Expoziția „Drumul către Unitatea Germană”

Marți, 8 septembrie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte, la Biblioteca Națională a României, la vernisajul expoziției „Drumul către Unitatea Germană”.

Expoziția este organizată de Fundația Federală pentru Studiul Dictaturii PSUG și Ministerul Federal al Afacerilor Externe cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reunificarea Germaniei.

Cu această ocazie, au luat cuvântul Excelența Sa domnul Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, doamna Claudia Șerbănuță, director general al Bibliotecii Naționale a României, domnul Lazăr Comănescu, consilier prezidențial și domnul Radu Podgorean, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Au luat parte membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, membri ai Parlamentului României, precum și reprezentanți ai societății civile.

Expoziția cuprinde peste 150 de imagini și facsimile ce redau modul în care Revoluția Pașnică din RDG a adus, în mod nesperat, problematica Unităţii germane pe ordinea de zi a politicii germane şi internaţionale.

Expoziția tratează, în egală măsură, evoluțiile din interiorul Germaniei, precum și negocierile diplomatice care au făcut posibilă reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990.

Versiunea în limba română a expoziției „Drumul către Unitatea Germană” poate fi vizitată la Biblioteca Națională a României până la 11 septembrie 2015.

3 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Urari de bine si prosperitate natiunii germane unite care a reusit sa-si serbeze un sfert de veac de la re-unificare. Prezenta Familiei Regale a Romaniei reprezentata de Alteta Sa Regala Principele Radu este cum nu se poate mai potrivita si, sper eu, cu posiiibile semenificatii pentru un viitor al Romaniei similar cu cel al Germaniei. Ma rog Domnului ca, nu peste multa vreme, sa parcurgem si nou un ‘drum’ asemanator, “drumul catre unitatea romana” prin refacerea Romaniei Mari, visul de veacuri ai tuturor romanilor de pe ambele maluri ale Prutului ce vor revenirea Basarabiei la Tara-Mama, sub Coroana si sceptrul regal.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu !

  2. Cristina-Adriana Popescu says:

    Altetele Voastre Regale! Si pentru mine a fost o bucurie foarte mare sa vad reprezentarea Casei Regale a Romaniei intr-un context important, dar si intr-un spatiu foarte drag mie! Am remarcat si ca in ultimii ani s-au inregistrat si mari progrese in respectarea protocolului Casei Regale! La multi ani Germaniei reunificate!

  3. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Un eveniment semnificant, desfasurat intr- un cadru deosebit de agreabil , reprezentat impecabil de Casa Regala romaneasca.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53869618
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate