Familia Regală, de 30 de ani alături de UNITER
Acum exact 30 de ani, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei urca pentru prima oară pe scena Galei Premiilor UNITER, în ianuarie 1993, pentru a conferi Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 1992 Alinei Mungiu-Pippidi. În cele trei decenii care s-au scurs, mulți scriitori ai zilelor noastre au fost învestiți cu acest premiu. Din 1993 până în 2008, el a fost înmânat de către Majestatea Sa Custodele Coroanei, iar din 2008 încoace, de către membri ai Familiilor Regale din Belgia, Luxemburg, Germania, Franța, Muntenegru, Grecia, Bulgaria, Albania, Austria, Iordania și din țara noastră. Concursul Național “Cea mai bună piesă românească a anului” a fost susținut de Fundația Regală Margareta a României din 1992 până în 2006. După anul 2006, premiul a fost conferit sub auspiciile Familiei Regale a României. La Gala Premiilor UNITER din 2007, desfășurată la Sibiu, Capitală Europeană a Culturii în acel an, au luat parte Regele Mihai I și Regina Ana. La gala din 12 iunie 2023, vom sărbători, așadar, 30 de ani de la începuturile acestui concurs național, datorate lui Ion Caramitru și lui Marian Popescu. Gala va avea loc la Teatrul Național din Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în acest an. |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"