Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile

Duminică, 1 mai 2022, în prezența Majestății Sale Margareta și a Principelui Radu a avut loc deschiderea Domeniului Regal Săvârșin pe anul 2022. La ceremonie au luat parte primarul comunei, prof. Ioan Vodicean, membri ai Parlamentului României, ai Consiliului Județean Arad și ai altor instituții județene. A fost prezent un numeros public, venit mai ales din Arad, Timiș, Bihor și Hunedoara.

În piața din Satul Regal (la intrarea pe domeniu), a avut loc un concert de muzică clasică și contemporană, susținut de Cvartetul Arădean.

Majestatea Sa și primarul au dezvelit placa inaugurală a Casei Ceaiului, cea mai recentă clădire restaurată de Fundația Colecția Familiei Regale a României.

După concert, mai multe sute de persoane au vizitat Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Magazinul de Suveniruri și Casa Ceaiului.

Programul de vizitare în luna mai va fi astfel: în fiecare zi de la ora 9.00 la ora 18.00, în zilele de 1-12 mai și 23-31 mai.

Pentru luna iunie, vom reveni cu detalii.

Pentru a confirma vizita dumneavoastră, vă rugăm să telefonați sau să trimiteți un e-mail.

Telefon: 0743 183 181 / E-mail: contact@savarsinregal.ro/

Fotografii de Cristian Coposesc

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    Un loc încărcat de istorie , un loc binecuvântat de Dumnezeu , un loc în care “frumosul vieții se manifestă si în frumosul naturii, ” un loc în care ” frumusețea se vede, înțelepciunea se aude, iar bunătatea se simte ”.Tot respectul și toată prețuirea pentru Familia Regală, un model demn de urmat, cu încredere și recunoștință !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53975890
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate