Emotie si utilitate

Manuel si Diana sunt doi tineri ca oricare altii. M-am intalnit cu ei ieri, la Palatul Elisabeta. Au intrat timid pe usa Salonului Alb, au privit tablourile somptuoase cu chipuri de regi, in timp ce-si potriveau computerul mobil si m-au intrebat: “Aici locuiti dumneavoastra”? La raspunsul meu afirmativ, Manuel a adaugat: “Sper ca nu va suparati ca ma adresez cu dumneavoastra”.

Tinerii acestia sunt pe cale de a produce, la Bucuresti, una dintre cele mai frumoase initiative pe care v-ati putea-o inchipui: un sit electronic in aer liber, pentru tinerii intre 17 si 25 de ani care-si petrec o mare parte a timpului pe strada. Ei vor sa instaleze, in inima orasului, acolo unde tinerii forfotesc toata ziua, un ecran gigantic care sa arate nonstop stiri, muzica, informatii utile, concursuri, jurnale culturale, recenzii de carte. Alte locuri din oras vor avea ecrane mai mici. Programul va fi transmis wireless de la un centru electronic pe care il vor obtine si instala tot ei.

“Stiti, noi suntem un grup format din cativa adolescenti care dorim sa oferim celorlalti tineri romani emotie si utilitate”. Mi-a parut rau ca nu luasem cu mine un carnet de notite, asa cum face mereu Printul Charles.

Nu prea stiu bine cum de au ajuns Manuel si Diana la Palatul Elisabeta, pe lista intalnirilor mele, dar sunt sigur ca aceasta este una din cele pe care nu le voi uita usor!

Mi-au spus ca au pregatit proiectul unei reviste saptamanale, numita Buzz, care are si ea scopul de a fi utila tinerilor si de a le provoca emotii. Primul numar arata formidabil! Grafica, continutul, text si fotografii, totul. Au muncit la acest proiect trei ani. Au facut sondaje de opinie pentru a sti ce anume sa contina fiecare pagina. Numai ca nimeni nu a avut nevoie de proiect. Unii dintre specialisti au avut farmecul de a cataloga munca lor drept “fascinanta” si apoi i-au lasat sa plece, fara a misca un deget. Numai ca Manuel si Diana nu stiu ce este dezamagirea si nici nu au timp sa pizmuiasca pe cineva.

La mine au venit pentru ca doresc sa aiba un spatiu de lucru pentru 10 redactori si computerele lor. Sunt o organizatie ne-guvernamentala media, daca puteti crede ca exista pe lume mass-media nonprofit!

Sunt convins de entuziasmul lor si voi incerca sa le gasesc mai mult decat un spatiu: un investitor din tara si parteneri straini pentru proiectele viitoare. Unele din companiile de succes din Romania le-au acordat deja parteneriatul. Altele o vor face. Revista lor va aparea pe piata, sunt sigur. Si va fi un succes. Iar ei se vor comporta cu acest succes in chip regal, adica simplu, cu afectiune si masura. Asa au facut in tinerete Enescu si Mozart, asa au facut si adolescentii care au inventat Google.

Manuel mi-a spus, cu un zambet blajin, ca a scris o scrisoare la ziarul britanic “The Guardian” pentru a cere sprijin pentru design-ului revistei lor si, in general, pentru un sfat. Nu au primit nici macar un refuz. M-am gandit rusinat ca, in cazul in care scrisoarea mea ar fi fost ignorata, nu as fi fost cu zambetul pe buze, ci furios. Cat de multe lucruri poti invata de la Manuel si Diana! Ei sunt ca o oglinda de indreptat vremuri grotesti.

Ce diferenta intre inspiratia lor proaspata si ifosele de soprana de provincie ale unor reprezentanti ai societatii civile! Ce diferenta intre franchetea lor si gaunosenia unor politicieni! Ce diferenta intre spiritul lor de raspundere, liber si curajos, si nepasarea crasa a unor demnitari fata de obligatiile lor de administratori vremelnici ai Romaniei!

Manuel si Diana,

Regalitatea, al carei prag l-ati trecut astazi, poate sa va ofere mai mult decat o locatie pentru computerele si redactorii viselor dumneavoastra nonprofit. Rostul Regalitatii este sa vegheze ca poarta Romaniei europene de maine sa fie deschisa. Si sa va spuna ca poarta sunteti dumneavoastra.