Invictus Team Romania la Toronto 2017

Au rămas doar patru zile până la ceremonia de deschidere a celei de-a treia ediții a jocurilor Invictus, de la Toronto. Echipa militarilor români, veterani care s-au întors răniți din Afganistan și Irak, a fost invitată de Alteța Sa Regală Principele Radu la Palatul Elisabeta unde, alături de reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai Corpului Diplomatic, ai societății civile și ai presei, au sărbătorit încheierea antrenamentului echipei și apropiata ei plecare în Canada, pentru a lua parte la Invictus Games 2017.

AGERPRES

Asociația Voluntarilor Invictus din România se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. Fundația Invictus Games din Marea Britanie, inițiatoarea Jocurilor Invictus (Londra, 2015, Orlando 2016, Toronto 2017 și Australia, 2018) se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Harry de Wales.

Cincisprezece militari români răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak alcătuiesc echipa națională a României la jocurile paralimpice Invictus de la Toronto. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Invictus din Canada va avea loc sâmbătă, 23 septembrie 2017, la ora 19.30, în marea sală de la Air Canada Center din orașul Toronto.

Asociația Voluntarilor Invictus din țara noastră se bucură de sprijin din partea unui mare număr de personalități și organizații din România.

La Toronto, Alteța Sa Regală Principele Radu a fost solicitat să înmâneze personal una dintre medaliile competiției de Atletism, în ceremonia din seara zilei de 24 septembrie.

Lotul celor 15 militari sportivi care vor reprezenta România la competiția internațională „Invictus Games Toronto 2017” din Canada se vor prezenta la șapte discipline sportive, după cum urmează:

Atletism

–        maior Laurențiu Șerban, rănit în anul 2006, în Afganistan;

–        plutonier Doru Hamza, rănit în anul 2008, în Afganistan;

–        sergent Bogdan Dragomir, rănit în anul 2016, în Afganistan.

Ciclism

–        plutonier adjutant principal Costel Stanciu, rănit în anul 2012, în Afganistan;

–        plutonier adjutant Costinel Slăniceanu, rănit în anul 2006, în Afganistan;

–        plutonier major Irinel Matei, rănit în anul 2008, în Afganistan.

Canotaj în sală (la simulator)

–        locotenent Ciprian Iriciuc, rănit în anul 2015, în Afganistan;

–        plutonier major Dumitru Paraschiva, rănit în anul 2009, în Afganistan.

Haltere

–        maior Nicolae Grigore, rănit în anul 2007, în Afganistan;

–        plutonier adjutant principal Eugen Mănăilă, rănit în anul 2010, în Afganistan.

Tir cu arcul

–        caporal Eugen Pătru,  rănit în anul 2014, în Afganistan;

–        plutonier Ionuț Butoi, rănit în anul 2008, în Afganistan;

–        colonel Augustin Pegulescu, rănit în anul 2009, în Afganistan;

–        colonel (rtr.) Dorin Petruț, rănit în anul 2007, în Irak.

Înot

–        plutonier major Ionel Eugen Bida, rănit în anul 2010, în Afganistan;

La disciplina de echipă „Volei din şezut” sunt înscrişi toţi cei 15 sportivi.

Fotografii de Daniel Angelescu

Invictus Team Romania la Jocurile Invictus

Din dorința de a încuraja și sprijini recuperarea fizică și reabilitarea militarilor răniți în teatrele de operații, în anul 2014, sub patronajul Alteței Sale Regale Principele Henry de Wales al Marii Britanii, s-au desfășurat la Londra primele jocuri Invictus, la care au participat 400 de competitori, din 13 țări.

Jocurile Invictus au căpătat repede vizibilitate și au captat interesul militarilor răniți sau deveniți invalizi ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operații.

În anul 2016, s-a organizat a doua ediție a Jocurilor Invictus, de data aceasta în Statele Unite ale Americii, la Orlando, strângându-se laolaltă 500 de militari sportivi paralimpici din 14 țări.

Această mișcare sportivă paralimpică a pătruns repede și în rândul militarilor români. Astfel, începând cu toamna anului 2014, aceștia au organizat, în spiritul Jocurilor Invictus, o serie de evenimente sportive în care au angrenat și veterani din teatrele de operații, inclusiv răniți și invalizi. În paralel, previzionând anvergura acestui gen de mișcare sportivă, Ministerul Apărării Naționale a înființat, în anul 2015, Secția pentru persoane cu dizabilități, în cadrul Clubului Sportiv al Armatei-Steaua.

Pentru ediţia de anul acesta al Jocurilor Invictus, Armata României a obținut invitația de a se alătura celorlalte 16 țări aliate şi partenere. Această onorantă invitație constituie expresia respectului şi aprecierii aliaților faţă de profesionalismul şi spiritul de sacrificiu demonstrate de militarii Armatei României în teatrele de operaţii.

În cadrul proiectului, au fost încurajaţi să participe toți militarii răniți, indiferent de tipul de dizabilitate. 33 dintre aceştia, cu afecțiuni care își pun amprenta zi de zi asupra vieții personale și a familiei, și-au asumat onoranta misiune de a se înscrie în echipa României.

12 comentarii

  1. Viorica V. Mwais says:

    Admiratie pentru tenacitate si sustinere in continuare!
    Succes!

  2. Felicitari acestor bravi soldati si sportivi si recunostinta Altetei Sale Regale Principelui Radu pentru Inaltul Patronaj Regal acordat a\cestora si organizatiei INVICTUS.

    Mult succes participantilor romani la Jocurile Olimpice “Invictus” 2017 din Canada !

  3. SECRIERU IOAN says:

    ADMIRAȚIE MAXIMĂ, RESPECT SI ONOARE PENTRU ACESTI VETERANI RĂNIȚI IN TEATRELE DE OPERAȚINI, , ADMIRAȚIE PENTRU TENACITATEA SI CURAJUL DE A PARTICIPA LA ACESTE JOCURI PARALIMPICE CE SE VOR DESFĂSURA LA TORONTO , UNDE CRED CĂ VOR REPREZENTA ROMÂNIA CU BRIO..
    ASOCIAȚIA VOLUNTARILOR SE AFLA SUB EGIDA SI PATRONAJUL CASEI REGALE ROMÂNE, A ALTEȚEI SALE REGALE PRINCIPELE RADU, CARE MERITĂ TOT REPECTUL SI ADMIRAȚIA NOASTRĂ.

  4. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!!

  5. Liliana Sora says:

    ”Eroi au fost, eroi sunt încă
    Şi-or fi în neamul românesc !
    Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
    Românii orişiunde cresc…”
    Cinste, onoare, respect…, pentru veteranii răniți în teatrele de operații care au fost, sunt şi vor rămâne adevăraţi eroi, care merită toată susţinerea, încurajarea și sprijinul în recuperarea fizică și reabilitarea lor. Mult succes în competiţiile sportive în care sunt implicaţi, dovedind încă odată , prin modul de gândire şi stilul de viaţă că demnitatea, hotărârea, pasiunea, dăruirea, sinceritatea, exemplul…, alcătuiesc ceea ce se numeşte caracter.
    Stimă şi consideraţie pentru întreaga Familie Regală ! Trăiască Regele !

  6. Dorina Galu says:

    Admiratie pentru ei si mandrie pentru ca tara noastra este reprezentata de acesti adevarati eroi.

  7. SUCCES TUTUROR!!Felicitari ASR Principe Radu!!!Toate cele bune!!!

  8. Adriana Samoilescu says:

    Mult succes! Prezenta voastra acolo ne onoreaza pe noi, ca popor.
    Toate gandurile mele bune se vor indrepta spre voi pe durata acestei competitii.

  9. Gradin Gheorghe-Andrei says:

    Respect!

  10. Mesaje transmise pe FB says:

    Doina Sasu Suntem cu sufletul alături de voi. Succes băieți!
    #
    Livia Petru Bravo ! Respect și succes !
    #
    Irina Erdei Mult respect!
    #
    Groza Gabriela Respect si mult succes ! Voi sunteti deja invingatori.
    #
    Melania Vlad toata stimata pentru eroii nostrii cat si pentru Casa Regala!le dorim mult succes!
    #
    Adriana Porumbel Înaintașii lor,și-au dat candva viata pentru NE-AM și pt.REGE !
    Respect și cinste lor căci sunt EROII noștri !
    #
    Olivia Constantin Le dorim multe satisfactii!
    #
    Liliana Tanascu Succes băieților noștri si multumiri Familiei Regale, Principelui Radu, oentru susținere!
    #
    Dana Dragan Felicitari acestor eroi care au trecut peste necazuri si suferinte. Mult succes !
    #
    Constanta Nitescu Succes dragilor !
    #
    Marcutiu Crisan Mult succes!!!!
    #
    Steinic Jenica BRAVO!!!!!!!!!!!!
    #
    Mariana Olteanu Mary Succes baieti
    #
    Ionica Anghelina Sunteti mandria Tarii ! Succes si va multumim !
    #
    Ardelean Emilia Succes.
    #
    Jon Margineanu ONOARE SI RESPECT! TRAIASCA REGELE MIHAI 1 AL ROMANIEI! REGELE SI PATRIA!
    #
    Jon Margineanu BRAVO, SUCES BAIETI
    #
    Romeo Mateuta Am discutat cu cateva persoane nimeni nu este interest dar mai insist.
    #
    Marina Popilian Succeeeees!!!!
    #
    Florea Paun Santeti si veti deveni cei mai inteligenti si tehnici invingatori .
    #
    Aurel Padurean Cu toata dragostea sunt alaturi de voi. Succes!
    #
    Lidia Cristea Succes tuturor participanților !
    RESPECT !
    #
    Angi Angela Succes!
    #
    Gabriela Gxg Felicitari
    #
    Ionel Alexe Succes !
    #
    Zenobia Gheorghita Foarte frumos, succes mult și sănătate tuturor!
    #
    Didica Gheorghe Va iubim luptătorilor.
    #
    Maria Luecking SUCCES!
    #
    Violeta Stoleru SUCCES!!
    #
    Rosalia Tobias Bravo băieți si mult succes !!!
    #
    Strut Alexandru Deosebit respect. Multa sanatate voua si familiilor voastre.
    #
    Mirela Cristea Mult succes , bravi ostasi !!!

  11. Viorica M.V. says:

    Doamne ajuta!

  12. MARIA BODNAR says:

    Fiti demni si bravi eroii nostrii dragi Va doresc sanatate si succes va imbratisez cu toata dragostea .Drum bun Sa nanabodnar@hotmail.com

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53873402
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate