EUROPAfest 2010
Au mai rămas doar patru săptămâni până la începerea ediției 2010 a festivalului internațional muzical cunoscut în trecut drept “Jeunesses Musicales” și numit astăzi EUROPAfest. Ca de obicei, Luigi Gageos și entuziasta lui echipă tânără sunt pregătiți pentru o serioasă performanță muzicală și organizatorică. Am participat, miercuri 7 aprilie, la Athenée Palace, la conferința de presă anuală a Festivalului. Principesa Moștenitoare și cu mine am acordat, începând cu anul 2005, Înaltul Patronaj EUROPEIfest. Ca în fiecare an, va fi adusă publicului bucureștean muzică de bună calitate, cu instrumentiști și soliști din zeci de țări ale lumii, cu sute de concurenți la partea din EUROPAfest dedicată competițiilor pe instrumente și genuri muzicale, precum și cu maeștri din domeniul jazz-ului, blues-ului, muzicii clasice și muzicii pop. Principesa Margareta și cu mine continuăm să avem admirație față de felul în care se dezvoltă, an de an, acest festival. Este făcut cu pasiune, cu îndârjire, cu credință și cu multă iubire. Tineri, din ce în ce mai tineri spectatori și concurenți sau invitați alcătuiesc marea familie a EUROPEIfest. Ei duc mai departe o tradiție biseculară de efervescență muzicală de calibru european. Grație tradiției stabilite și consolidate de Enescu, Perlea, Darclée, Cibotari, mai apoi de Herlea, Zeani, Cotrubaș sau Cortez, tinerii muzicieni de astăzi găsesc natural să-și dea întâlnire în capitala României, atrăgând atenția lumii față de un spațiu cultural sau public ce nu trezește interes în prea multe alte privințe. EUROPAfest are anul acesta o mulțime de invitați. S-au înscris la concurs zeci de tineri, din zeci de țări, la diverse instrumente. Suntem siguri că ei vor aduce și în 2010 un aport la mersul cultural al României. Principesa Moștenitoare va fi gazda participanților la festival în ziua de 12 mai, la Palatul Elisabeta. Iar eu voi înmâna, pe 13 mai, la Gala de încheiere a EUROPEIfest, diploma pentru cel mai însuflețit și generos susținător al ediției. |
Doresc tuturor organizatorilor si participantilor la EUROPAfest momente de neuitat,inspiratie, munca binecuvantata in deplina colegialitate si comunicare armonioasa,spectatori si critici de arta multumiti.
Mult succes concurentilor EUROPAfest dar si participantilor nostri la Eurovision.
In ziua de Paste PaulaSeling & Ovi au avut un concert live extraordinar in Bruxelles!
http://www.princeradu.ro/news/3125/18/TVR-1-Stiri-20-00-07-aprilie-2010/