Familia Regală reia activitățile publice, în luna septembrie

După vacanța de vară, Familia Regală reia șirul activităților publice, în luna septembrie.

În ziua de 2 septembrie, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare va prezida ședința Comitetului Director al Crucii Roșii Române.

Vineri, 4 septembrie, la Palatul Elisabeta, va fi sărbătorit laureatul Premiului Nobel Ștefan Hell, chimist născut la Arad, în anul 1962. Profesorul Hell va primi, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Ordinul Coroana României în grad de Comandor. Apoi, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor găzdui un dineu în onoarea laureatului Premiului Nobel și a Academiei Române.

Vineri, 11 septembrie, Familia Regală va participa la deschiderea Festivalul Internațional de Prim Ajutor – Gala Anuală a Societății Române de Cruce Roșie. Evenimentul va avea loc în Parcul Lumea Copiilor din București.

În zilele de 11 și 12 septembrie, va avea loc vizita în România a Altețelor Lor Regale Principesa Astrid și Principele Lorenz ai Belgiei. Vizita se va desfășura la București și Sinaia.

Vineri, 18 septembrie 2015, Familia Regală va sărbători, în cadru privat, aniversarea de 92 de ani ai Majestății Sale Regina Ana.

În zilele de 28 și 29 septembrie, Principele Radu se va afla în Republica Moldova. Va fi a noua vizită cu caracter public a Familiei Regale, în anul 2015.

Notă. Dezvelirea plăcii inaugurale, gravată cu ocazia încheierii lucrărilor de restaurare a Castelului Regal Săvârșin, a fost amânată pentru luna noiembrie. Lucrările, realizate în interiorul și exteriorul edificiului, au început în iunie 2007 și se vor termina în octombrie 2015.

10 comentarii

  1. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Multumim pentru informatiile pe care ni le oferiti . Sufleteste ma aflu necontenit alaturi de Familia Regala a Romaniei si , cu mult drag voi astepta derularea fiecarui eveniment in parte ; de asemenea interesantele detalii alaturate fiecarui eveniment. Gratia Divina sa binecuvanteze FAMILIA REGALA a Romaniei ! Inceputul toamnei sa fie plinit de succes !

  2. stelian r. says:

    Doresc Familei Regale sanatate, fericire, bucurii ! Succes noilor intreprinderi in folosul Romaniei ! La Multi Ani MS Regina Ana ! Traiasca Regele ! Nimic fara Dumnezeu !

  3. Liliana si Calin Buzea says:

    Vă aşteptam cu mult drag!!! Aşteptăm cu nerăbdare şi lansarea cărţii “Săvarşin. Detaliul”

  4. ZOLTAN ANA says:

    laborios program ,urez casei regale sanatate si impliniri cu succes !!!TraiascaRegele !!!multi ani cu sanatate si bucurii MS REGINA ANA !!!

  5. R.Pugler - fiul propietarului magazinului "ARTA" din pasajul Kretzulescu, coaforul casei regale românesti din acele timpuri. says:

    Salut inimos Înaltelor Majestati si Curtii Regale Române.
    Vad ca stiti cine sunt. Poate puteti sa ma ajutati la urmatoarele :
    1.- exista în arhiva fotografica imagini cu pasajul Kretzulescu, Magazinul “ARTA” din acele vremuri ? Pot sa beneficiez si eu de ele ?
    2.- Mai stie cineva de familia soferului Majestatii Sale , regele Mihai, dl. Nicu Moldovan, sotia sa Elena (Lenus) si fiul lor Alexandru ? Mi-ar face placere sa-i pot contacta pe cei care mai sunt în viata.
    Cu înalta stima si consideratiune
    Robert Pugler
    Cadolzburgerstr. 121
    D – 90766 Fürth – Germania

  6. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Va asteptam cu mult drag sosirea la Bucuresti si reluarea activitatilor. Nihil Sine Deo!

  7. Mihai Firica says:

    Agenda arata dedicatie, perseverenta si generozitate, toate daruite societatii, un exemplu de implicare eficienta si putere de reprezentare a binelui. Altetele Lor sunt prezente in evenimente publice sprea a inspira zona societatii civile si, poate, chiar si administratia sau politicul. Crucea Rosie isi va recapata importanta si puterea istorica sub conducerea Principesei Mostenitoare Margareta a Romaniei.

  8. Alin says:

    nu ati postat nici o poza cu evenimentul de la 15 septembrie, atunci cand Principesa Margareta a dezvelit placa gravată cu ocazia încheierii lucrărilor de restaurare a Castelului Regal Săvârșin. Ar fi fost interesant sa vedem cum arata castelul, cum a fost restaurat, atat in interior cat si in exterior.

  9. Domnului Alin says:

    Domnule Alin,

    Dezvelirea plăcii inaugurale se va face joi, 24 septembrie 2015, iar fotografiile vor fi postate a doua zi. Vă mulțumim pentru atenționare! Am modificat conținutul comunicatului.

    Secretariatul Regal

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53570699
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate