EUROPAfest la 20 de ani

Festivalul internațional de muzică EUROPAfest, în trecut binecunoscut sub numele de Jeunesses Musicales, a ajuns în România la a douăzecea ediție. Luigi Gageos și tânăra lui echipă se pot mândri cu douăzeci de ani de muncă inspirată și fructuoasă. Astăzi, festivalul reunește nume de pe toate meridianele globului, de la Uruguay la China, străbătând întreaga Europă.

Ediția jubiliară 2013 a festivalului se întinde pe durata a trei săptămâni, din 9 până în 25 mai. În fiecare seară se pot viziona spectacole dintre cele mai diverse, reunind muzică clasică, pop, jazz și blues. Au venit în mai 2013 la București 300 de muzicieni din 52 de țări de pe patru continente.

O parte dintre concurenți și invitați au trecut pragul Palatului Elisabeta, în ziua sfinților Constantin și Elena, pe 21 mai. Ei au ales, în mod simbolic, un muzician american, unul elvețian, un spaniol și un muzician din Uruguay, pentru a cânta, în numele tuturor participanților la festival, un miniconcert în Sala Regilor.

Principesa Moștenitoare și cu mine am acordat patronajul nostru acestui festival, începând cu anul 2005. De atunci încoace susținem cu însuflețire acest demers artistic fără frontiere, chiar și atunci când agenda nu ne permite să le stăm alături.

Sperăm ca în toamnă să putem aniversa, printr-o Gală Regală EUROPAfest, cei douăzeci de ani merituoși ai festivalului.

Fotografii de Daniel Angelescu.

1 comentariu

  1. Timpul poate fi transformat în aliat. Aceasta poate fi o constatare aniversară, acum. Artiștilor sărbătoriți le urăm Excelsior! Din nou, Casa Regală a dovedit a avea opțiuni corecte. Plăcut este că inclusiv viitorul festivalului pare bine asigurat.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53927154
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate