Dineul lunii iulie, la Palatul Elisabeta

DSC_4924

Unul dintre evenimentele lunare ale Palatului Elisabeta, instituit de Regele Mihai și de Regina Ana încă de la sosirea Majestăților Lor la palat, în luna mai 2001, a fost dineul oficial. Gândit ca o ocazie sub semnul ospitalității, al aprecierii, încrederii și al discreției, dineul de acest fel reunește în general un număr de 18-24 de personalități din domenii diferite ale vieții românești. Uneori sunt onorate un anume eveniment, o aniversare sau o personalitate. Alteori este scoasă în evidență o instituție sau o organizație.

Luna iulie a încheiat seria dineelor oficiale la Palatul Elisabeta din prima jumătate a anului. După șederea de la Săvârșin, peste vară, primul dineu al palatului va avea loc la sfârșitul lunii septembrie.

Dineul lunii iulie a inclus personalități marcante ale Academiei Române, Bisericii Ortodoxe, Băncii Naționale, Corpului Diplomatic și Universității din București. Toate aceste instituții sunt direct legate istoric și identitar de Casa Regală, care le-a fondat sau sprijinit și încurajat de-a lungul unui secol și jumătate.

DSC_4931

DSC_4954

DSC_4925

DSC_4935

DSC_4937

DSC_4928

DSC_4951

DSC_4963

4 comentarii

  1. un tanar revoltat says:

    Buna ziua,am o rugaminte in calitate de om care se adreseaza altui om.Va rog frumos sa sprijiniti un partid politic si oameni.Nu am ce om sa votez.Nu am ce partid sa votez.Ce fac?Sa plec din tara,deoarece aici nu poti face nimic nici daca vrei.Toti au fost la putere si nimeni nu a facut nimic.Va rog salvati generatia tanara si implicati-va prin vorbe si fapte in viitorul nostru.Daca nu avem pe cine sa votam ce sa facem,chiar vreti sa plecam toti din tara?Gasiti o solutie sa avem si noi ce sa votam.

  2. Răspuns pentru un tânăr revoltat (comentariul nr. 1) says:

    Vă mulțumesc pentru mesaj. Sunt bucuros că l-ați trimis, în ciuda exasperării pe care o înțeleg din cuvintele dumneavoastră. Vă promit că, în următoarele 2-3 zile, vă voi răspunde mai pe larg, într-un text pe paginile blogului.

    Radu al României

  3. Fara proiectele Casei Regale,Romania nu va demara nicio un progres si u va putea merge pe o cale noua.

  4. un tanar revoltat says:

    Va multumesc.Astept cu interes.O zi buna.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53915063
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate