Vizită la Polul Nord (IV)

Ieri am vazut primul apus de soare in Cercul Arctic. Soarele era aproape rosu, iradiind culoare si lumina, asezat dupa coasta orizontala si intunecata a tarmului groenlandez. De aici incolo vom naviga spre sud, de-a lungul coastei vestice a marei insule.

Am ascultat un mare numar de lucrari, urmate de vii dialoguri, in decursul a trei sesiuni plenare. Curios este faptul ca, desi de lunga durata, sesiunile au fost urmarite cu atentie si rabdare de toata lumea. Sala de conferinte, eleganta, situata pe a saptea punte a vasului, a fost mereu plina.

Exista ceva impresionant in lumea oamenilor de stiinta. Ei au un fel de instinct al punerii impreuna, al coexistentei. Se intalnesc cu religiozitate, pe diverse meridiane ale globului, schimba idei, se completeaza, se ajuta, se promoveaza. Un om de stiinta brazilian a facut ieri o vibranta elogiere a muncii a doi colegi rusi, veniti de la Sankt Peterburg. Apoi, ei sunt oameni responsabili. Cantaresc bine vorbele inainte de a fi spuse, au un fel de modestie, de pietate, specifica oamenilor care cred in ceva. Si, in fine, sunt, in cea mai mare parte a lor, inocenti. Rareori cinici sau malitiosi, nervosi sau rai, ei privesc cu politicoasa indiferenta camera de luat vederi si accepta pe ziaristii incomozi si galagiosi ca pe semeni ai lor care sunt zvapaiati, dar simpatici.

Dl Svend Auken, vicepresedintele Parlamentului Danemarcei, a moderat a doua sesiune plenara, care a inceput in dimineata de astazi. Ca politician, nu putea sa inceapa introducerea decat printr-o gluma. Este, insa, unul dintre politicienii cu simt al umorului: “Un ateu umbla undeva, prin zona cea mai de nord a Groenlandei. La un moment dat, el este atacat de un urs polar infometat. Cu ursul deasupra, culcat la pamant si disperat, ateul se adreseaza lui Dumnezeu. Doamne Dumnezeule, spune el, stiu ca nu am facut nimic pentru Tine si nu astept nimic in schimb dar, Te rog, fa din acest urs polar un urs crestin. Dintr-o data pe cer se face intuneric, ursul polar se ridica pe picioarele din spate, ridica labele la cer si spune ‘Doamne, iti multumesc pentru masa delicioasa pe care mi-ai dat-o astazi’ ”!

A urmat la cuvant dr Antonio Nobre din Brazilia, care a luat parte la precendentul simpozion, cel din Brazilia, de pe Amazon. El a tinut una dintre cele mai interesante interventii ale simpozionului. Antonio Nobre a explicat cu elocinta cum formarea lunii a facut posibila apoi viata pe pamant. Pamantul a intrat, la un moment dat al timpurilor imemoriale, in coliziune cu un alt corp ceresc, iar socul a provocat o explozie care a antrenat nenumarate bucati de piatra. Pietrele, de mari dimensiuni, au tasnit cu forta spre univers dar, in final, au revenit spre pamantului, atrase de gravitatie. Timp de 30 de zile, intr-un fenomen simplu, dar uimitor, bucatile de piatra aflate in aer, deasupra pamantului, au intrat in coliziune una cu alta, s-au format bucati mai mari, apoi si mai mari, iar in final, dupa numai patru saptamani, s-a format… luna. Este de necrezut, dar luna este un obiect format din coliziunea a mari bucati de piatra, fenomen care a avut loc intr-o… luna. Existenta lunii a facut apoi posibila aparitia vietii pe pamant, iar anotimpurile si celelalte fenomene fizice, chimice si meteorologice au urmat, drept consecinta a aparitiei lunii. Dr. Nobre ne-a aratat apoi un fascinant film despre cum arata o celula in interior. Celula are propriul ei univers, un sistem intreg in miscare, in care proteinele se misca ca si cum ar avea picioare, arhitectura este fenomenala, totul are o functie, un sens, o anume logica mecanica. Vase de sange, pereti, proteine, totul se afla intr-o coregrafie care are sens, are armonie si frumusete si este dinamica. Am aflat, de asemenea, ca Groenlanda este un pamant s-a desprins de Europa cu cincizeci si cinci de milioane de ani in urma.

Victor Gorshkov si Anastassia Makarieva, profesori de fizica nucleara la Sankt Petersburg, au facut o prezentare impresionanta prin patetismul si inocenta felului lor de a se adresa, simplu si in umilinta, auditoriului. Ei au vorbit despre dreptul la teritoriu, care are implicatii in toate aspectele vietii. Oamenii, din cauza intensei cresteri in numar din ultimele secole, traiesc ca soarecii. De aceea, cand suntem liberi, calatorim, fiindca avem nevoie de teritoriu individual. Captivitatea influenteaza performanta biologica. Savantii rusi sustin ca noi, oamenii, suntem la fel cu animalele din punct de vedere celular, teritorial si energetic, dar putem acumula cunoastere culturala. Savantii rusi considera ca trebuie sa ne preocupe pregatirea unei lumi in care oamenii sa fie fericiti.

Mitropolitul John of Pergamon nu a putut participa la simpozionul nostru. De aceea, as vrea sa vorbesc aici despre lucrarea prezentata de el anul trecut. Pe Amazon, in anul 2006, mitropolitul de Pergamon a vorbit despre cat de multe avem noi de invatat de la populatiile indigene. Noi, cetatenii lumii civilizate de astazi, nu ne mai vedem ca parte a naturii, asa cum se vad populatiile indigene. In plus, lumea culturii occidentale a dezvoltat un obicei lipsit de etica, acela al lacomie si dorinta de a dezvolta economia, exploatand natura intr-un mod devastator. Ar trebui sa invatam de la cei pe care am vrut sa-i convertim la felul nostru de a gandi. Cultura occidentala s-a format sub influenta traditia religioasa a iudeo-crestinismului. Dar multe elemente ale culturilor ne-crestine pot fi incorporate in traditia noastra.

Despre alienarea omului fata de natura.

Timpul si spatiul, impreuna cu corpul perisabil, sunt inchisoarea sufletului. Ca sa se gaseasca pe sine, omul trebuie sa iasa din corp, spatiu, timp, mediul inconjurator natural si sa traiasca o existenta imateriala si atemporala intr-o eternitate care nu este legata de lumea naturala. Numai sufletul este nemuritor, lumea naturala este destinata pieirii. Problema nu este ca noi glorificam inteligenta in detrimentul lumii naturale, ci faptul ca o folosim prost. Este o chestiune de etica. Ecologia trebuie cautata in etica. Oamenii dezvolta inteligenta unilateral, independent de corpul lor. Astfel a aparut capacitate intelectuala a fiintei umane in detrimentul mediului inconjurator natural. Dialogul intre stiinta, filosofie si teologie. Nu putem sa jucam cu doua adevaruri: adevarul cunoasterii si adevarul credintei. Fiinta umana are un corp sau este un corp? Daca a doua ipoteza este adevarata, atunci corpul este un element al adevarului fiintei lui, a identitatii lui.

Despre restaurarea relatiei umanitatii cu natura: a invata de la indigeni.

Indigenii au un atasament special fata de teritoriile ancestrale si de resursele naturale ale acelor zone. Indigenii nu au crize ecologice in cultura lor. La ei, mitologia joaca un rol central. Miturile sunt aproape anatemizate in cultura vestica. A fost produsa o ruptura intre timp si spatiu si o diviziune a timpului. Timpul in cultura noastra este fragmentat intre trecut, prezent si viitor, pentru a masura si intelege si controla mintea umana. Miturile transced timpul fragmentat, ele unesc trecut, prezent si viitor intr-o singura realitate. Miturile mai unesc si timpul cu spatiul. Ele elibereaza spatiul care devine legat de timp in mod indestructibil.

A doua sesiune plenara de ieri a inceput cu un cuvant al doamnei dr. Grete K. Hovelsrud, moderator al acestei sesiuni. Prima prezentare a fost cea a dlui dr. Bob Corell, intitulat „Amenintarea planetei, cresterea nivelului marii, famina, desertificare si refugiatii climei“. Ce diferenta intre oamenii de stiinta rusi si cel american! Cei doi rusi erau timizi, profunzi, sfiosi si patetici. Bob este ferm in pledoaria lui si nu pare sa aiba dubii fata de nimic. Totul este cuprins in schemele lui proiectate pe perete. Dl Corell a spus ca vom avea in urmatorul secol un metru de crestere a nivelului apei marilor, jumatate din cauza incalzirii globale, cealalta din topirea glaciala.

Dl Andreas Gross, venit din Elvetia, sa vorbeasca despre punctul-cheie politic. Democratia trebuie sa fie si mai reprezentativa decat este. Ecologia transcede statul-natiune. Cand oamenii nu se simt parte a societatii, ei nu respecta natura. El spune ca Revolutia Franceza este sursa democratiei moderne. Dl Gross spune ca statul-natiune nu este ultimul pas in lumea noastra, in sistemului international. Democratiile nationale sunt incapabile sa construiasca lumea de maine, este nevoie de un nivel transnational. Politica trebuie sa inteleaga potentialul societatii.

A continuat Anastassia Makarieva si Victor Gorshkov cu o noua prezentare despre „Cum comunitatile natural ecologice conduc biosfera: ciclul apei, stabilitatea climei homeostasis ecologic“. Apoi, dr. Peter Prokosch a vorbit despre „Privire globala asupra ghetei si zapezii si alte relatii ale Cercului Arctic cu mediul inconjurator global“.

Tot in ziua de astazi a avut loc, in timp ce nava plutea in drumul spre Nuuk, a treia sesiune plenara. Ea a fost condusa de dl Aqqaluk Lynge. S-a numit „Impactul asupra Arcticului si oamenilor lui“ si s-a referit la faptul ca lumea arctica nu mai este o imaculata, perfecta salbaticie. Chimicale produse in tarile industrializate sunt duse spre nord de catre curentii de apa si Cercul Arctic devine un fel de groapa de gunoi unde sunt depozitate substante organice poluante. Hrana traditionala a indigenilor este acum nesigura. Scurgeri si pierderi de la centralele nucleare ale Europei de vest sunt si ele luate de curenti in Oceanul Arctic care a devenit recipientul contaminarii radioactive.

La inceput, dr. Lars-Otto Reiersen a vorbit despre „Contaminari, transport si efecte ale poluarii“. A urmat dr. Jens Hansen cu o prezentare pe aceeasi tema. Ziua, ca si cea de-a treia sesiune plenara s-a incheiat cu expozeurile oamenilor de stiinta Jane Lubchenco, Pavel Sulyandziga si Grete K. Hovelsrud. Dna Lubschenco a vorbit despre „Biodiversitate“, iar Sulyandziga si Hovelsrud despre „Populatia indigena“.

Seara, dupa prezentari, am citit o stire Reuters care spunea ca doua treimi din ursii polari care populeaza lumea ar putea disparea pana in anul 2050, daca procesul de topire a ghetii va continua in ritmul de astazi, conform unui sondaj al US Geological Survey. Soarta ursilor polari ar putea fi inca mai sumbra decat se estimeaza, fiindca gheata marilor in Arctic s-ar putea topi mai repede decat o prevad computerele de astazi. Sondajul a fost facut pentru a se examina posibilitatea ca marele urs alb sa fie categorisit drept specie amenintata.