Eveniment la Turda, dedicat Programului The Duke of Edinburgh’s Award România

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a participat, la Salina Turda, la un eveniment sportiv și caritabil, dedicat Programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, aflat sub patronajul regal al Majestății Sale.

Alteța Sa Regală Ducele de Edinburg a creat The Duke of Edinburgh’s Award în anul 1956, pentru a ajuta la desăvârșirea fizică, psihică și morală a tinerilor, mai ales a celor din medii mai puțin favorizate. Astăzi, la aproape șase decenii de existență, rezultatele fundației sunt excepționale și reprezintă un exemplu de implicare socială, de contribuție la educarea tinerilor în domenii complementare studiilor școlare.

De treizeci de ani încoace, organizația activează în afara Marii Britanii. Actualmente programul se derulează în 144 de țări din lume, iar numărul tinerilor care au beneficiat de programele ei se ridică la peste 10 milioane. Organizația funcționează în România din anul 2013.

La Salina Turda, s-a desfășurat în zilele de 5-8 iulie, a treia ediție a competiției ecvestre Salina Equines Horse Trophy. Anul acesta, evenimentul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru Programul DoEA International.

La eveniment, alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și de ASR Principele Radu s-au aflat Înalt Preasfinția Sa Andrei, Mitropolitul Clujului, precum și președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop. Gazdele serii au fost domnii Teofil Mureșan și Simion Mureșan, iar evenimentul a reunit un mare număr de personalități politice, economice și din societatea civilă, alături de un numeros public.

Majestatea Sa a mulțumit organizatorilor și a felicitat Programul The Duke of Edinburgh’s Award România pentru însuflețita și inspirata lor activitate, aflat sub conducerea dlui Shajjad Rizvi.

Ulterior, Majestatea Sa a premiat pe cei patru câștigători ai competiției ecvestre din acest an.

În ultimii ani, Familia Regală a remarcat cu bucurie dezvoltarea echitației în România, mai ales din inițiative private. Școlile de echitație, ca și evenimentele sportive de diverse niveluri și pentru diverse vârste, sunt un important câștig pentru societate. Țara noastră are încă de depus eforturi pentru ca prezentul echitației să se ridice la valoarea tradiției secolelor trecute.

Fotografii de Daniel Angelescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53858768
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate