Familia Regala la lucru

Timp de trei zile, Sala Regilor si Sufrageria Mare de la Palatul Elisabeta au gazduit un eveniment si invitati neobisnuiti. Cate cinci-sase ore pe zi, o buna parte a personalului de la Palatul Elisabeta si de la Castelul Savarsin au luat parte la un ‘team building’, adica la o reuniune dedicata perfectionarii specialitatii fiecaruia si construirii unui spirit de echipa mai puternic.

img_4059.jpg

Reuniunea a avut loc in jurul a doua filme de dimensiuni importante, cu un total de opt ore de proiectie, realizate de BBC. Este vorba despre “Monarhia – Familia Regala la lucru” si “Castelul Reginei”, realizate de celebra televiziune britanica in anul 2005. In primul film, impartit in trei episoade, este vorba despre activitatile si viata Palatului Buckingham, ca resedinta oficiala a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord. Al doilea film prezinta cinci episoade despre Castelul Windsor, cu toate functiunile lui, in cele patru anotimpuri.

img_4065.jpg

Nimic nu este neglijat in aceste filme: buget, administratie, protocol, functiuni de stat, familie, istorie, traditie, politica, economie, arta si, mai ales, cermonial militar sunt prezente pentru a ilustra una dintre cele mai celebre si mai vechi institutii a statului din lumea intreaga.

img_4061.jpg

Inutil de spus cat de pasionant a fost fiecare minut al proiectiei. Personalul nostru, de la gradinar si cameriste, pana la maestrul bucatar si consilieri, secretar executiv si directorul Casei, au gasit sursa de inspiratie si incredere. Nu suntem la inaltimea celor de la Buckingham sau Windsor, dar progresele facute de Casa Regala romana in ultimii ani au fost remarcabile, asa cum au fost si cele ale Romaniei.

img_4069.jpg

La fiecare sfarsit de vizionare, in fiecare dintre cele trei zile, ne asezam in jurul mesei si discutam, cu caiete si creioane in mana, despre fiecare domeniu in parte, in detaliu. Incercam sa devenim mai buni, cu mijloacele noastre, pentru a aduce din nou mandria si traditia, continuitatea si identitatea, fie si numai in micul perimetru al Casei Regale. Poate ca aceasta va inspira Romania, liderii ei, oamenii simpli si pe toti cei care cred in viitorul tarii noastre.

img_4073.jpg

Demnitatea si increderea, ritualul si respectul pentru obiecte si oameni, iata cateva lucruri la care merita sa reflectam. Poate ca acest film ar fi trebuit vizionat si de cativa dintre oamenii cu raspunderi publice din Romania!

17 comentarii

  1. Marius-Gabriel Rus says:

    Acest team building cred ce este bine venit angajatilor de la Castelul Peles si Pelisor cu precadere, deoarece in ultimele vizite ale mele de anul acesta, la minunatiile din Sinaia, am ramas dezamagit de comentariile si aluziile facute de catre angajati, cat si de pregatirea foarte slab calitativa a lor. Speram ca pe viitor profesionalismul sa devina si pentru romani una din prioritatiile job-ului lor.
    Apreciem si incurajam astfel de activitati a Casei Regale!… daca statul sau Conducerea actuala a Castelului Peles nu investesc in profesionalismul angajatiilor.
    Iata ca inca o data se dovedeste cine este mai implicat si mai daruit de pastrarea, transmiterea si continuitatea traditiilor, a legendelor si istoriei noastre romanesti, Casa Regala evident si nu Ministerul Culturii si Cultelor!
    Felicitari si multumiri Casei Regale, A.S.R. Principelui Radu si Principesei Margareta!

  2. Ionut Sauca says:

    Foarte interesanta initiativa; cred ca aceste filme ar fi interesant de vizionat si de catre publicul larg… Apropos, cum se poate ajunge la aceste filme?!

    Alteta,

    In alta ordine de idei cum putem fi instiintati in avans de actiunile publice ale membrilor Casei Regale? De exemplu, anul trecut am aflat dupa consumarea evenimentului ca MS Regina Ana si ASR Principesa Margareta au citit basme la Libraria Carturesti, intr-o anumita dupa amiaza; l-as fi dus si eu pe baietelul meu daca as fi stiut; de asemenea, in vara am gasit, strecurata in presa, informatia conform careia de ziua MS Regelui va avea loc un concert aniversar la Ateneu; pe site-ul Ateneului nu este prezent evenimentul, iar familia mea, ca si multi cunoscuti carora le-am spus despre acesta, ar dori sa ia parte la acest eveniment; un principiu din marketing spune “Speak to the core!”, adica daca vrei ca mesajul tau sa penetreze (masele), prezinta-l in primul rand celor interesati; ei il vor disemina mai departe poate chiar mai eficient (si mai ieftin) decat il poti face tu…

  3. N.N.C. says:

    Draga Alteta Regala,

    (Intre timp m-am documentat si am aflat care e modul de adresare)

    V-am adresat acum cateva zile o intrebare si nu am primit raspuns. Inteleg doar ca ati fost foarte ocupat.

    Puteti sa va rupeti cateva minute din programul dvs. si sa-mi raspundeti?

    Deci: CATI POMI ATI SADIT, ALTETA!

    Concret, ce ati facut pentru TARA, fie in calitate de oficial al Guvernului fie in calitate de Print ?

    Am citit si eu raportul pe 2007 (de pe site-ul dvs. http://www.princeradu.ro) . Nu-mi spune nimic. Doar locurile pe care le-ati vizitat. Atat. Nu spune nimic despre beneficiile concrete pe care le-ar fi avut acele locuri in urma vizitelor dumneavoastra.

    As vrea sa cred ca imi veti raspunde. Daca nu puteti sa o faceti in mod public…aveti adresa mea de e-mail.

    Cu acelasi drag,

    N.N.C.

  4. Lui N.N.C. says:

    Pina gaseste Printul timp sa va raspunda, va transmit eu ceva: mesajul dumneavoastra imi aduce aminte perfect de sloganul anului 1990: ‘Liberali si taranisti, puneti mina si munciti!”

    C.N.N.

  5. Nicoara Ovidiu says:

    Domnule NNC,(tot nu v-ati desvaluit numele-oricum nu ma intereseaza!), despre modul de adresare,v-ati informat eronat!Formula de adresare este “Alteta Voastra!” ,iar nu “Draga Alteta Regala!”Cat despre raspuns la intrebari nelalocul lor,nu cred ca Alteta Sa Principele Radu(caruia ii transmit intreaga mea consideratie)ar trebui sa il dea!
    Dr.Nicoara Ovidiu

  6. N.N.C. says:

    Draga domnule (doamna) CNN,

    Observ ca sunteti foarte virulent impotriva intrebarilor mele si nu inteleg de ce!

    Cu ce am gresit? Ca pun intrebari? Cu asta gresesc? Pai, stiam ca traim intr-o democratie. Nu?

    A intreba nu e totuna cu a da in cap! Nu am jignit pe nimeni, nu am injurat pe nimeni.

    Draga domnule (sau doamna) dumneata l-ai intrebat vreodata pe Printul Duda care este rezultatul muncii sale de care este asa de mandru in rapoartele sale?

    Si, sa stii draga CNN, ca aveam 18 ani pe vremea revolutiei, asa ca aceste sloganuri de care vorbesti, imi sunt straine.

    Revenind la munca Printului: draga CNN, nu ti se pare normal ca, un om platit din surse guvernamentale, sa mai spuna din cand in cand, care e rezultatul muncii sale?

    Sa stii draga domnule (sau doamna) ca, in ultima saptamana, m-am uitat foarte atent la blogul printului Charles (daca tot au facut la palatul Elisabeta acea instruire legata de Buckingham). Sa stii ca Charles, oricat ar fi el de mostenitor al tronului britanic, da niste explicatii extrem de “la obiect” referitoare la activitatile si cheltuielile lui.

    Si, nu e normal, draga CNN ca, daca Casa Regala si-a asumat acest rol public, sa fie intrebata, din cand in cand CE FACE?

    Sau trebuie sa o iubim neconditionat?

    Nici tonul tau, draga CNN nu este adecvat! Mie imi aminteste de alt slogan: Cine nu e cu noi, e impotriva noastra!

    Dar, am inteles ideea: Casei Regale nu trebuie sa i se puna intrebari! Sa nu o deranjam cu probleme insignifiante cum ar fi responsabilitatea (fata de banul public) si generozitatea (fata de comunitatile pe care pretinde ca le reprezinta). Nu?

    Si, o ultima idee, draga CNN: poate ca voi, monarhistii acestia neostoiti sunteti mai rau pentru Rege decat comunistii ! (prin comportament, limbaj si virulenta)

    Nu crezi, draga Alteta Regala?

    Cu aceeasi dragoste pentru M.S. Regele Mihai

    N.N.C.

  7. Ionut Sauca says:

    Nu vreau să fiu avocatul nimănui, doar întreb: de ce avem pretenţia ca persoane reale, cu nume, fotografie şi adresă cunoscute (adică ASR) să “dialogheze” cu “măşti” tip CNN sau NCC?! În rest, un comentariu pentru NCC: urmăriţi cum zilele acestea “meseriaşul” preşedinte al Senatului îşi lasă moştenire a doua funcţie în Stat pentru o alta la fel de atractivă? Şi cum presa relatează ca normal acest aspect inacceptabil şi pentru o funcţie ereditară? Eu nu cred că vreo persoană de acolo, de sus, “din executiv” spre exemplu, “plantează vreun copac”!

  8. Lui N.N.C. says:

    In raspunsul meu nu era nici o virulenta. Dv sinteti irascibil fara motiv.

    raportul printului da socoteala de toate cele facute in anii din urma. Exact ca printul Charles. Am citit si eu situl printului Charles si arata exact la fel.

    Nu va obliga nimeni sa iubiti neconditionat Casa Regala. Sunteti liber sa o uriti, ceea ce si faceti.

    De ce acuzati Casa Regala de iresponsabilitate fata de banul public? De unde stiti ca nu a dat socoteala fata de bani, acolo unde trebuie? Pina una alta, Casa Regala a publicat raport anual, inclusiv cu date financiare, ca si biroul printului Radu.

    Vreti un raport special trimis la Galati, la N.N.C.?

    De ce trebuie sa sadesti un pom ca sa fii util societatii? Daca sadea un pom avea voie sa vina la Tecuci si Galati? Vorbiti exact ca Gheorghe Funar. Aveti doar 37 de ani? Ginditi de parca ati avea 67. pacat.

  9. RG says:

    Domnule Marius Gabriel Rus,
    un astfel de team building ar fi necesar in mai multe muzee din Romania si poate chiar in cateva din institutiile statului. Rolul Casei Regale nu este insa acesta.
    Castelul Peles este administrat, in continuare, de catre Ministerul Culturii si Cultelor.
    Team building-ul de la Palatul Elisabeta a fost facut pentru antrenarea angajatilor Casei Majestatii Sale Regelui. Din pacate atata vreme cat angajatii celor doua muzee nu au o legatura directa cu Palatul Elisabeta nu putem decat sa speram ca ceea ce s-a intamplat in week-end aici ii va inspira.
    RG

  10. Nicoara Ovidiu says:

    Alteta Voastra!
    Va cer permisiunea sa ma adresez pentru ultima data domnului Neacsu Codrin din Galati.
    Domnule Neacsu,sunteti ca multe alte milioane de Romani victima a dezinformarii,manipularii si spalarii de creier practicat de regimul comunist;daca nu stiati,tehnicile cu pricina s-au cristalizat la Moscova in anii ´30 ai secolului trecut,sub conducerea unui oarecare Lavrenti Beria,sub numele de “psihopolitica”.Din pacate si dupa Revolutia din Decembrie ´89 urmasii regimului criminal comunist au uzat din plin de metodele cu pricina(va mai amintiti sloganele “Nu ne vindem tara!”,”Dumnezeu ajuta si fara valuta!”,”Moarte intelectualilor!”,”Vin mosierii!”,etc.
    In privinta raporturilor subsemnatului cu Casa Regala Romana aveti dreptate:sunt un apropiat al Casei Regale!Aveti dreptate insa numai pe jumatate,intrucat sunt extrem de apropiat sufleteste,fara a frecventa anturajul membrilor Casei Regale.Nu am fost niciodata la Palatul Elisabeta si nici la Savarsin,avand doar de cateva ori onoarea si privilegiul unor intalniri directe cu MS Regele MihaiI,cu MS Regina Ana si cu ASR Principesa Margareta cu caracter public,necum personal.Stilul de adresare “imperial-slugarnic” nu este decat cel protocolar,asa cum cer normele bunului simt!
    Din 1866 si pana in 1947 milioane si milioane de Romani au fost apropiatii Casei Regale:parintii,bunicii si strabunii mei(si desigur si ai dv.,Domnule Neacsu.
    In continuare doresc sa povestes o intamplare;eram cu un distins universitar japonez,asa cam de varsta dv.,la o receptie si am toastat in cinstea Imparatului Japoniei.Reactia sa a fost uluitoare:brusc s-a inclinat la 90 de grade si timp de un minut intreg a rostit ceva in Japoneza din cari am inteles doar cuvantul “Banzai!”(Traiasca!),apoi s-a ridicat si a baut paharul plin pana la fund.Atunci am inteles diferenta fundamentala dintre Japonia si Romania,intrucat am vazut un Japonez cu adevarat apropiat Casei Imperiale.Oare de ce acel domn Yamamoto pe numele sau,ca si alte zeci de milioane de Japonezi au o astfel de mentalitate?Pentru ca,zic eu,ei au inteles,ca si bunicii si strabunicii nostri ca Monarhia si Casa Regala reprezinta mai mult decat un simbol,ea reprezinta Natiunea insasi cu toate valorile sale fundamentale.Nu ma refer la membrii sai,ei sunt oameni ca si noi,pe care insa destinul i-a pus intr-o ipostaza mai deosebita,cu o extraordinara incarcatura spirituala.Japonezii erau gata sa reinceapa razboiul daca dupa 1945 li s-ar fi luat Casa Imperiala!
    Nu stiu daca mesajul meu a fost suficient de clar!Ceea ce ma doare profund este ca Romanii sufera de o grava amnezie si ca au uitat in proportie de masa de ceea ce este mai important pentru natiunea lor ;se bulucesc sa voteze presedinti unul mai bicisnic ca altul si se jeluie ca le merge prost.Si probabil,din pacate starea aceasta va continua!
    Cu toata consideratia,
    Dr.Nicoara Ovidiu

  11. Dan Ottiger Dumitrescu (Elvetia) says:

    Alteta Voastra Regala,
    Initiativa invitarii personalului de la Palatul Elisabeta si Castelul Savarsin de a viziona filmele mentionate in articolul de mai sus este demna de respectoase elogii. Fara indoiala ca amintita initiativa face parte dintr-un indispensabil proces de instruire permanenta in urma caruia primii beneficiari vor fi membrii personalului respectiv.

    Pe de alta parte, imi permit sa remarc faptul ca titlului articolului ii lipsesc … ghilimelele care ar semnalat ca este vorba tocmai de un film (in cazul de fata britanic). De asemenea, m-a surprins ca pe prima fotografie pot fi vazute cateva persoane ce au casti destinate traducerii din limba engleza a comentariilor …

    Cu deosebit respect,
    Dan Ottiger Dumitrescu

  12. Raspuns dlui Dumitrescu says:

    Va multumesc pentru mesaj. Este o placere sa stiu ca sunteti, desi departe, atat de aproape de viata noastra de zi cu zi, la Bucuresti. Alteta Sa Regala si cu mine am avut o mare bucurie cu ocazia acestor vizionari si schimburi de pareri. Este incredibil cat de multe lucruri bune poti descoperi in personalitatea oamenilor, atunci cand deschizi ferestrele mintii si sufletelor lor. Colaboratorii nostri s-au simtit inspirati, motivati, mandri, entuziasmati de detalii, de lucrurile descoperite, de modelul din fata lor.

    Aveti dreptate, ar ti trebuit ca titlul paginii de jurnal sa aiba ghilimele. Le-am eliminat, totusi, la gandul ca nu numai filmul purta acest titlu, ci si intamplarea noastra, de la Palatul Elisabeta. Cumva, intr-un anume fel, si Familia noastra a fost, in acele zile, la lucru. Pentru prima oara, marea parte a colaboratorilor nostri primeau binefacerile unei perfectionari, ale unei treceri in revista a excelentei in fiecare dintre domeniile muncii lor.

    In fine, motivul pentru care unele persoane aveau casti este pentru ca in sala se aflau, pe langa consilieri si reprezentantii secretariatului, gradinarul, tamplarul, cameristele, bucatareasa si majordomul. Lor nu li se poate cere sa vorbeasca limba engleza curent.

    Cu toata consideratia,
    Principele Radu

  13. Dan Ottiger Dumitrescu (Elvetia) says:

    Alteta Voastra Regala,

    Va rog sa acceptati expresia sentimentelor mele de recunostinta pentru raspunsul Altetei Voastre Regale la mesajul postat.

    Cu deosebit respect,
    Dan Ottiger Dumitrescu

  14. Marius-Gabriel Rus says:

    Domnului RG
    As putea sa stiu si eu cine sunteti? va rog sa imi scrieti in privat daca va sfiiti aici. Sunteti Mircea Hortopan, Directorul Castelului Peles, sub un pseudonim RG?

  15. Marius-Gabriel Rus says:

    Adresa mea de mail pt DL RG
    mariusgabrielrus@yahoo.com

  16. Marius-Gabriel Rus says:

    DLUI N.N.C
    A.S.R. nu are nevoie sa sadeasca pomi, caci a sadit in inimile multor oameni admiratia, stima si respectul fata de Casa Regala a Romaniei. A facut mai mult decat a sadi un pom, deoarece lucrurile acestea spirituale sunt mai nobile si mai marete. Mai vie este inima acelui om si amintirea aceluia ce il intalneste pe Principele Radu, cand il aude vorbind cu atata ardoare si bucurie despre implinirile Casei Regale.
    Nu credeti ca am dreptate dle N.N.C?

  17. Gabriela says:

    Desi cu intarziere, as dori sa ma alatur mesajului trimis de dl. Marius-Gabriel Rus. Ar fi foarte potrivit ca o parte din angajatii de la Castelul Pelisor sa beneficieze de pregatire profesionala si, mai ales, de cursuri de comportament si de exprimare.
    Iar cuvantul dezamagire este golit de semnificatie la ceea ce mi-a fost dat sa vad si sa aud in urma cu trei saptamani la Pelisor.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53978475
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate