Transcriptul emisiunii Zig-zag

Televiziunea Antena 3

Emisiunea ZIG-ZAG

Ora 20.05

TALK-SHOW
Ion Cristoiu in dialog cu Principele Radu al Romaniei

Ion Cristoiu: Înainte de 1989, am fost directorul revistei Teatru. La această revistă unde m-au dus vremurile, printer actorii tineri pe care i-a cultivat revista, s-a numărat şi Radu Duda, actualmente Alteţa sa regală Principele Radu Duda, candidat independent la preşedinţie. M-am hotărât să fac un taifas cu Principele Radu. Bine aţi venit, Alteţă. Dumneavoastră vă amintiţi mai bine decât mine… ce îmi amintesc despre dumneavoastră ca actor e faptul că am publicat noi odată pe coperta revistei Teatru, dumneavoastră şi Carmen Tănase, la Teatrul Naţional din Iaşi, “Doi pe un balansoar”.

Principele Radu: A fost unul dintre cele mai frumoase spectacole ale mele şi coperta aceea din păcate ne-a adus oprirea lui. Pentru că Sala Studio de la Teatrul Naţional din Iaşi pusese spectacolul fără să aibă toate aprobările.

Ion Cristoiu: V-am făcut un rău fără să ştim.

Principele Radu: S-a jucat după aceea fără să mai fie pus pe afiş, avea un succes mare de public, dar piesa fiind americană era puţin mai dificil de plătit…

Ion Cristoiu: A, erau drepturile de autor! Mai ştiţi ceva de Carmen Tănase?

Principele Radu: Da, este o actriţă cu un succes fabulos la televiziune, acum face un serial care are o trecere extraordinară, chiar şi în alte ţări, nu numai în România. E un talent extraordinar.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră dacă aţi fi fost actor acum în activitate, aţi fi acceptat să jucaţi în televiziune?

Principele Radu: Nu cred că aş mai fi fost actor.

Ion Cristoiu: Dacă.

Principele Radu: Nu cred că asta s-ar mai fi întâmplat. Nu putea să fie decât ce a fost. Nu cred că…

Ion Cristoiu: Nu se mai putea…

Principele Radu: Nu, nu, nu.

Ion Cristoiu: Deseori când trec pe Kiseleff şi se vede Palatul Elisabeta, rămân surprins că eu n-am văzut niciodată mişcare. Ce se întâmplă în interiorul palatului ăsta?

Principele Radu: Întâi aveţi acest sentiment pentru că e departe de şosea şi păstrează o anumită discreţie. În al doilea rând, vi se pare că nu mişcă, pentru că nu mişcă precum România.

Ion Cristoiu: Există o viaţă?

Principele Radu: Palatul are o activitate foarte puternică. Sunt sute de angajamente publice pe care le găzduieşte, dar o face altfel decât fac celelalte instituţii. Noi am început aici în 2001, prezenţa acum 8 ani în luna mai, şi am făcut tot ce a fost posibil ca în aceşti 8 ani palatul să lucreze netrădându-şi identitatea lui, şi atunci acţiunea noastră publică are o particularitate. Nu seamănă cu nimic din ceea ce se face în viaţa publică românească, mai ales în viaţa politică. Serile Palatului Elisabeta e un exemplu.

Ion Cristoiu: Vreţi să spuneţi că aveţi o activitate publică? Palatul? Eu credeam că n-are nici viaţă…

Principele Radu: Da, are o activitate publică puternică. Unul din evenimente este “Serile Palatului Elisabeta”. În fiecare lună, serile au ajuns la cifra 100 – şi noi nu suntem de 100 de luni în palat -, pun de fiecare dată întâlnirea sub o anumită temă. De exemplu: “Societatea civilă românească”, sau “Pictorii români”,
“Uniunea Europeană”, “NATO”, “Colegiul Marshall”, “Comunitatea de afaceri”, “Camera de comerţ a României”… Pe urmă avem serile regionale. Cât am fost reprezentant special a trei guverne diferite am făcut mereu serile regionale, care purtau numele judeţului: “Seara doljeană”, “Seara ieşeană”, “Seara braşoveană”, punând împreună personalităţi din judeţul respectiv, de toate felurile, de la oameni de afaceri până la militari sau jurnalişti, şi mediul bucureştean, corpul diplomatic, companii de consultanţă, pentru a însufleţi această comunitate locală ţinută într-o stare de umilinţă de către centru, în general.

Ion Cristoiu: Acolo stau şi două familii. Din ce povestiţi dumneavoastră, văd că e o instituţie.

Principele Radu: Da. Familiile cele două au două apartamente…

Ion Cristoiu: Cum arată viaţa?

Principele Radu: Da, la etajul 1 al palatului sunt două apartamente care stau faţă în faţă, e apartamentul maiestăţilor lor şi cel al nostru, fiecare din ele compuse dintr-un şir de două sau trei încăperi, şi acolo ne ducem viaţa în fiecare zi. Restul palatului e folosit tot pentru întâlniri, activităţi. Secretariatul nostru cuprinde destul de multă lume, dar activităţile sunt făcute pe temeiul Casei regale.

Ion Cristoiu: A, deci e o instituţie în acel palat? Nu cum ar crede unii că cele două familii fac acolo…

Principele Radu: Da, noi ocupăm câteva zeci de metri pătraţi, poate 100, dar restul casei… ca şi la Palatul Buckingham.. Regina Elisabeta în camera ei, unde ne primeşte la ceai, e o cameră nu mai mare decât spaţiul unde stăm noi de vorbă. Şi de altfel îşi fierbe apa de la ceai singură. Restul palatului e gigantic şi ea primeşte acolo tot felul de musafiri.

Ion Cristoiu: Există un protocol, luaţi masa împreună cu maiestatea sa?

Principele Radu: Da.

Ion Cristoiu: Toate cele 3 mese?

Principele Radu: Da, e un anume protocol. Nu toate trei, pentru că regele nu ia micul dejun niciodată. Nu mănâncă decât la prânz, la 12:30, niciodată mai mult, şi masa de prânz durează 20 de minute. Cafeaua durează un minut. Nu-i place să piardă vremea cu masa. Iar seara mănâncă amândoi la 18:30 şi durează 25 de minute, pentru că mai stăm puţin de vorbă.

Ion Cristoiu: Înseamnă că e contrar tradiţiei româneşti, care presupune să stai cât mai mult la masă.

Principele Radu: El şi astăzi, la 87 de ani, dacă îmbracă uniforma de la vârsta de 27, se încheie la toţi nasturii.

Ion Cristoiu: Stă bine cu sănătatea?

Principele Radu: Da, e foarte bine.

Ion Cristoiu: Şi ce face, îşi scrie memoriile?

Principele Radu: Întâi şi întâi îşi îngrijeşte jeep-urile în fiecare zi. Se duce la atelier şi şurubăreşte.

Ion Cristoiu: Da, şi acum?

Principele Radu: Da. Se bagă sub maşini, le repară. Sunt 9 pe care le-a refăcut de-a lungul a 50 de ani, a refăcut 9 jeep-uri de război. Are grijă de ele. Îşi verifică corespondenţa în fiecare zi, scrie o parte din scrisori cu mâna lui, primeşte tot felul de musafiri, merge prin ţară, conduce maşina singur, a mers la un moment dat de la Geneva la Paris şi înapoi. De la Bucureşti la Săvârşin merge numai cu maşina condusă personal.

Ion Cristoiu: Probabil că la fel ca mulţi români, aveam impresia că nu face nimic.

Principele Radu: Da, e adevărat.

Ion Cristoiu: Dar acum îmi dau seama că e o activitate intensă. Dumneavoastră aţi hotărât să candidaţi şi aţi stat de vorbă cu maiestăţile sale, sau regele Mihai a spus, ce ar fi dacă ai candida? Mă interesează momentul ăla omenesc.

Principele Radu: Momentul a fost în anul 2007 într-o plimbare prin parcul de la Săvârşin. Erau deja 2-3 ani de când subiectul acesta îmi parvenea mereu în diferite întâlniri. După cum v-am spus şi cu alte ocazii, sunt foarte mult timp plecat prin ţară, în comunităţile locale. Şcoli, universităţi, camere de comerţ, administraţii locale. Eu cred în puterea comunităţii locale de a privi cu fruntea sus către lume, de a fi stăpână pe ea însăşi.

Ion Cristoiu: Dar la acea plimbare cum a fost? Dumneavoastră aţi deschis subiectul?

Principele Radu: Da, i-am spus, pentru că regele nu vine în general la acele întâlniri în ţară, şi punându-l în temă de fiecare dată cu ce s-a întâmplat, la un moment dat, în anii 2005, 2006 şi 2007 în mod special, acest subiect a revenit mereu în discuţiile publice pe care le aveam cu diverse persoane. Presă… Şi la acea întâlnire la Săvârşin, era într-o vară, ne-am plimbat prin parc într-o după-amiază, doar noi doi, şi i-am spus că acest lucru începe să devină din ce în ce mai mult un subiect. Şi că aş vrea să ştie acest fapt pentru că e ceva cu totul ieşit din comun, nu e un lucru uşor de înţeles, nici uşor de decis. Şi atunci regele a spus textual, după o pauză destul de lungă: “Aceasta e o sabie cu două tăişuri”.

Ion Cristoiu: Atât? N-a explicat şi de ce?

Principele Radu: Nu, dar eu am fost cu totul de acord cu el, că sunt două tăişuri.

Ion Cristoiu: Ce se înţelegea, care e un tăiş şi care e altul?

Principele Radu: Că există o parte bună a acestui lucru, pentru că regele a fost toată viaţa interesat de menţinerea în spiritul naţional şi în instituţiile României a unei statalităţi solide. E singurul lucru care a contat. La urma urmei familia regală e un fel de custode al statului român modern, pe care l-a format. Deci pentru el, principalul lucru, deasupra oricărei forme de guvernământ, este de a păstra pe cât posibil naţiunea, cu valorile şi forma ei propriu-zisă, şi statalitatea şi statul, care nu sunt de fapt acelaşi lucru. Şi ultimii ani regelui i-au adus în mod limpede în faţă o degradare a statalităţii ca sumă de valori. E limpede că românul nu mai înţelege prea bine ce înseamnă acest stat.

Ion Cristoiu: Dar dincolo de aceste lucruri, maiestatea sa e apropiat de dumneavoastră ca om. De atunci aţi mai discutat, v-aţi sfătuit în campania asta electorală? V-a atras atenţia asupra vreunui pericol?

Principele Radu: Da, de atunci au trecut 2 ani şi jumătate şi între timp discuţiile au continuat. Am vorbit şi pe parcursul lui 2008, însă regele a făcut de fiecare dată o luare de cunoştinţă a acestor aspecte, şi corespondăm, vorbim destul de des, şi puţin câte puţin subiectul a fost întors pe toate părţile şi rediscutat până în
2008. După 2 ani de la aducerea lui pe firmament, într-o zi – în 21 februarie – a spus: “O să mergem înainte aşa. Cred că e un lucru bun de făcut”.

Ion Cristoiu: Staţi, că totuşi sunteţi două persoane apropiate. Cum, adică la un moment dat a spus cred că o să mergem înainte? Sau dumneavoastră aţi spus: pot să candidez?

Principele Radu: Doi ani a fost continuu discutat acest lucru.

Ion Cristoiu: A, da?

Principele Radu: Da.

Ion Cristoiu: Şi de ce? Ezita sau ce?

Principele Radu: Nu a considerat probabil că este momentul. Eu niciodată nu îi spuneam, în aceşti 2 ani, maiestate, vă rog să facem asta. Eu îi aduceam la cunoştinţă de fiecare dată situaţia. Urmărind felul în care lucrurile decurg în România şi discutând în continuare… am vorbit mereu despre asta, până au început să îi spună şi diverse persoane direct, fără să îi spun eu. Şi la începutul lui 2009, întâlnirile noastre au fost mult mai dese. Am mers chiar şi noi în Elveţia pentru câteva săptămâni, ceea ce n-am mai făcut de ani de zile, şi am discutat atunci destul de mult.

Ion Cristoiu: Staţi, puteaţi să vă întâlniţi la masă. Nu abordaţi subiectul acesta?

Principele Radu: Da, dar vreau să vă spun că… la masă în general nu prea vorbim, regele mănâncă foarte puţin şi scurt. Nu e timp de vorbit. Dar mai e un motiv pentru care a făcut-o în 2009, în februarie, faptul că era anul electoral. Adică discuţia asta în 2007 nu avea atât de mare relevanţă, pentru că mai era timp.

Ion Cristoiu: Pot să constat că a vorbit cu dumneavoastră ca un şef de stat, nu ca un socru?

Principele Radu: Da. El e şef de stat şi atunci când… Eu nu l-am văzut niciodată pe rege în faţa mea ca un socru 100%. Niciodată. Eu n-am uitat nicio clipă că e regele meu în aceşti ani.

Ion Cristoiu: Observ că toată această discuţie a fost cu regele Mihai, şi nu cu tatăl Margaretei.

Principele Radu: Absolut.

Ion Cristoiu: E posibil aşa ceva?

Principele Radu: Da. Ştiţi ce se întâmplă? E posibil, pentru că oamenii care au profesat această şefie a statului, prin încarnarea ei, sunt asta şi când dorm, şi când iau micul dejun. M-am întâlnit cu regele Juan Carlos acum, pe 29. El nu e nici socrul meu, nici regele meu. Şi cu toate acestea nicio clipă eu nu uit că e regele Spaniei, chiar dacă vorbim în cele mai năstruşnice subiecte. Pentru că el are alt fel de personalitate. El e vorbăreţ, jucăuş…

Ion Cristoiu: Nu e ca maiestatea sa.

Principele Radu: Nu. Şi vorbim multe lucruri care nu au nimic legat de conducerea statului spaniol. Cu toate acestea nu uit nicio clipă cine e. Pentru că astfel de îndeletniciri nu sunt cu adevărat profesii. Sunt destine, nu sunt cariere. Deci omul pe care îl ai în faţă nu poartă haina unei îndeletniciri. Ci poartă un fel de aripă deasupra lui, care îl duce mai departe.

Ion Cristoiu: Voiam să vă întreb, dumneavoastră eraţi actorul Radu Duda, v-a schimbat intrarea în această lume a Casei regale a contactelor cu familii regale? Adică eraţi şi înainte aşa… sobru, disciplinat, controlat?

Principele Radu: O anumită parte a personalităţii nu are cum să se schimbe. Am fost educat aşa de la vârsta de 0 ani. Am plecat din Maternitatea Elena, din Iaşi, ca fiu al unei mame de 22 de ani, care era studentă, şi am fost crescut într-o lume de oameni în vârstă, a părinţilor ei şi a părinţilor tatălui meu, până la vârsta de 7 ani.

Ion Cristoiu: Adică la bunici.

Principele Radu: Da. Şi bunicii mei erau doi intelectuali foarte, foarte subţiri.

Ion Cristoiu: Severi?

Principele Radu: Nu. Erau foarte în vârstă faţă de mine, bunicul meu, care a fost medic, era născut în 1894. Deci la venirea mea pe lume era un domn bătrân. Şi de altfel nici n-a trăit decât 10 ani… la 10 ani ai mei au murit. Într-un mod cât se poate de dramatic. A făcut un infarct căzând într-o cofetărie, la rând.

Ion Cristoiu: Da.

Principele Radu: A fost un model, a fost un om excepţional. Un om de o extraordinară personalitate, dar din păcate nu aveam decât 10 ani când a dispărut. Pentru mine a rămas ca un model. Iar bunica mea, soţia lui, era un reputat profesor de istorie şi de limbi străine, şi care au contat amândoi enorm pentru mine. Eu fiind născut în 1960, nu mă separau decât 12 ani de momentul în care în România s-a schimbat regimul. Deci ei fatalmente erau oameni care aparţineau în mod automat unui alt… un om care la momentul naşterii mele avea 66 de ani, era un om pe care nu-l mai putea schimba o lume nouă. Şi ca atare educaţia mea a venit în mod direct de la ei, în acel oraş patriarhal, unde se mânca şerbet de trandafir şi duminica jucau poker pe 30 de bani împreună cu preotul din capătul străzii şi cu profesorii din oraş…

Ion Cristoiu: Asta în Iaşi?

Principele Radu: Nu, era un orăşel lângă, Bârlad. La 7 ani m-am întors la Iaşi, la părinţi, unde am găsit doi oameni surprinzător de tineri, despre care nu înţelegeam cum aş putea să îi numesc părinţi. Erau ca doi fraţi mai mari. Mama avea 29 de ani, iar tata 31. Şi am rămas în acest raport de prietenie cu ei până la sfârşit.

Ion Cristoiu: De fapt primii 10 ani aţi fost cu bunicii.

Principele Radu: Da, şi cu părinţii a fost un fel de complicitate. Toţi împreună eram copiii a doi oameni care la un moment dat n-au mai fost. Şi cred că de acolo s-a tras acest fel de sobrietate de care vorbiţi, şi din natura mea umană, dar şi din educaţia primită de la ei. Şi pe urmă când am intrat în familia regelui, nu atât comportamentul maiestăţii sale… pentru că regele e un om foarte simplu. Îl poţi găsi, dacă nu anunţi când te duci, în salopetă, la motor.. Dar are ceva în sensul datoriei pe care o are. De fapt acest om e rege pentru că el crede că are o datorie. E singurul motor care îl ţine în viaţă, şi care îi dă un sens. Pentru că pentru el din momentul plecării, din 1948, nimic nu a fost reparabil. Pentru el atâta vreme cât n-a putut să îşi facă datoria faţă de România, cum a înţeles el, totul a fost o pierdere. Totul e ireparabil. El nu doreşte poziţii, nu doreşte bani, nu doreşte bogăţii. Lui maşinile i-au plăcut pentru performanţa lor tehnică, nu pentru culoarea lor sau ca să îi epateze pe ceilalţi. De altfel nu ştiu dacă aţi remarcat, regele în Bucureşti când conduce, conduce maşini foarte scumpe. Dar nimeni nu bagă asta de seamă. Nu pare că e în contrast… asta pentru că are înăuntru acest lucru.

Ion Cristoiu: Au fost anumite elemente de protocol la care v-aţi adaptat mai greu? Nu aici, în întâlniri, la Palatul Buckingham, la…

Principele Radu: Nu, nu mi-a fost greu, pentru că…

Ion Cristoiu: Eraţi actor.

Principele Radu: Poate că există şi ceva din asta care m-a ajutat. Dar întâi şi întâi pentru că nimic din ritualul vieţii noastre, de exemplu, ritualul de a merge la biserică să aprinzi o lumânare, sau de a merge într-o bibliotecă, toate au un anume sens, ele pornesc de undeva. La un moment dat eu i-am spus cuiva de la palat, o fată care venise să se angajeze cameristă, şi care pusese în faţa mesei obiectele de folosit pentru mâncare anapoda. Şi eu i-am spus, ele se pun altfel, uite aşa. Şi i-am spus, dar ştii de ce? Şi ea a spus că e frumos. Şi am spus nu, întâi trebuie să fie utile. Furculiţa e pusă aici nu pentru fanfaronadă, ci pentru că trebuie să fie aproape de mână. Acelaşi lucru e şi la ritualul de la Palatul Buckingham. El nu e respectat prosteşte. El a fost pus la cale acum 700 de ani, pentru că exprimă un conţinut. Şi aşa se întâmplă cu absolut tot ritualul statal. Chiar şi într-o republică. Pentru că nu toate ţările puternice sunt monarhii. Dar nimic din ceea ce ritualul cere, nu e făcut gratuit. Totul are un rost undeva. Citeam zilele trecute despre George Washington cât era de pedant. Dar el nu era pedant din superficialitate. El spunea la un moment dat că indiferent cine intră în cameră, dacă i se adresează, el se ridică în picioare. Dar n-o făcea dintr-o politeţe stupidă sau fără rost, o făcea pentru că simţea nevoia să îl onoreze pe celălalt, iar celălalt la rândul lui nu mai putea sfârşi decât prin a-l respecta.

Ion Cristoiu: Cât e personalul la palat?

Principele Radu: Sunt 3 cameriste care lucrează… dar dimensiunea palatului e imensă, are 3500 de metri. Deci sunt chiar foarte puţine. Există o bucătăreasă, Gina, care e excepţională, şi mai ales la patiserie. Există câţiva ofiţeri şi subofiţeri de la SPP care păzesc clădirea şi care sunt angajaţii statului. Există câteva persoane la secretariat, unele sunt angajate de noi, altele sunt angajate de stat, pentru că regele are prin lege dreptul de a avea un mic personal…

Ion Cristoiu: Care e criteriul când angajaţi?

Principele Radu: De asta nu mă ocup eu. E un director al administraţiei regelui care se ocupă de asta.

Ion Cristoiu: Dar există un criteriu? Bănuiesc că nu angajaţi orice cameristă.

Principele Radu: E un criteriu, bine, camerista nu e un post atât de complicat. Nu primim doctori în economie la…

Ion Cristoiu: Am înţeles. Aţi făcut nişte dezvăluiri, şi o imagine… trebuie să recunoaşteţi că exista o imagine de porţi închise la Casa regală. Spuneţi-mi, au trecut 6 luni, regretaţi că v-aţi anunţat candidatura?

Principele Radu: Nu.

Ion Cristoiu: De ce?

Principele Radu: Pentru că este o extraordinară ocazie de verificare pentru mine, ca om care a slujit 8 ani de zile cu tot devotamentul viaţa publică românească. Am început la 42 de ani mergând la şcoală, am intrat la Colegiul Naţional de Apărare, şi timp de 4 ani până în 2006 n-am făcut decât să studiez, în timp ce şi lucram. E un angajament pe care Principesa şi cu mine l-am luat, pentru că am realizat în 2001 când am venit, era momentul când Simion al II-lea lua în primire Guvernul bulgar, am venit odată, şi fiecare a luat-o pe un alt drum. Dar amândoi am pornit spre societăţile noastre. Şi vine un moment în care ai nevoie să îţi răspunzi la o întrebare. Întâi şi întâi, eşti util acestei ţări sau nu? Pentru că e evident că lumea de astăzi nu e o lume a moştenirii unui drept prin naştere. Ci o lume a meritului. E un lucru pe care îl verifici în Spania, în Marea Britanie, şi cu atât mai mult în ţări care se conduc după o Constituţie republicană. Nu există în acest moment posibilitatea de a te adresa viitorului numai pentru că te-ai născut cu o poziţie. Acest lucru s-a încheiat şi sper că toată lumea înţelege că nu se poate întoarce. Dar există un anume fel de a fi util ţării, pe care îl are de evaluat chiar şi cineva care s-a născut într-o familie regală, dar cu atât mai mult cineva care a intrat fără să fi fost născut în ea. Eu fiind un român născut într-o familie obişnuită, am cu atât mai mult obligaţia istorică de a fi o punte de legătură între familie şi ţară.

Ion Cristoiu: Dacă nu aţi fi fost Principele Radu Duda, aţi fi candidat?

Principele Radu: Niciodată.

Ion Cristoiu: De ce?

Principele Radu: Pentru că nu ar fi arătat niciodată viaţa mea în acest fel. Nu aş fi fost un personaj public care doreşte să ajungă om de stat. Aş fi fost un om de artă şi aş fi încheiat ca om de artă. Este exclusiv datorată identităţii mele actuale pe care însă am asumat-o nu ca pe un personaj sau ca pe o haină, ci am asumat-o în sângele meu, în viaţa mea, în respiraţia mea… Nu e vorba doar de cazul meu particular. Şi nici de un merit personal. În Suedia există un caz celebru. Soţia regelui Carl Gustaf a fost translator. Era o tânără fată din Germania, foarte frumoasă, cu care acest tânăr rege s-a căsătorit, dar particularitatea era că regele era deja pe tron în momentul în care a găsit această fată în Germania, de care s-a îndrăgostit. A luat-o de soţie, şi această persoană, dintr-o familie simplă din Germania, s-a dus în ţara de adopţie cu extraordinar de dificila sarcină de a deveni regină direct. Şi astăzi, după 34 de ani, regina Silvia e cea mai iubită persoană din familia regală, e un simbol al acestei ţări, o ţară foarte de stânga dealtfel, un om care nu numai că întruchipează gustul suedez, dar e şi un liant pentru coroana suedeză. Şi în acest moment nimeni nu îşi poate imagina nici ţara, nici familia fără ea. Şi e o femeie care şi-a început acest fel de viaţă la 20 şi ceva de ani, a devenit mama a trei copii care astăzi sunt şi ei pe punctul de a deveni părinţi, şi e un exemplu extraordinar despre ceea ce înseamnă să îţi asumi nu o carieră, nu un rol, ci un destin. Astăzi când mă uit la ea, nu văd în Europa o regină mai perfectă decât Silvia a Suediei.

Ion Cristoiu: Da. Spuneţi-mi când aţi fost la întâlnirea privată cu regele Juan Carlos, a făcut vreo remarcă în legătură cu candidatura dumneavoastră?

Principele Radu: Da.

Ion Cristoiu: Şi ce a spus, a glumit?

Principele Radu: E foarte interesat.

Ion Cristoiu: Nu v-a descurajat?

Principele Radu: Nu. Dar întâi şi întâi, un om de experienţa lui nu şi-ar putea vreodată permite să facă un gest atât de brutal într-o chestiune care priveşte familia română şi ţara ei.. Nici lui nu i-ar plăcea să audă despre el şi ţara lui vreo remarcă. În schimb e foarte interesat, de ce? Pentru că Juan Carlos al Spaniei e probabil cel mai prezidenţial rege din lume. Pentru că el şi-a câştigat coroana prin propriul merit. El e singurul caz din secolul 20 când un monarh a ajuns monarh prin merit personal, prin forţa personalităţii lui. El nu era la rând la tron. Deci această ţară a îmbrăţişat monarhia prin el şi pentru el. De aceea există şi o problemă mare astăzi în Spania, pentru că toţi spaniolii sunt juancarlişti, nu monarhişti. O bună parte din oamenii care ţin cu el nu doresc monarhie, ci pe el. Şi asta e o problemă serioasă pentru el, că are 71 de ani. Ei nu au ceva în special cu urmaşul lui, pentru că are toate calităţile, minus una, nu e el. Şi aici…..

Ion Cristoiu: Senzaţională observaţie.

Principele Radu: Deci el, orice lucru ţi-ar spune, această legendă vie a secolului 20, pentru că Juan Carlos e un mare om de stat, e o binecuvântare. Şi în plus e un om atât de jovial şi atât de simplu… dar e adevărat, că spre satisfacţia mea prezidenţială, niciodată n-a fost atât de afectuos cu mine ca acum. În toţi aceşti ani de când îl cunosc, a avut un fel de… un fel de duioşie, un fel de protecţie părintească. Niciodată n-a fost atât de afectuos cu noi, cum a fost în lunea aceea. Bineînţeles că nu se poate pune problema unei poziţii publice a lui în privinţa aceasta. Dar el nu a privit-o ca pe şeful de stat al Spaniei, ci ca o întâlnire în care e foarte interesat. De altfel un om care a trecut prin ce a trecut el înţelege bine că ţările din Estul Europei sunt într-o stare de vulnerabilitate din cauza felului în care s-a făcut tranziţia de la comunism la democraţie. Şi ţara lui, care e o ţară cu mult mai solidă ca România, are anumite vulnerabilităţi democratice. Deci înţelege bine că o ţară ca Bulgaria, Serbia, România, sunt ţări care încă îşi caută identitatea.

Ion Cristoiu: Da. Spuneţi-mi, dumneavoastră vă enervaţi?

Principele Radu: O, da.

Ion Cristoiu: Nu se vede.

Principele Radu: Aceasta e meseria. A te enerva e o slăbiciune, şi atunci încerc să o acopăr. Mă enervez teribil uneori. Dar enervarea mea nu se produce decât în faţa incompetenţei. Pe mine mă enervează doar lucrurile care nu ies, care nu merg. În rest am înţelegere pentru orice altceva.

Ion Cristoiu: Maiestatea sa se enervează?

Principele Radu: Da. Nu arată, dar uneori se enervează teribil.

Ion Cristoiu: În această perioadă de candidat… dumneavoastră spuneţi că nu faceţi campanie… după ce v-aţi anunţat, există vreo acuzaţie care v-a supărat?

Principele Radu: Deloc. Nu m-au supărat, pentru că există două circumstanţe atenuante. Întâi şi întâi, faptul că orice om care ajunge să dorească o astfel de poziţie e cât se poate de normal să fie scrutat de societate în toate felurile. Şi în al doilea rând, dacă ceea ce se produce public ca acuză are un anumit rost, are un motiv, porneşte de la ceva, e cât se poate de normal. Dacă de exemplu luăm
acea acuză cu colaborarea cu Securitatea, cum pot să mă supăr, când acel document pe care numele meu e pus există? Cum aş putea să mă supăr? Şi eu sunt intrigat de faptul că acel document există. Cum să nu fie intrigaţi cei care nu mă vor? Pentru că există desigur o manipulară serioasă a acestor acuzaţii. Dar chiar dacă ele… câtă vreme documentul acela există, şi eu aş pune întrebarea de ce există. Acum, după ce am spus de 100 de ori de ce cred eu că el există, şi că n-am făcut acest gest, evident că dacă povestea se repetă la infinit nu e plăcut.

Ion Cristoiu: Vă aşteptaţi… cunoaşteţi confruntările electorale din România, vă aşteptaţi la şi mai multe mizerii?

Principele Radu: Da, sunt convins că vor apărea.

Ion Cristoiu: Şi cum veţi reacţiona? Nu o să vă enervaţi?

Principele Radu: O să….

Ion Cristoiu: S-ar putea să fie confruntări unde o să fiţi chiar insultat. O să rezistaţi?

Principele Radu: Da. Sunt un luptător. E adevărat că la început am luptat cu cuvântul, acum lupt cu sabia, dar sunt un luptător.

Ion Cristoiu: Publicitate.

Ion Cristoiu: Am revenit, un taifas istoric cu Alteţa sa Principele Radu Duda. Domnia sa mi-a amintit că a fost un interviu, primul interviu al dumneavoastră, tot cu mine. A fost într-un fel…

Principele Radu: Acum 7-8 ani.

Ion Cristoiu: Am aici o carte: “Principele Radu al României în dialog cu Nicolae Drăguşin – altfel”. Am înţeles că e şi titlul campaniei dumneavoastră. Altfel ce? Altfel de Românie, altfel de preşedinţie?

Principele Radu: Exact. Altfel de generaţie regală întâi şi întâi, prima generaţie din familia regală care nu va moşteni decât un tron virtual. E interesant. Principesa Margareta va fi prima din cei cinci şefi ai Casei, care atunci când îi va veni rândul va moşteni ceva ce nu există. Deci pentru asta trebuie să îţi pui dinainte… trebuie să ştim exact ce vom face în situaţia aceea în România. Altfel de stat, găsesc că statul român e în momentul de faţă într-una diin cele mai vulnerabile forme ale lui de la crearea lui de Carol I. Altfel de democraţie, democraţia românească e astăzi extraordinar de fragilizată de lipsa de încredere a oamenilor, altfel de instituţii, altfel de candidatură, altfel de campanie electorală.

Ion Cristoiu: Şi altfel de preşedinte, în ce sens?

Principele Radu: În sensul că nu voi fi sub nicio formă un preşedinte politic.

Ion Cristoiu: Altfel decât preşedintele în exerciţiu, sau decât toţi preşedinţii României de până acum?

Principele Radu: Decât toţi preşedinţii. Preşedintele actual nu a făcut altceva decât să îngroaşe tuşele unei forme, ale unui profil care fusese deja bine de tot dus în direcţia aceasta, din 1989 încoace, de toţi ceilalţi. Nu e autorul integral al acestei devieri de la statalitate, de 20 de ani.

Ion Cristoiu: Îmi amintesc că aţi colaborat la revista Teatru şi ca jurnalist. Ca jurnalist, faceţi scurt un portret despre principalii dumneavoastră contracandidaţi. Crin Antonescu, ce e bun, ce e rău?

Principele Radu: Nu, ei sunt toţi trei, au două trăsături commune importante. Prima e că sunt toţi oameni politici, fiecare cu mai mult sau mai puţin talent, cu mai mult sau mai puţină putere, şi a doua caracteristică e că nici unul dintre ei nu e bun de preşedinte.

Ion Cristoiu: În afară de dumneavoastră.

Principele Radu: Absolut.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi un lucru bun despre Traian Băsescu.

Principele Radu: Este cel mai redutabil om politic pe care l-a avut România în ultimii…

Ion Cristoiu: Adică e mai bun decât Ion Iliescu?

Principele Radu: E “mai” redutabil.

Ion Cristoiu: De ce?

Principele Radu: Pentru că e un om care provoacă frică.

Ion Cristoiu: Ce are specific Traian Băsescu?

Principele Radu: Setea de putere. Plăcerea.

Ion Cristoiu: Foarte interesantă observaţie, îi place puterea.

Principele Radu: Nu puterea, ci lupta, în stomac, îi face plăcere această permanentă sfâşiere.

Ion Cristoiu: Nu se simte bine când e linişte.

Principele Radu: E o mare plăcere. Aşa cum vă place să fumaţi. E o plăcere, vine din viscere. Şi de aceea nici nu se încheie vreodată. Pentru că dacă ar veni din suflet sau din minte, ar putea să apună. Omul poate înceta să iubească, dar nu va înceta să îi fie foame până la capăt. Nu va înceta să îi fie sete. Aici e vorba de o sete. Setea de luptă şi de putere. De aceea şi spun că e un om politic redutabil. Problema este că la Cotroceni trebuie altceva decât un om politic. Trebuie un om de stat. Omul acela trebuie să respire statalitate în fiecare zi, cum respiră Juan Carlos aer. Indiferent dacă e rege sau preşedinte. Nu contează asta. Nu forma de guvernământ e problema. Ci faptul că omul aşezat acolo trebuie să acţioneze statal, nu politic. Uitaţi-vă, dau un exemplu din domeniul republican. Adenauer nu era şef de stat, era doar cancelar, era premier. Deci era om politic. Nu era un monarh, cu toate acestea omul acesta respira statalitate. Era un om care impunea nu numai respect, dar valorile pe care statul are nevoie să le conţină, să fie înconjurat de ele. Şi aceasta e marea dramă a statului român. Pentru că îl are în frunte pe omul cel mai puternic şi mai talentat din punct de vedere politic. Îi face rău. N-ar trebui să fie acolo. Câştigul lui, succesul lui de om politic este insuccesul statalităţii româneşti.

Ion Cristoiu: Sunteţi bun gazetar. Extraordinară observaţia asta. Aşa este că ghinionul statului român este că e un om foarte bun, politic, acolo.

Principele Radu: Şi n-ar trebui să fie acolo. Ar trebui să fie în altă parte, aici e drama.

Ion Cristoiu: Îl vedeţi şeful opoziţiei? Ar fi bun de şeful opoziţiei?

Principele Radu: E bun de şef, şi preşedintele României nu e un şef. Nu e nicăieri scris că el ar fi şef la ceva.

Ion Cristoiu: De ce credeţi că… despre ceilalţi contracandidaţi să vă întreb?

Principele Radu: Nu mă întrebaţi pentru că n-are rost.

Ion Cristoiu: Da, aşadar, să încheiem. Indiferent ce se va întâmpla, vă veţi înscrie şi oficial în cursă?

Principele Radu: Da.

Ion Cristoiu: Dacă, să spunem, dacă nu aţi intra în turul 2, cui daţi voturile?

Principele Radu: Nimănui, mie. Le ţin şi fac din ele un tezaur cu care vom duce Casa regală mai departe.

Ion Cristoiu: Da, extraordinar. Un taifas cu Alteţa sa Principele Radu Duda. Vă urez succes! O să vă urmăresc în această bătălie.. La revedere.