restaurarea Domeniului Regal Săvârșin, mai precis cu Satul Regal și Garajul Majestății Sale, reconstruite după modelul din anii 1940, când Regina Elena a purces la renovarea întregii proprietăți. Nu doresc să reiau ce am spus acum o lună, prefer să vă las pe dumneavoastră să vă bucurați de fotografiile ce urmează. Ele au fost realizate de artistul fotograf Christian Coposesc. Desigur, nu toate clădirile sunt gata, mai sunt multe de făcut, dar tot ce s-a realizat până acum a fost sub semnul respectului pentru patrimoniul construit, indiferent cât de simplu și de modest. S-au folosit doar piatră, var, nisip, lemn, țiglă și fier. Lecția Principesei Moștenitoare, discretă, dar perseverentă, de păstrare a moștenirii generațiilor trecute este un lucru de preț. Sper ca tinerii, precum și românii de toate vârstele, care vor trece pragul Satului Regal, să se bucure de acest model de dezvoltare rurală și de demnitate. întru modestie și generozitate. |
Este o frumusete tot ,bun gust si modestie.Felicitari ,cu mult respect pt.munca si efortul depus de ALTETELE VOASTRE REGALE. Cu plecaciune GABRIELA BUCUR
Frumos si de bun gust! Sa fie intr-un ceas bun!
Tot ce este simplu si modest , este foarte frumos. Succes pe mai departe pentru continuarea lucrarilor. Se pot vizita? Sper ca aceste superbe asezaminte sa poata fi vazute de acele persoane cu suflet cald si carora le place sa admire frumosul. Cu mult respect Stefania Filip
Majestate apreciez mult an tot ceia ce faceti santeti un om cu suflet ,doresc din tot sufletul sa va avem din nou,REGE al ROMANIEIeste locul potrivit ,pentru omul potrivit ,va doresc mult noroc si sanatate antregi familii,
Frumos din partea ta , pentruca poti informa si pe altii despre binefacerile Familiei Regale. Te felicit. Pe curand.
Frumos si de bun gust Sper ca tinerii, precum și românii de toate vârstele, care vor trece pragul Satului Regal, să se bucure de acest model de dezvoltare rurală și de demnitate. întru modestie și generozitate,ar fi bine sa faca si ei cea ce vad la majestatea sa .M-ar bucura sa dau o mina de ajutor altetei sale .
Foarte buna idee de a renova, este o perioada din istoria Romaniei. İnterioarele sınt modeste dar aranjate cu rafinament şi bun gust. Felicitari.