Elita de astazi si Casa Regala

In 1989, oamenii cu putere erau interesati de democratie si, mai ales, de republica, nu de valorile statalitatii. In 2009, oamenii cu putere sunt interesati doar de democratie si libertati, nicidecum de respectabilitatea statului si a institutiilor lui. Nici astazi mediul politic si intelectual de varf nu are nelinisti statale, cu cateva exceptii notabile. De ce ar fi avut cel din 1989?

Este limpede ca in decembrie 1989 nu era un mediu propice pentru regalitate. Credinta in Rege sau acceptarea lui ca simbol s-a intamplat dupa aceea, in 1992, ca si in 1997, 2001 si apoi 2007. Fiecare dintre acesti ani au talcul lui, din punct de vedere regal. Unii au judecat relevanta Regelui dupa numarul de persoane care ieseau in strada pentru el. Ei spuneau ca, daca in 1992 au iesit un milion, in 1997 douazeci de mii, iar in 2001 doua mii, atunci inseamna ca relevanta Regelui Mihai a scazut corespunzator, fiindca s-a satisfacut curiozitatea istorica a oamenilor.

Oameni precum Corneliu Coposu, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Ion Caramitru, Dan Grigore, Sorin Iliesiu, Andrei Pippidi, academicianul Papacostea, profesorul Tanasoca, Dinu Patriciu, Victor Rebengiuc si altii au introdus sau sustinut valoarea regala in circuitul public, chiar din 1990. Imi amintesc, de asemenea, pasajul de la Universitate plin de publicatii, insigne si poze regale. Numai ca in decembrie 1989 structura puterii politice era incompatibila cu ideea regalitatii. Mai mult, sistemul era atent la doua mari, urgente necesitati: evitarea simbolului 10 mai, ca si incheierea conturilor cu cel care a esuat intr-o Dacie la Targoviste. Nu era loc de Rege in toate acestea.

Numarul celor din strada la evenimentele din decembrie 1989 si numarul celor de la vizita Regelui din mai 1992, desi egale intre ele, nu au prea mare legatura unul cu altul. Am fost in multime, in ambele situatii. in ce priveste Bucurestiul de Paste, in anul 1992, multi dintre cei care au venit il simteau pe Rege ca pe un simbol. Milionul din strada nu a impiedicat ca alegerile din aceeasi luna sa aduca cifre ametitoare in favoarea celor de la putere.

La votul din mai 1992, romanii au ales. In adunarea populara din mai 1992, romanii au iubit. Iubirea nu are relavanta democratica, votul da.

Dinamica anilor 1990 si 2000 a indepartat elita romaneasca de ideea monarhica, desi la nivelul mare al societatii, ideea a capatat popularitate, simpatie si o notorietate fara precedent dupa 1948.

Tacerea si impotrivirea discreta fata de regalitate sunt astazi manifestari alimentate de doua surse. Una dintre ele este lipsa de afinitate a personalitatii fata de monarhie ca atare, ceea ce nu este nici de condamnat, nici de discutat. Necunoasterea exacta a fenomenului, dezinteresul fata de subiectul „abstract“, fara relevanta in dinamica politico-economica, ajuta la intarirea acestei taceri sau impotriviri discrete.

Alta sursa este cea a lipsei de autonomie a celor care se exprima public. Multi dintre ei sunt platiti cu salarii grele, in contrast zdrobitor cu modestia vietii de dinainte de 1989. Acesti oameni sunt in continuare inteligenti, unii generosi si amabili, cei mai multi inca in stare sa creeze in lumea ideilor.  Dar daca esti sfatuit discret sa uiti pentru o vreme de Casa Regala, contul din banca te convinge sa accepti.

La fel lucreaza si lipsa de autonomie politica. Daca ai legaturi cu politica, te vei gandi de doua ori atunci cand vei scrie cuvantul „Rege“ sau „Familie Regala“. Cum democratia inseamna alternanta la putere, cei care tac sau se impotrivesc discret o fac si preventiv: „Astazi puterea politica nu se supara daca publicam un articol despre rege, dar daca maine vine cineva care ne va cere socoteala“? Toate acestea sunt aspecte perfect umane si de inteles, in societatea romaneasca si oriunde altundeva.

Acelasi lucru s-a intamplat si cu lunga perioada de gestionare a retrocedarii domeniului Sinaia. Legea inapoiase Regelui domeniul, majoritatea populatiei Romaniei era de acord cu legislatia respectiva si cu semnificatia gestului, tara era in UE si totusi retrocedarea pare inca fara sfarsit. Mereu si mereu un document care lipseste. Mereu o masuratoare care nu este gata. Mereu o precautie in plus pe care si-o ia administratorul. Pentru ca nu cumva maine sa vina la putere cineva care sa le impute retrocedarea. Desi legal, gestul lor ii poate costa slujba sau libertatea. Fiindca in Romania persista frica de omul puternic, asezat deasupra legii. La acest sindrom a participat din plin comportamentul unor lideri de inalta pozitie care si-au aservit propria institutie, in detrimentul eficientei si respectabilitatii ei, dar in avantajul lor, al carierei politice sau publice personale.

Asadar, intreaga elita intelectuala, economica, politica a tarii, adica cei cateva zeci de mii de oameni care conteaza in procesul de decizie al mersului inainte romanesc, este asezata precaut fata de Casa Regala. Legatura lor nu este directa, asa cum este legatura dintre Familia Regala si natiune. Intotdeauna a fost asa, inainte de 1947, dupa 1948 si, mai ales, dupa 1989.

Exista, desigur, exceptii. Si ele nu sunt putine. Oameni care, chiar daca au manifestat o anumita discretie la un moment dat, nu au abdicat niciodata de la respectul sau fata de increderea in Familia Regala. Dar aceste personalitati se gasesc asezate individual in concertul vietii publice, nu reunite in vreun fel.

Prin ceea ce am spus mai devreme nu doresc sa critic sau sa blamez pe nimeni. La urma urmei, Casa Regala insasi era intr-un fel in anii 1990 si altfel in anii 2000. Romania a evoluat, elita ei a evoluat, Casa Regala a evoluat pe masura ce lumea a evoluat. Influentele din societate sunt greu de cuantificat sau analizat acum. Cine stie, asa cum 11 septembrie 2001 a ajutat Romania sa intre in NATO, tot asa Casa Regala romana a fost influentata de venirea la putere a socialistilor romani in 2001, de fenomenul politic Simeon II, fara ca intre ele sa fie o legatura directa.

Influenta autoritarismului primitiv gazetaresc fata de politica romaneasca, precum si comportamentul suburban politic au creat si ele nevoia unui model in compensatie, pe care Casa Regala l-a putut consolida public in anii de dupa 2000. Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma din ceva in altceva.

Un lucru este sigur: lipsa de interes institutional pentru modelul regal, cinismul intelectual si critica fata de un sistem care ofera cuiva privilegii prin nastere sunt realitati prezente puternic in Spania, Belgia, Marea Britanie. Nu este in nici un caz Romania singura tara care experimenteaza tacerea sau impotrivirea discreta fata de regalitate.