Două cărți regale, în pregătire la Curtea Veche Publishing
Curtea Veche Publishing are în pregătire două noi titluri din Colecția Regală. Primul este un album semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, intitulat “Margareta – Portretul Reginei” și dedicat personalității Majestății Sale. Al doilea volum se intitulează “Jurnal regal românesc”, poartă semnătura Principelui Radu și ilustrează, în cuvinte și imagini, ultimii doi ani din viața publică a Familiei Regale a României. Cartea este scrisă de Alteța Sa Regală în limba engleză și cuprinde fotografii de Daniel Angelescu și Cristian Coposesc. Ambele titluri vor fi prezente la Târgul de Carte de la Madrid de luna aceasta, în care România este invitatul de onoare al manifestării. Cele două cărți vor ieși de sub tipar în a doua jumătate a lunii mai și vor fi în librării în ultima săptămână a aceleiași luni. |
Buna ziua.
Puterea sta in mâinile Casei Regale.
Patru a putea merge tara pe un făgaș mai bun e nevoie de MAJESTATEA VOASTRĂ.
MAJESTATE, AM ASTEPTAT DESTUL ! VREM SA VEDEM INCORONAREA !
Așteptăm cu nerăbdare apariția celor două volume!Se va face și o lansare oficială în țară?
Monarhia are crucea pe coroana, Regele Mihai a sustinut toata viata ca nimic nu se poate fara Dzeu, fiica sa Margareta da un exemplu tuturor de frumusete care prin inalta spiritualitate este la indemina oricarei persoane, prin educatie, respect si iubire.
Vezi aceste persoane si intelegi mesajul lui Dzeu.
Astept cu nerabdare sa le achizitionez pentru a-mi completa colectia de Carti Regale! Traiasca Regina Margareta!
Doua carti a caror aparitie – si lansare ! – o astept cu nerabdare pentru a-mi completa colectia mea de carte regala. Avem nevoia de aceste carti, ele ne ajuta sa aflam adevaruri ce au fost indelung ascunse cunoasterii noastre.