Dialog cu Dumnezeu

Am petrecut ziua de astazi la Alba-Iulia. Am avut o frumoasa intalnire cu jurnalistii de la televiziunea One TV si apoi m-am bucurat de ospitalitatea localnicilor. Principesa a participat la reuniunea de la Rosia Montana, alaturi de Academia Romana, de reprezentantii Bisericii si de cei ai Fundatiei Soros.

Ca de multe ori in anii din urma, am fost placut surprins de dialogul in direct gazduit de televiziunea regionala. Jurnalistii de aici, ca si administratorii politici si locuitorii comunitatii sunt cu o picatura mai sensibili, mai generosi, mai responabili, mai animati de dorinta de a construi decat cei din sferele centrale ale acelorasi institutii sau segmente din societate.

Cautand in scrierile pastrate pe computer, de-a lungul vremii, am gasit un text pe care doresc sa-l ofer vizitatorilor blogului, carora le cer scuze ca nu am fost, in ultima vreme, prea prezent in jurnalul online, si nici prea prompt. Agenda a fost atat de incarcata si de complexa, incat a trebuit sa raresc momentele de intalnire cu cititorii. Ei, totusi, nu au scazut in numar. Ceea ce este o bucurie pentru mine.

Din pacate, nu-mi amintesc nici cine a scris textul care urmeaza, nici de unde l-am luat. Poate ca aceasta nu are, la urma urmei, o importanta prea mare.

*

Am visat ca am avut un dialog cu Dumnezeu.

“Ai vrea sa ma întrebi unele lucruri?”, m-a întrebat Dumnezeu.
“Daca ai timp, Doamne”, i-am raspuns.
Dumnezeu a zambit:
“Timpul meu e nesfarsit; ce întrebari ai in gand pentru mine?”
“Ce te mira cel mai mult în privinta oamenilor?”
Dumnezeu raspunse:
“Faptul ca se plictisesc în copilarie, se grabesc sa devina mari, si apoi tanjesc sa fie copii din nou.”
“Ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani… si apoi îsi pierd banii ca sa îsi refaca sanatatea.”
“Ca, gandindu-se cu îngrijorare la viitor, ei uita prezentul, astfel încat ei nu traiesc nici în prezent, nici în viitor.”
“Ca traiesc de parca nu vor muri niciodata, si mor de parca nu au trait niciodata.”
Dumnezeu mi-a luat mana în mana lui si am ramas tacuti o vreme.
Pe urma am întrebat:
“Ca parinte, care sunt lectiile pe care ai vrea ca pruncii tai sa le învete?”
“Faptul ca ei nu pot obliga pe nimeni sa-i iubeasca.  Tot ce pot sa faca este sa se lase iubiti.”
“Sa invete ca nu e bine sa se compare cu altii.”
“Sa invete sa ierte, practicand iertarea.”
“Sa invete ca ia numai cateva secunde sa deschizi rani profunde în sufletul celor pe care îi iubesc, dar le poate lua ani ca sa vindece ranile.”
“Sa invete ca bogat nu este cel care are mai mult, dar cel care are nevoie de cel mai putin.”
“Sa învete ca exista oameni care îi iubesc mult, doar ca nu stiu sa-si exprime sau sa-si arate simtirile.”
“Sa învete ca doi oameni pot sa priveasca la acelasi lucru si sa-l vada diferit.”
“Sa învete ca nu e deajuns sa ierte pe altul, ci trebuie totodata sa se ierte pe ei.”
“Multumesc pentru timpul pierdut,” am raspuns cu umilinta.
“Mai este ceva ce copiii tai ar trebui sa stie?”
Dumnezeu zambi si spuse:
“Doar sa stie ca sunt aici. Totdeauna.”