Discursul Majestății Sale Margareta în Olanda
Discursul Majestății Sale Margareta a României Clingendale, Institutul Olandez de Relații Internaționale, Haga, 9 octombrie 2019 Excelențele Voastre, doamnelor și domnilor, Sunt onorată să fiu alături de voi astăzi, nu numai pentru că recunosc Institutul Olandez de Relații Internaționale ca fiind unul dintre principalele think-tank-uri ale Europei, ci și pentru că admir dubla sa misiune de a informa publicul și de a contribui la dezbaterea privind întrebările de securitate, dar și a formatorilor de politici, militarilor și oameni de afaceri din întreaga regiune a continentului, ca parte a activităților Academiei diplomatice. Acest dublu rol face ca institutul să fie unic în rândul think-tank-urilor din Europa. Trebuie să încep prin a aminti ospitalitatea pe care i-ați oferit-o tatălui meu, Regele Mihai, când a venit să vă vorbească în urmă cu 17 ani. Merită să ne amintim unde era România atunci: încă nu era membru al NATO și al Uniunii Europene, deși era candidat pentru ambele. România de atunci încă se confrunta cu probleme majore de integrare în Europa și cu întrebări serioase cu privire la vocația sa europeană. Tatăl meu s-a străduit din răsputeri să răspundă acestor întrebări și să elimine concepțiile greșite, iar tribuna pe care i-ați oferit-o atunci a fost foarte importantă. La câteva luni după ce a vorbit în fața voastră în anul 2002, România a fost invitată să se alăture NATO și exact doi ani după aceea, am devenit membri cu drepturi depline. Deși aderarea la NATO nu a fost direct legată de aderarea la Uniunea Europeană, tatăl meu a prezis în urmă cu 17 ani că extinderea NATO însemna și o extindere accelerată a Uniunii Europene. Într-adevăr, acest lucru s-a întâmplat în anul 2007. Faptul că ați fost gata să ascultați argumentele noastre atunci a fost important. Deci, încă o dată, îmi exprim recunoștința pentru acest lucru. Doamnelor si domnilor, Nu cred că m-ați invitat aici să „lustruiesc” sau „să întorc din condei” dificultățile cu care se confruntă țara mea, nici să încerc să diminuez dificultățile pe care le întâmpinăm. Oamenii din țara voastră., inclusiv mulți dintre politicieni, au avut fără îndoială dreptate când au susținut la începutul anilor 2000 că o integrare europeană adevărată și completă va dura mult și că simplul act de aderare la Uniune va trebui să fie urmat de multe decenii de munca grea. Cu toate acestea, aș dori să argumentez că, în loc să fie pe jumătate gol, paharul este de fapt pe jumătate plin și că, atât România în sine, cât și Uniunea Europeană cu România în centrul său, progresează. Să ne amintim că, timp de zeci de ani, am auzit că cea mai mare forță a Uniunii Europene a fost stimulentul pe care l-a oferit țărilor solicitante să pună în aplicare reforme serioase înainte de a li se permite să se alăture ca membri deplini ai UE, că acquis-ul comunitar a reprezentat unul dintre cele mai puternice mecanisme de reformă a Europei. Această perspectivă optimistă a predominat atunci când zece țări din Europa Centrală s-au alăturat în 2004. Totuși, când România s-a alăturat Bulgariei la trei ani de la valul inițial, s-a adoptat poziția opusă; și anume, faptul că țării mele și Bulgariei le-a fost îngăduit să intre în UE fără să fi fost obligate să întreprindă reformele necesare, că li s-a permis să se alăture uniunii din motive politice, și nu din motive practice. Și argumentul a fost repetat și după aceea. S-a spus că, în timp ce în trecut întrebarea cu care s-au confruntat guvernele europene era dacă o anumită țară era pregătită pentru Uniunea Europeană, în zilele noastre s-a inversat argumentul, iar adevărata întrebare este dacă Uniunea Europeană este pregătită pentru țările partenere. Ei bine, cred că acest argument nu este doar greșit, ci și riscant. Pentru început, merită să ne amintim că presiunea asupra României și procedurile de reformă care au fost puse în aplicare înainte de aderarea țării la UE au fost destul de serioase și susținute. Vă pot asigura, ca persoană care s-a aflat în miezul acestei acțiuni, că s-a întreprins un efort uriaș. Nimeni dintre cei care au lucrat la proiect nu a crezut atunci că României i se oferea un „bilet de intrare” ușor în UE. De fapt, a fost exact invers: mulți dintre oficialii și administratorii țării au simțit că România a fost solicitată să facă ceea ce de alte țări foste comuniste nu s-a așteptat să realizeze. Desigur, poate fi adus un argument logic, anume că ar fi trebuit să petrecem mai mult timp pregătind România înainte de aderarea la Uniune. Dar acest argument este greu de susținut. Nu cred că este necesar să spun în fața acestui public expert că ideea de a menține România sau Bulgaria în afara UE pentru a le stimula să întreprindă mai multe reforme este greșită. În realitate, Europa a trebuit să găsească un echilibru între a face promisiunea de aderare suficient de credibilă pentru a încuraja țările să se reformeze, dar, de asemenea, suficient de dură pentru a convinge țările candidate că reformele pe care trebuiau să le implementeze ar trebui să fie serioase. Cred că incontestabil că Uniunea a ales calea corectă, în sensul că a făcut promisiunea de aderare reală și posibilă, dar că a făcut și insistența asupra reformelor la fel de reală și imediată. Trebuie doar să privim exemplul Turciei pentru a realiza ce se întâmplă atunci când cele două procese – respectiv procesul de stimulare versus procesul de insistență asupra reformelor structurale profunde – iese din sincronizare; rezultatul este că nici un proces, nici celălalt nu devin realizabile. Deci, da, primirea României în UE a fost, cel puțin parțial, un act de curaj de crede în ceva dincolo de posibil (leap of faith). Dar la fel a fost și pentru Grecia când a intrat în Uniunea Europeană, iar Spania și Portugalia au simțit la fel. Toate acestea au fost „salturi de credință” care s-au transformat într-un parteneriat loial. Și nu există niciun motiv să nu se întâmple la fel și în România. Vă puteți întreba de ce reiau argumente auzite cu mai mult de un deceniu în urmă. O fac pentru că modul în care conturăm trecutul influențează foarte mult modul în care interpretăm prezentul. Dacă veți crede că a fost o greșeală să includeți România în Uniunea Europeană la acea vreme, atunci este foarte probabil că veți crede că astăzi, orice am face, nu vom putea să ținem pasul cu restul continentului. În schimb, dacă vedeți integrarea României ca parte a unui proces continuu, atunci problemele pe care le întâmpinăm astăzi devin dificultăți care trebuiesc depășite, nu presupuse greșeli ale vremurilor trecute. Excelențele Voastre, doamnelor și domnilor, Cred că, în efortul nostru de a îmbunătăți funcționarea Uniunii noastre, am devenit poate prea obsedați de proces, mai degrabă decât de viziune, așa că de multe ori uităm cât de mare este realizarea noastră. Un continent împărțit timp de două generații de Războiul Rece este acum din nou unit. Am făcut aceasta cu sacrificii reciproce, nu pentru că am vrut să reducem costurile la roșii sau la automobilele din țările noastre, ci pentru că am împărtășit aceeași viziune și aceleași valori. Și împărtășim și astăzi aceleași valori și opinii. Da, avem probleme. Dar avem o creștere economică incredibilă în fosta jumătate comunistă a continentului, iar țara mea este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Europa. Acest fapt nu a șters însă diferențele semnificative de bogăție între jumătățile estice și vestice ale continentului. Au trecut trei decenii de la sfârșitul comunismului, dar probabil avem nevoie de alte trei decenii pentru a șterge pe deplin efectele nocive ale dictaturii comuniste și a proastei administrări a țării. Pe scurt, o întreagă generație va trece înainte de a fi cu adevărat și pe deplin uniți și aproape nimeni dintre cei care erau oameni maturi când evenimentele din 1989 în țara mea l-au înlăturat pe dictatorul comunist nu va fi în viață în ziua în care diviziunea economică a estului și vestului Europei va dispărea complet. Subliniez faptul că nu încerc să găsesc scuze sau să „repartizez” vina cuiva, ci doar să explic sentimentul de frustrare resimțit în multe noi state membre. De asemenea, în Estul Europei avem perspective diferite asupra vieții sociale și a obiceiurilor. Suntem mai religioși, mai patrioți și mai suspicioși în privința nivelului ridicat de imigrare. S-ar putea ca unora din Occident să nu le placă aceasta. Dar a respinge sentimentele noastre ca doar „rasism și xenofobie” sau a împărți totul între „progresist” – prin care ne referim la occidentali – și „reacționar” este în mod clar contraproductiv. De asemenea, este greșit să argumentăm că valorile noastre nu sunt valori europene; s-ar putea să nu fie la modă în unele părți ale Europei, dar sunt valori care aparțin continentului. Când criza de imigrație din 2015 a lovit continentul nostru, România a fost una dintre țările care a acceptat ca sarcina de primire a acestor imigranți să fie împărțită. Repet: nimic din toate acestea nu sugerează faptul că noile state membre ar trebui să fie scutite de responsabilități și obligații, indiferent de ce se întâmplă în țările lor. Lupta împotriva corupției, de exemplu, ar trebui să continue fără încetare. Și nu există niciun dubiu că unele dintre evoluțiile politice din țara mea au trezit suspiciune în rândul partenerilor noștri europeni. Dar punctul-cheie pentru toate activitățile noastre este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre și evitarea amenințării acestora prin clauze de condiționalitate extinse artificial. Diverse propuneri de utilizare a condiționalității politice în acordarea fondurilor din bugetul următor de șapte ani al Uniunii, în schimbul anumitor concesii politice, sunt nu numai ilegale în cadrul tratatelor UE existente, ci sunt, de asemenea, o garanție că vor diviza mai degrabă decât să unească Europa. Încă din 2011, Comisia Europeană a apreciat că România a îndeplinit toate condițiile tehnice necesare pentru aderarea la Schengen. Cu toate acestea, una după alta, au fost adăugate condiții. Acum ni se spune în privat – de către oficiali dintr-o serie de țări, inclusiv, sunt tristă să spun, propria voastră țară – că există în țările occidentale considerente politice interne care îngreunează includerea României în Schengen. Pot înțelege acest argument. Dar sper că și voi puteți înțelege că presiuni interne similare revin oamenilor noștri politici din partea conaționalilor mei, care nu pot accepta că trebuie să fie într-o poziție inferioară celorlalți cetățeni europeni. Totuși, cred că toți merităm să ne felicităm pentru ceea ce am obținut în ultimele două decenii și cât de mult s-a schimbat continentul în bine, de când tatăl meu a fost aici în anul 2002. Românii sunt astăzi de aproape trei ori mai bogați decât erau când s-au eliberat de comunism. Există un consens național în țara mea că nu există niciun alt loc în care România să poată fi, decât în mijlocul NATO și UE. De fapt – așa cum am amintit adesea fraților noștri europeni – adevărații idealiști întru Europa se află în partea de est a continentului; adevărații cinici sunt adesea în Occident. Pe scurt, vocația europeană a României rămâne neclintită. Și la fel, sunt încrezătoare, este și prietenia și sprijinul vostru pentru Națiunea noastră. Mulțumesc foarte mult!
Speech of Her Majesty Margareta of Romania, Clingendael Institute, The Hague, 9 October 2019 Your Excellencies, Ladies and Gentlemen, I am honoured to be with you today, not only because I recognise the Netherlands Institute of International Relations to be one of Europe’s leading think-tanks but also because I admire your double mission of both informing the public and contributing to the debate on security questions, but also of training policymakers, military, and businessmen from around the continent as part of your Diplomatic Academy activities. It is this dual role that makes you quite unique among think-tanks in Europe. I must begin by recalling the hospitality which you extended to my father the late King when he came to speak to you 17 years ago. It’s worth remembering where Romania was at that time. It was still not a member of either NATO or the European Union, although it was a candidate for both. It still faced major problems of integration in Europe and serious questions about its European vocation. My father fought hard to address these questions and dispel misconceptions, and the platform you provided him then was an important one. Months after he spoke before you in 2002, Romania was invited to join NATO, and exactly two years after that we became full members. Although NATO membership was not directly connected to European Union membership, my father predicted 17 years ago that NATO’s enlargement also meant an accelerated European Union enlargement – indeed this is what happened in 2007. The fact that you were ready to listen to our arguments then was important. So, yet again, I express our gratitude for this. Ladies and Gentlemen, I don’t think you invited me here to put a positive veneer or a “spin” on the challenges facing my country, or to try to make light of the difficulties that we encounter. People in your country, including many of your politicians, were undoubtedly right when they argued in the early 2000s that a true and complete European integration would take time, and that the mere act of joining the Union would need to be followed by many decades of hard work. Nevertheless, I would like to argue that instead of being half empty, the glass is actually half full, and that both Romania itself and the European Union with Romania at its core are making progress. Let us remember that, for decades, we would hear that the European Union’s greatest strength was the incentive it gave applicant countries to implement serious reforms before they were allowed to join as full EU members, that the acquis communautaire represented one of Europe most potent reform mechanisms. That optimistic view prevailed when 10 countries from central Europe joined in 2004. Yet, somehow, when Romania joined together with Bulgaria three years after the initial wave, the opposite view took hold; namely that my country and Bulgaria were allowed into the EU without having been obliged to undertake the necessary reforms, that they were allowed to join for political rather than practical reasons. Indeed, the argument has flipped even further. So, while in the past the question which European governments used to face was whether a particular country was ready for the European Union, the argument is now being reversed and the real question is whether the European Union is ready for its partner countries. Well, I believe this argument to be not only wrong, but risky. To start with, it is worth remembering that the pressure on Romania and the reforming procedures that were put in place before the country joined the EU were quite serious and sustained. I can assure you, as a person who was in the thick of it at the time, that a huge effort was undertaken. Nobody who worked on the project then believed that Romania was being given an easy “entry ticket” into the EU. Indeed, quite the opposite: many of the country’s officials and administrators thought that Romania was being asked to do what other former communist countries were not expected to accomplish. Of course, at least a logical argument can be made that we should have spent more time preparing before joining the Union. But this argument is, I believe, equally difficult to sustain. I do not think it is necessary to argue before this expert audience that the idea of keeping Romania or Bulgaria outside of the EU would have been an incentive for them to undertake more reforms is misconceived. In reality, Europe had to strike a balance between making the promise of membership credible enough to encourage countries to reform, but also tough enough to persuade candidate countries that the reforms they were expected to implement should be serious. I think it is undeniably the case that the Union got it right in the sense that it made the promise of membership real and possible, but that it also made the insistence on reforms equally real and immediate. One only needs to look at the example of Turkey to realise what happens when the two processes – namely the process of incentives versus the process of insistence on deep structural reforms – gets out of synch; the outcome is that neither one, nor the other become achievable. So, yes, enlargement to my country was at least partly a leap of faith. But it was the same when Greece joined the European Union, and when Spain and Portugal did the same. All these were leaps of faith which turned into a loyal partnership. And there is no reason why the same should not apply to Romania. You may wonder why I revisit arguments which were last heard more than a decade ago. The reason is that the way we frame the past greatly influences the way we interpret the present. Believe that it was a mistake to include Romania in the European Union at that time, and you are more likely to believe today that, whatever we do, we won’t be able to catch up with the rest of the continent. However, if you see Romania’s integration as part of a more or less continuous process, then the problems we encounter today become essentially challenges which need to be overcome, rather than supposed mistakes of times past. Excellencies, Ladies and Gentlemen, I do believe that, in our effort to improve the functioning of our Union, we have become perhaps too obsessed with process rather than vision, so we often forget just how huge our achievement has been. A continent divided for two generations by the Cold War is now united again. We did that with mutual sacrifices not because we wanted to lower the cost of tomatoes or cars in our countries, but because we shared the same vision and the same values. And we still share the same values and inclinations today. Yes, we have problems. There has been phenomenal economic growth in the former communist half of the continent, and my country is one of the fastest-rising economies in Europe. But that has not erased the significant wealth gaps between the eastern and western halves of the continent. Three decades have passed since the end of communism, but we probably need another three decades to erase fully the noxious effects of communist dictatorship and mismanagement. In short, an entire generation will pass before we are truly and fully united, and almost none of those who were mature people when the events of 1989 in my country removed the communist dictator may live to see the day when Europe’s east-west economic divide completely disappears. I point this out not to find excuses or apportion blame, but merely to explain the sense of frustration felt in many new member states. We also have different perspectives on social life and customs. We are more religious, more patriotic and more suspicious of high levels of immigration. It may be that some in the West don’t like this. But to dismiss our feelings as just ‘racism and xenophobia’ or to divide everything between ‘progressive’ – by which we mean Western – and ‘reactionary’ is clearly counter-productive. It is also clearly wrong to argue that our values are not European values; they may not be fashionable in some parts of Europe but are values which belong to the continent. When the 2015 immigration crisis hit our continent, Romania was one of the countries which accepted that the burden of settling these immigrants should be shared. I repeat: none of this is to suggest that the new member states should be let off the hook, regardless of what happens in their countries. The fight against corruption, for instance, should continue unremittingly. And there is no question that some of the political developments in my country raised eyebrows among our European partners. But the starting point for all activities is to stop patronising the new member states, and to avoid threatening them by artificially extended conditionality clauses. Various proposals to use political conditionality in the disbursement of funds from the next seven-year budget of the Union in return for certain political concessions are not only illegal under existing EU treaties, but also guaranteed to divide rather than unite Europe. As far back as 2011, Romania was judged by the European Commission to have met all the necessary technical conditions for full Schengen membership. Yet one after another, conditions were added. We are now told in private – by officials in a number of countries including, I am sad to say, your own country – that domestic political considerations make it difficult to include Romania in Schengen. I can understand this argument. But I hope that you can also understand that similar domestic pressures are upon our political leaders, from our own people who cannot accept that they should be in an inferior position to that of fellow Europeans. Still, I think we all deserve to congratulate ourselves for what we have achieved in the past two decades, and how much the continent has changed for the good since my father was here in 2002. Romanians are almost three time wealthier today than we were when we shook off communism. There is a national consensus in my country that there is no other place Romania can be but at the heart of NATO and the EU. Indeed – and as I often remind our European brethren, the true idealists about Europe are now mostly in the eastern part of the continent; the real cynics are often in the West. In short, Romania’s European vocation remains unshaken. And so, I trust, is your friendship and support for our Nation. Thank you very much! |
An absolutely excellent speeh ! The rather delicate issues related to Romania’s position in the eyes of some Western EU states were dealt with, in Her Majesty’s speech, gingerly but firmly, our Queen’s arguments being cloaked in carefully selected terms that were meant to carry out the message, while still remaining perfectly diplomatic and tactful. It stands to reason, it was a Queen’s speech, who knows how to perfectly blend the duty to support Her country while remaining unbiassed and objective yet dignified and diplomatic.
Thank You, Your Majesty !
Cum anticipam, discursul Custodelui Coroanei la Haga a fost și el excepțional. Fapt care ne obligă și el să medităm – a câta oară? – cum ar fi arătat azi România dacă “elitele” ei din ultimele trei decenii nu ar fi întors spatele, în mod iresponsabil, unei șanse imense pentru țara lor.
SI DE ACEASTA DATA, ADMIRATIE PENTRU DIPLOMATIA MAJESTATII SALE MARGARETA SI A INTREGII FAMILII REGALE IN TOATE SITUATIILE !
Din nou, un discurs de mare valoare și, sunt convinsă, de mare impact pentru cei care au avut ocazia de a-l asculta, dar și pentru noi, cei care îi citim textul!! Mă simt extrem de mândră că România are o asemenea Regină, care ne reprezintă atât de frumos și demn, încât putem sta cu fruntea sus în fața oricui! Totodată, lupta neobosită a Majestății Sale și a întregii Familii Regale pentru această țară ne obligă și pe noi să facem mai mult, să fim mai buni! Vă mulțumim, Majestate, că ne sunteți far călăuzitor, sprijin, lumină! TRĂIASCĂ REGINA!
Olga Pavelescu Felicitări RESPECT
#
Semian Silviu Monarhie constituțională
#
Mihai Sorin Chelaru ADEVĂRAT modul în care conturăm trecutul influențează modul cum interpretăm prezentul.
#
Mihaela Ion Va mulțumim Majestate!
#
Vasile Munteanu Patriotism !
#
Maria Petre Respect pentru Familia Regala a Romaniei!
#
Gabi Gabutu Monarhia salvează Romania! Traiasca Regina!
#
Moni Negurita Impresionant discurs! Bine punctat, argumentat!
#
Pan Ama Majestate Va iubim
#
Alta Ifland Foarte bun discurs.
#
Ana Maria Felicitări!
#
Veronica Maerean Respect si bucuria de a avea in Romania Familia Regala!
#
Ionela Saragea Felicitări! Respect Familiei Regale a României!
3
Tudorita Stoicescu Sînt mîndră cu casa Regală a româniei ,cu tot ajutorul dat României de M S.Regele Mihai și M.S. Margareta. Cu respect și dragoste.
#
Elena Birta Sa fie intr un ceas bun . Majestate .
#
Ani Deatcu Ce bine ar fi dacă măcar o parte din politicienii nostrii și-ar iubi țara, precum Custodele Coroanei ,Majestatea Sa ,Regina Margareta !!! Multă stimă și respect !!!
#
Elena Costache Pace diplomatie noblete si speranta a transmis Majestatea Sa Regina Margareta! Asa am inteles eu, pentru ca am savurat orice cuvant! Asa a simtit sufletul meu!
Va multumesc Majestate !
#
Gabriela Ratiu Felicitari !!!
#
Bog Nico Felicitări! De fiecare dată când ascult sau citesc discursurile Majestății Sale, renaşte Speranța în izbăvirea patriei.
#
Marcelina Hotea Majestate, mi-ați umplut sufletul de bucuria și prezența excepțională a regalității voastre.Cu adevărat sunteți Regina noastră!❤️
#
Valerian Stan Cum anticipam, discursul Custodelui Coroanei la Haga a fost și el excepțional. Fapt care ne obligă și el să medităm – a câta oară? – cum ar fi arătat azi România dacă “elitele” ei din ultimele trei decenii nu ar fi întors spatele, în mod iresponsabil, unei șanse imense pentru țara lor.
#
Maria Ivascu Felicitări Majestate! ♥️ Respect Familiei Regale a României!
#
Gelu Aparaschive Cinste și onoare Familiei Regale a României!
[…] Surpriză maximă: Custodele Coroanei Margareta a susținut zilele trecute un discurs fulminant la Institutul Olandez de Relații Internaționale din Haga, în care a apărat cauza României în fața occidentalilor și a denunțat dubla măsură folosită în cazul țării noastre, după integrare. Mai mult, Custodele Coroanei i-a criticat fățiș pe olandezi pentru blocarea accesului țării noastre în Schengen și a atras atenția UE că, precupată excesiv de procesul de integrare a unor state, a neglijat viziunea de ansamblu a construcției și a ajuns să vadă doar jumătatea goală a paharului. ”Incetati cu aerele de superioritate” le-a transmis Margareta occidentalilor. […]
[…] Discursul integral aici: https://www.romaniaregala.ro/jurnal/discursul-custodelui-coroanei-la-institutul-clingendael-din-haga… […]
Extrem de echilibrat discursul Custodelui Coroanei de la Haga, extrem de regal. Respect Familiei Regale .
Frumos și felicitări Majestății Sale Margareta ,pentru discursul ținut la Institutul Olandez de Relatii Internationale din Haga!
O magistrala lectie de diplomatie si de managementul relatiilor politice internationale! Un discurs rostit in deplinul respect al auditoriului dar cerand respect si recunoscand problemele pe care incercam sa le depasim. Daca tema, atat de clar si pragmatic prezentata de Principesa Margareta, nu va fi permanent sustinuta de pozitii similare ale europarlamentarilor si politicienilor, se va stinge ca o pozitie izolata si neasumata de romani. Celelalte tari din UE, confruntate in mod prioritar cu propriile provocari si urgente, nu vor arde de grija sustinerii si promovarii interesor noastre. Nu in ultimul rand, discursul reprezinta un exemplu care pune in umbra toate luarile de pozitie, pe acest subiect, exprimate in ultimii (cel putin) 5 ani de reprezentantii la varf ai MAE si Presedintiei, din nefericire!
Excelent ! Greu de crezut, dar poate invata ceva demnitate si cel care crede ca a fost deja reales .Multumim Majestate !
Mi-a plăcut discursul felicitări .
BRAVO pentru discurs! Sa mai spuneți asta si in alte capitale europene!
[…] 09.10.2019 / Jurnal / 8 comentarii […]
Mihaela Dumitrescu Felicitări, pentru diplomație, eleganță şi… da, pentru curaj! MS Regele Mihai ar fi mândru, atât din posura de Rege, cât şi din cea de tată!
#
Gabriela Cazan Stefan Remarcabil discurs noblețea nu se învață la școală te naști cu ea
#
Stela Savuica Daca am avea macar si un singur politician care sa se ridice la acest nivel! Dar, din pacate, nu avem. FELICITARI MAJESTATE! ❤
#
Eliza Alexe Avem nevoie de astfel de interventii diplomatice distinse si ferme! Ati transmis mai mult decat un mesaj, ati transmis emotie….ca inima bate! Frumos!❤
#
Armand Dusovski Bravo, Regina mea!!! Fiți veșnic iubită de Dumnezeu și popor!!!
#
Paula Moca Respect Majestății Sale Margareta , face ce ar fi trebuit sa facă președintele acestei tari , dar a făcut și el ceva a primit din America în loc de vize pt romani , a primit o sapcă , tot e ceva !
#
Camelia Georgeta Felicitari pentru discurs, Majestate!
#
Stoica Ritta wow…ce frumos..Multumim Majestate.
#
Enache Dumitru Demnitate , onoare… un regal al discursului politic despre cum trebuie inteles si privit poporul roman! Multumim, Margareta inimilor boaster!
#
Ioana Comanescu Acum ceva timp, cineva a spus ca in Romania exista un singur barbat si acela este Regina Maria. Astazi pot spune ca in Romania exista un singur roman si acela este Regina Margareta !
#
Lily Lily Felicitări! ❤❤❤
#
Olga Pavelescu Felicitări RESPECT
#
Semian Silviu Monarhie constituțională
#
Mihai Sorin Chelaru ADEVĂRAT modul în care conturăm trecutul influențează modul cum interpretăm prezentul.
#
Mihaela Ion Va mulțumim Majestate!
#
Vasile Munteanu Patriotism !
#
Maria Petre Respect pentru Familia Regala a Romaniei!
#
Gabi Gabutu Monarhia salvează Romania! Traiasca Regina!
#
Moni Negurita Impresionant discurs! Bine punctat, argumentat!
#
Pan Ama Majestate Va iubim
#
Alta Ifland Foarte bun discurs.
#
Veronica Maerean Respect si bucuria de a avea in Romania Familia Regala!
#
Ionela Saragea Felicitări! Respect Familiei Regale a României!
#
Tudorita Stoicescu Sînt mîndră cu casa Regală a româniei ,cu tot ajutorul dat României de M S.Regele Mihai și alteta saRegalaMargareta.Cu respect și dragoste.
#
Elena Birta Sa fie intr un ceas bun . Majestate .
#
Ani Deatcu Ce bine ar fi dacă măcar o parte din politicienii nostrii și-ar iubi țara, precum Custodele Coroanei ,Majestatea Sa ,Regina Margareta !!! Multă stimă și respect !!!
#
Elena Costache Pace diplomatie noblete si speranta a transmis Majestatea Sa Regina Margareta! Asa am inteles eu, pentru ca am savurat orice cuvant! Asa a simtit sufletul meu!
Va multumesc Majestate !
#
Bog Nico Felicitări! De fiecare dată când ascult sau citesc discursurile Majestății Sale, renaşte Speranța în izbăvirea patriei.
#
Marcelina Hotea Majestate, mi-ați umplut sufletul de bucuria și prezența excepțională a regalității voastre.Cu adevărat sunteți Regina noastră!❤️
#
Valerian Stan Cum anticipam, discursul Custodelui Coroanei la Haga a fost și el excepțional. Fapt care ne obligă și el să medităm – a câta oară? – cum ar fi arătat azi România dacă “elitele” ei din ultimele trei decenii nu ar fi întors spatele, în mod iresponsabil, unei șanse imense pentru țara lor.
#
Maria Ivascu Felicitări Majestate! ♥️ Respect Familiei Regale a României!
Majestatea Voastra,
Profund impresionat de exceptionalul discurs pe care l-ati tinut la
Institutul Olandez de Relatii Internationale din Haga, doresc sa va
transmit pe aceasta cale sentimentele mele de adeziune fata de toate
cele afirmate acolo precum si felicitari sincere pentru calitatea
deosebita a textului pe care l-ati rostit.
Va cer scuze pentru modalitatea mai putin protocolara prin care m-am
adresat catre Majestatea Voastra.
Majestatea Voastră,
Vreau sa va transmit respectul si recunostinta mea pentru discursul pe
care l-ati avut la Institutul Olandez de Relatii Internationale de la
Haga.
Va rog sa ma iertati pentru indrazneala de a va scrie, dar Majestatea
Voastra a ramas singura picatura de speranta a Romaniei.
“I have the honour to be, Your Majesty’s humble and obedient servant”.
[…] Published from https://www.romaniaregala.ro/jurnal/discursul-custodelui-coroanei-la-institutul-clingendael-din-haga… […]
MULȚUMESC, MULȚUMIM, MAJESTATE PENTRU ACEST DISCURS DE REGINĂ !
ERA NECESAR ȘI ESTE DĂTĂTOR DE SPERANȚĂ. Mi-aș dori și ne-ar face bine, în calitatea noastră de români iubitori de România, ca Vocea REGALĂ – cu atitudinea, demnitatea, diplomația și echilibrul discursului REGINEI noastre în vizita din octombrie a.c. în Olanda – să se audă cât mai des în Europa și în lume.
ÎNCĂ O DATA, MULTE MULȚUMIRI !
Este cel mai bun discurs al unui sef de stat roman in ultimii 30 de ani! Felicitari! Cu adevarat Regina Romaniei!
Majestatea voastră,
Vă rog să primiți alese sentimente de respect, prețuire, apreciere și mulțumire!
[…] Prezentăm mai jos discursul integral al Majestății Sale, Principesa Margareta, publicat pe romaniaregală.ro. […]
Majestatea Voastra,
Fiti binecuvantata pentru discursul pe care l-ati tinut la Institutul Olandez de Relații Internaționale din Haga.Ati dovedit mai mult patriotism si dragoste de tara decat toti politicienii care s-au perindat la conducerea tarii in ultimii 30 de ani. Si care, din pacate, inca se mai perinda.
Ati vorbit ca un adevarat conducator de tara, un lider si un parinte in acelasi timp.
Va multumesc pentru ca sunteti româncă .
Valeria
[…] Discursul Majestății Sale Margareta în Olanda […]
Salut discursul excepțional al custodelui coroanei României.Deși nu sunt monarhist imi doresc din tot sufletul ca familia regală să preia România,insemnele și prerogativele de MONARH al României.Poporul român ar trebui să vă dăruiască această țară convins fiind că monarhia ar dărui România și mândria, acestui popor. Atenționez că această mișcre ar trebui făcută prin acest popor.E cam timpul ca familia regală să iese in față.Să nu mai fie controlată de sistem.
[…] https://www.romaniaregala.ro/jurnal/discursul-custodelui-coroanei-la-institutul-clingendael-din-haga… […]
[…] și a ajuns să vadă doar jumătatea goală a paharului. ”Incetati cu aerele de superioritate” le-a transmis Margareta […]
Multumiri Majestatii Voastre pentru exceptionalul discurs.Ar trebui sa fie citit de toti romanii.POATE AR INTELEGE CA FORMA DE GUVERNAMANT NECESARA TARII NOASTRE ESTE MONARHIA CONSTITUTIONALA.
Ca un nor in zbor deasupra Europei…cine sa-l inteleaga…dar frumos si adevarat.
[…] Discursul complet pe romaniareagala.ro […]
pentru videoclipul asta a3 are un mare respect din partea mea… pentru celelalte porcarii de pe post ramanem in continuare in transee…
[…] Surpriză maximă: Principesa Margareta a susținut zilele trecute un discurs fulminant la Institutul Olandez de Relații Internaționale din Haga, în care a apărat cauza României în fața occidentalilor și a denunțat dubla măsură folosită în cazul țării noastre, după integrare. Mai mult, custodele Coroanei i-a criticat fățiș pe olandezi pentru blocarea accesului țării noastre în Schengen și a atras atenția UE că, precupată excesiv de procesul de integrare a unor state, a neglijat viziunea de ansamblu a construcției și a ajuns să vadă doar jumătatea goală a paharului. ”Incetati cu aerele de superioritate” le-a transmis Margareta occidentalilor. […]
Majestate, ati exprimat magistral ceea ce simtim noi toti romanii referitor la problemele pe care le avem ca membri ai Uniunii Europene, multumesc. Ma bucur ca o inima ce simte romaneste se face auzita purtand simtirea unui popor intreg. Avem nevoie de astfel de vorbe, ganduri si atitudini pline de demnitate si creatoare de respect.
Majestatea Voastră,
Vă mulțumesc!
Măicuța Bună și Sfântă să vă ocrotească !
Gabriela