Discursul Regelui în Parlament, acum șase ani

 

Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I 
în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României,
 25 octombrie 2011

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

24 comentarii

  1. Delia Bogdan says:

    Sigur va ramane in istoria Romaniei, ca un discurs memorabil, o sinteza a situatiei natiunii noastre la acea data si un mesaj de curaj in apararea libertatii si democratiei.
    Multumim Majestatii Sale pentru preocuparea permnenta fata de destinul poporului roman.
    As dori sa-mi exprim respectul si gratitudinea fata de Majestatea Sa si fata de intreaga Familie Regala a Romaniei si sa-i doresc Majestatii Sale inca multi ani sanatosi, pentru a ramane pilonul de forta a natiunii noastre si izvorul iubirii de Patrie!

  2. ENUTA FLORIN says:

    Multumim Majestatii sale Mihai al Romaniei.Daca citim in analele istorice-acelea neredactate in serie ptr.invatamant,vedem de cat curaj si inspiratie a dat dovada curtea regala,mai ales in momentul abdicarii majestatii sale…Noi,cu totii trebuie sa intelegem ca,astazi-mai mult ca oricand este nevoie sa avem atitudine fata de lucrurile cu adevarat importante din viata noastra,de istoria tarii noastre-asta pentru ca acele pseudopersonaje din Guvernul Romaniei,care ne conduc,nu vor face niciodata nimic pentru tara,pentru ca ei nu au pregatirea,inspiratia si motivatia necesara,motivatia lor provenind de la pseudomentori,astfelincat sa duca Romania pe fagasul cel bun.O frumoasa caracteristica ce se desprinde din mesajul Majestatii sale ar fi un moment de inspiratie pentru oricine are puterea si dorinta de a schimba cu adevarat ceva in viata.In concluzie,as rezuma mesajul Majestatii sale la numai un cuvant:REINVENTEAZA-TE!

  3. Anika says:

    LA MULTI ANI si azi si maine si intotdeuna ! Asteptam cu nerabdare desteptarea poporului roman sa puna in act mult asteptata revenire la tron a suveranului sau.Dumnezeu sa va ocroteasca si sa grabeasca evenimentul dorit de cei constienti
    ,de necesitatea imperioasa schimbarii formei de guvernamant.De 23 de ani se randuiesc la guvernare si nu reusesc sa mentina linistea si echilibrul atat de necesar cresterii si educarii noilor generatii,viitorului tarii.

  4. Cristian Badea says:

    La multi ani Majestate!

    Traiasca Regele!

  5. Colectivul Bibliotecii Judetene "Antim Ivireanul" Valcea says:

    Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Voastre, bibliotecarii de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea doresc să Vă simtă aproape, prin organizarea unui eveniment cultural intitulat „Dimensiunile regalităţii în concepţia tinerilor de astăzi”. La această întâlnire sunt aşteptaţi să participe elevii de la două licee din Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” şi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, dornici să cunoască valorile reale şi consistente ale românilor. Programul va cuprinde mai multe momente, printre care amintim: „Regalitatea – tradiţie şi continuitate”, o expoziţie de carte, periodice şi documente din colecţiile deţinute de Biblioteca noastră; „Casa Regală în istoria românilor”, în prezentarea prof. Mihai Moldoveanu (Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”) şi a pr. prof. Petre Mateiescu (Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”); „Omagiu Regelui Mihai I”, o videoproiecţie documentară realizată de Alina Nicola (Biroul „Patrimoniu”); prezentarea vizitei la reşedinţa regală de la Versoix (1993), dar şi a unor fotografii care surprind vizitele Majestăţilor Voastre în Vâlcea (1996 şi 1998), momente comentate de prof. Augustina – Sanda Constantinescu şi de prof. Mihai Moldoveanu. Evenimentul se va încheia cu cele mai înălţătoare momente surprinse la cele trei ediţii ale Garden Partyului organizat la Palatul Elisabeta (2010 – 2012), prezentate de Corina Bedreagă, de la Compartimentul Imagine, Programe Culturale al Bibliotecii. În speranţa că darul nostru va aduce bucurie în inima Majestăţii Voastre, Vă rugăm să primiţi, în această zi de sărbătoare, toată preţuirea şi iubirea noastră.

    La Mulţi Ani!

    Colectivul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea

  6. Constantin-Valeriu Trifan says:

    La Multi Ani, Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei!

  7. LA MULTI ANI, Majestate!

    Träiascä M.S. Regele Mihai a Romäniei impreunä cu casa regalä Romänä.

    Cu drag,

    Dietmar Melzer
    -Germania/Deutschland-

  8. Adèla Stefanov says:

    Heureux Anniversaire Votre Majesté!
    Je vous aime, Dieu vous bénisse!

  9. ARM Campulung-Muscel says:

    Cu prilejul sărbătoririi a 91 de ani de viaţă şi activitate neîntreruptă în slujba poporului român, urăm Majestăţii Sale Regelui Mihai un călduros LA MULTI ANI! şi îi dăruim recunoştinţa noastră pentru ceea ce reprezintă astăzi Casa Regală a României: simbolul patriotismului autentic, al sacrificiului, al respectului faţă de adevăratele valori.
    Vă mulţumim pentru modelul de demnitate şi de responsabilitate pe care ni l-aţi oferit de-a lungul timpului. Fie ca toţi cei care decid soarta acestei ţări să aibă înţelepciunea să îl urmeze! Avem totodată speranţa ca spirala vieţii să îşi urmeze cursul firesc: după furtună vine soare, după abdicare vine încoronare…
    Aşa să ne ajute Dumnezeu! Să ne trăiţi, Maiestate!

    Asociatia “Amicii Regelui Mihai”, Câmpulung – Muscel

  10. Dan Ghenea says:

    Veneam la Alba-Iulia-n cetate
    Să fie fruntea ţării-ncoronată
    În luna când pentru întâia dată
    Ţi-am zis Mulţi Ani şi creşti spre Majestate!

    Dar timpul n-avu rosturi aşezate;
    Plecă prea repede Întregitorul;
    Tu ai jurat şi ţi-a răspuns poporul:
    Mulţi Ani şi pază bună, Majestate!

    Coroana n-o păziră cu dreptate
    Mai marii sfetnici, însă ţara vie
    Nădejde-avu în tine şi mândrie.
    Mulţi Ani, Vodă Mihai, şi Majestate!

    Bun ai rămas în vremi de răutate
    Şi drept când se plătea preţul minciunii
    Brav şi lucid în mijlocul furtunii
    Ne-ai amintit ce-nseamnă Majestate.

    Şi-am mai putut cu glasuri ridicate
    Să-ţi spunem cu speranţă înc-odată,
    În ziua de arhangheli luminată:
    Mulţi a Ani şi libertate, Majestate!

    În lungul drum peste pustietate
    Domnu-ţi dădu curaj şi sănătate
    Şi viaţă lungă cu iubire-n fapte.
    Mulţi Ani, Adevărată Majestate!

    Rege al nostru credincios în toate
    Ne-ai dat in dar icoana demnităţii
    Sub care-au stat copiii si nepoţii.
    Mulţi Ani şi mulţumire, Majestate!

  11. anonim din diaspora says:

    “Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.”
    … Situatia noastra este inca asa, dupa, cum bine o cunoasteti.
    Va multumim ca simtiti cu noi, Majestatea Voasta!
    La multi ani!

  12. […] http://www.romaniaregala.ro Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this. […]

  13. aurelian g says:

    La multi ani ,Maiestatii Sale !
    Sunt convins ca restauratia Sa inca mai este posibila.
    Actul abdicarii este un fals lipsit de forta juridica deoarece nu a fost contasemnat de catre ministrul justitiei,de atunci Lucretiu Patrascanu; acesta din urma a fost inchis in secret si executat tocmai pt acest act de curaj.
    De aceea legea 363/1947 care a proclamat republica ,trebuie abrogata de parlament deoarece se bazeaza pe un fals istoric.
    Faceti-o macar pentru memoria omului de stat care a fost Patrascanu.

  14. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Stimate domnule Ghenea,

    Poezia dedicata Regelui Nostru este inaltatoare, un imn al Artei Curajului.

    Cu admiratie si prietenoase urari de bine,

    Cerasela Platz

  15. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Majestatea Voastra Regele Mihai I al Romaniei,

    Piateta Majestatii Voastre Regele, o eterna marturie in slujba romanilor de acasa si de pretutindeni, in slujba semenilor din toata lumea, intru Dumnezeu.

    Reverente si Felicitari Aniversare, Majestate !

    Cu recunostinta,
    Cerasela Platz

  16. Marinica says:

    Ce discurs! Ce valoare! Ce demnitate!..De rege! Si cind te gindesti ca in Parlamentul Rominiei,care prezinta”crema” sunt ca..Vadim,Becali,Catalin Voicu,Crin Antonescu,..viitorul este cenusiu. La multi ani Majestate!

  17. post says:

    […] sursa: blogul Principelui Radu al României […]

  18. Viorica M.V. says:

    Da. Fara acesta astazi eram mult mai saraci identitar, emotional, national.

  19. Viorica M.V. says:

    Va dorim o viata frumoasa si sanatoasa, Majestatea Voastra!

  20. Iovanescu constanța says:

    Vă dorim multă sănătate Majestate ! să ne trăiți peste 100 de ani !La multi ani!

  21. Un discurs al Majestatii Sale Regele Mihai I a fost si este EPOCAL!!Sunt fericita pt faptul ca Majestatea Sa a avut ocazia sa dea o lectie de :- bunatate,demnitate,inteligenta,personalitate,eleganta,cultura,etica,sinceritate,corectitudine,dragoste adevarata pt Tara si Natiune Romana…….pt intreaga natiune romana!!Felicitari,Majestate!!!

  22. Comentarii pe Facebook says:

    Alice Horak ACTUAL, ACTUAL.. din nefericire, cine ar trebui sa ia aminte, doarme!
    #
    Ana-Maria Si Atat O adevarata sarbatoare pentru noi, romanii. Am acest discurs printat si l-am recitit de multe ori! Este de bun-simt si foarte actual. Regele este un om al echilibrului si al masurii. Traiasca Regele nostru!!!
    #
    Maria Stirner Vai de țara care nu mai are nobil și elite. Când ajung toți neispravitii să conducă o țară, totul se duce de râpă.
    #
    Thor Nysveen Felicitari,Majestate pt discursul EPOCAL dat pt intreaga natiune romana!!Discurs prin care a aratat adevarata dragoste de Tara si Natiunea Romana!
    #
    Maria Danciu Miar fi placut sa nu fi trecut anii sa fim mereu cu Majestatea Sa in parlament .
    #
    Ana Lucaci Cele mai frumoase cuvinte despre romani si despre Romania ! Felicitari Majestate !
    #
    Gheorghe Ardeleanu Pacat ca marea majoritate a poporului roman a ales sa traiasca in democratie tot sub conducerea urmasilor clasei politice comuniste
    #
    Dan Octavian Adevarul este ca nu avem cultura politica.Cei ce ne-am nascut,crescut si instruit partial sub regalitate,am mai ramas putini in viata.Copii nostri s-au nascut sub comunisti si scoala si societatea.
    #
    Dan Octavian i-au educat dupa filozofia comunista.N-au cunoscut alta.Ei au fost majoritari la vot,noi am fost putini..Poate nepotii nostri vor realiza ce a reprezentat regalitatea pentru tara.noastra.
    #
    Silvia Cristoiu Respect , Majestatii Sale !
    #
    Zait Narcis Nu meritau porci din parlament discursul Majestatii sale
    #
    Emil Marculet Un mare RESPECT cat o viata de om.
    #
    Berinde Gheorghe Respect pentru Majestatea Sa.
    #
    Emil Oltean Traiasca REGELE traiasca MONARHIA pt. o viata mai dreapta…
    #
    Cristian Sandu Cel mai important moment al Istoriei românilor de după 1990.
    #
    Olimpia Popescu Traiasca Familia Regala A ROMANIEI!

  23. La multi ani REGALI,Majestate!!God save the King Mihai I!!God bless the Royal family of Roumanie!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53871897
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate