Douăzeci de ani de diplomație regală, în zilele noastre
Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, găzduiește astăzi, marți, 21 martie 2017, la Palatul Elisabeta, începând cu ora 19, o seară dedicată aniversării a douăzeci de ani de la prima vizită a Majestății Sale Regelui Mihai reprezentând România, cu susținerea Guvernului, pentru integrarea țării noastre în NATO. Alături de Principesa Moștenitoare Margareta se va afla Principele Radu. De asemenea, va fi prezentă Principesa Maria. La ora 19,00 va avea loc o ceremonie în Sala Regilor, urmată de un dineu în Sufrageria Mare. Vor lua cuvântul Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Excelența Sa domnul Prim-ministru Sorin Grindeanu și Excelența Sa domnul Emil Constantinescu, Președintele României (1996-2000). Au fost invitați reprezentanți ai Instituției Președintelui României, Guvernului, Armatei, Academiei Române, Corpului Diplomatic și societății civile. În anii președintelui Emil Constantinescu și ai Guvernului Victor Ciorbea, s-a reînnodat firul diplomației regale și al angajamentelor publice în țară, cu sprijin guvernamental, care au continuat neîntrerupt de atunci încoace. Vineri, 21 martie 1997, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu au ajuns în Marea Britanie, prima țară a “Turneul regal NATO”. Regele și Regina au continuat cu alte șase vizite externe în 1997, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania. Regele, având alături ambasadorul și reprezentanții Guvenului țării sale, a lăsat o imagine diferită de cea atribuită, în mod obișnuit, României. Regele Mihai a continuat cu vizite în Statele Unite ale Americii (mai 2000 și octombrie 2000), alte șapte vizite NATO și UE (martie-septembrie 2002), în Franța (2007), precum și în alte țări occidentale. Regele Mihai a reprezentat România la Cetatea Vaticanului (1999, 2005, 2012), în Federația Rusă (2005 și 2010), în Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Spania, Suedia, Bulgaria și a vizitat românii din Ucraina (2000) și Republica Moldova (2006). De la vârsta de 75 de ani la cea de 93 de ani, Regele Mihai a cunoscut cei mai prolifici ani de activitate oficială externă din întreaga sa viață. Un formidabil exemplu de constanță, răbdare și înțelepciune. Un rol important în primii pași ai diplomației regale de după 1989 l-a avut Regina Ana. Simțul datoriei, curajul și umorul ei au contribuit la scrierea acestei pagini din viața Familiei Regale. Din 1997 până astăzi, Familia Regală a susținut peste 10 000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 de vizite oficiale în străinătate (sprijinite de Guvernul României și coordonate de Ministerul de Externe, cu concursul Ministerului Apărării Naționale). Întâlnirile au fost legate de economie, apărare, educație, credință, cooperare locală sau regională, cultură, știință, proiecte sociale, diplomație și sport. Principesa Moștenitoare și Principele Radu au continuat împreună sau individual șirul soliilor regale externe. Palmaresul acestor două decenii arată astfel: Familia Regală s-a întâlnit de 110 ori cu șefi de stat în țările vizitate și a fost vizitată, la rândul ei, de 42 de șefi de stat străini, președinți sau suverani, veniți în țara noastră. Pe parcursul celor douăzeci de ani, România a cunoscut zece guvernări diferite.
Regele Mihai la Piața Universității, 28 februarie 1997. Regele Mihai, Regina Ana și Ducele de Kent, la întâlnirea găzduită de Royal United Service Institution, la Londra, vizita regală NATO din anul 2002 Regele Mihai și Regina Ana, Regele Juan Carlos și Regina Sofia ai Spaniei, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu la Palatul Zarzuela de la Madrid, vizita regală NATO din anul 2002 Regina Ana în timpul vizitei NATO din Danemarca, la Copenhaga, în anul 2002 Vizita regală NATO din Norvegia, la Oslo, în anul 2002 Vizita regală NATO din Norvegia, la Oslo, în anul 2002 Vizita Familiei Regale a României la New York, în mai 2000 Vizita Familiei Regale a României la New York, în mai 2000 Vizita Familiei Regale a României la New York, în mai 2000 Vizita Familiei Regale a României la New York, în mai 2000 Vizita Familiei Regale a României la New York, în mai 2000 Vizita Familiei Regale a României la San Francisco, în octombrie 2000 Regele Mihai I adresându-se membrilor World Affairs Council din San Francisco, în luna octombrie 2000 Vizita Familiei Regale a României la San Francisco, în octombrie 2000
|
România regală. ! Avem nevoie de asta !
LA MULTI ANI !
LA MULTI ANI !
Toate aceste fotografii imi produc duioase aduceri aminte. Mi-as dori ca Regele si Regina noastra sa mai fie din nou ca acum 16 – 17 ani (intre timp buna si iubita noastra Regina Ana s-a dus la intalnirea cu Domnul). Ma mangaie insa gandul ca Altetele Lor Regale sunt in plina vigoare si foarte activi in a sustine indatoririle multiple si incarcate de responsabilitate ale Coroanei Romaniei.
Ma rog cerului sa ocroteasca si sa sustina Familia Regala in tot ceea ce intreprind Membrii Sai, iar pe Regele nostru Mihai sa il tina cat mai mult alaturi de noi, supusii Sai.
NIHIL SINE DEO !
Traiasca Regele !
Majestatea Sa Regele Mihai , este OMUL care a crescut şi trăieşte cu responsabilităţile pe care le are faţă de poporul său, este înzestrat cu înţelepciune şi viziune , cu arta comunicării, cu capacitatea de a găsi contextul comunicării în care se transmit informaţii, mesaje , a căror semnificaţie dobândesc valoare , şi asta pentru că întotdeauna cuvintele sale au o greutate nemăsurată , au o putere nebănuită de a deschide porţi, de a deschide uşi, de a deschide mintea şi sufletul pentru a fi primite.
Este un simbol al demnităţii şi identităţii umane şi naţionale. creator şi purtător de valori, pentru care diplomaţia este o adevărată artă, dar şi o vocaţie de garant a democraţiei, o voce inegalabilă a demnităţii . Cuvântul cheie în viaţa Majestăţii Sale , ca şi în viaţa fiecărui om , a fost, este şi trebuie să fie echilibrul , la care se adaugă o ţinută impecabilă , ca instrument de comunicare , şi mod de exprimare eficient şi cu efect de simpatie, apreciere, încredere şi respect.
Toată stima şi consideraţia pentru Majestatea Sa Regele Mihai şi întreaga Familie Regală , a cărui scop a fost şi este , să susţină valorile fundamentale ale democraţiei care aduc stabilitate ţării , siguranţă şi credibilitate.
” De la un mare OM ai întotdeauna de învăţat , chiar şi când tace. ” spunea Seneca
Trăiască Regele ! Trăiască Familia şi Casa Regală a României !
Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !
Romania acum se restogoleste in prapastie. Viteza este considerabila cu toate interventiile de la Cotroceni (Palat ocupat impotriva firii!) in special dupa decembrie 2016 soarta Romania inclusiv a Basarabiei este in ceata.
Numai Monarhia Constitutionala mai poate ajuta Romania de la pieirea statala.
Starea de lucruri din Europa este alarmanta datorita unor greseli catastrofale comise in sectorul imigratiei.
Casa Regala de Romania a venit timpul sa-si impuna punctele de vedere pentru salvarea Patriei.
Cu adanca stima fata de membrii Case Regale de Romania
Traiasca Regele !
Emilian T.Vandenboer
Diplomatie regala de pe PRIMA POZITIE IN STAT! Cit mai repede!
Mai pe larg, şi despre diplomaţia regală dintre 1947 şi 1997: http://ziarultimisoara.ro/special/3287-20-de-ani-de-diplomatie-regala