Expoziţia „Ştefan Câlţia. Obiecte grăitoare”

Marți, 12 septembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat, la Muzeul Colecțiilor de Artă din Bucureşti, expoziția „Obiecte grăitoare” realizată de maestrul Ştefan Câlţia.

Aici, Principesa Maria s-a bucurat de prezența maestrului Câlţia, care i-a prezentat Alteţei Sale Regale lucrările de pictură ce îi poartă semnătura, dar și obiecte personale colecționate de-a lungul timpului.

Expoziția-eveniment celebrează împlinirea vârstei de 75 de ani a artistului și reunește, alături de o selecţie de lucrări de pictură, grafică şi cărţi-obiect realizate de Ştefan Câlţia, ceramică tradiţională, sticlă, instrumente muzicale și obiecte colecţionate de artist, care facilitează pătrunderea în intimitatea procesului de creație.

Expoziţia „Ştefan Câlţia. Obiecte grăitoare”, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Fundaţia Ştefan Câlţia – Şona, poate fi vizitată la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei, nr. 111), până în data de 20 septembrie 2017.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

 

3 comentarii

  1. Cel mai adesea, pe langa faptele sale – iar in cazul unui artist, alaturi de opera sa – obiectele de care se inconjoara un om / un artist spun mai multe despre personalitatea si caracterul sau decat o poate face el insusi. Universul atistic al pictorului Stefan Caltia este – cum altfel?! – singular prin stil, paleta coloristica, tematica si interpretare a lumii reale. Dar privindu-l doar prin prisma creatiei sale, omul care se ascunde in spatele artistului ar ramane partial necunoscut chiar….cunoscutilor sai. Vazand insa obiectele pe care le colecteaza si cu care imparte universul casei sale, sfera cunoasterii sale de catre noi, cei ce le vedem pentru prima data, se largeste considerabil. Si parca si arta sa ni se apropie mai mult intelegerii.

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    OMAGIU MAESTRULUI STEFAN CALTIA !

  3. Minunata expunere al colectiei si lucrarilor artistului Stefan Caltia,care se bucura de vizita si aprecierea ASR Principesa Maria!!Toate cele bune!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53865793
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate