Vizita Principelui Radu la Chișinău, Ocolina și Țepilova Mare

Vineri, 5 mai 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a vizitat municipiul Chișinău, unde s-a întâlnit cu Excelența Sa dl Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Au fost discutate viitoarele proiecte prin care Familia Regală va sprijini pașii Moldovei spre Uniunea Europeană, precum și cooperarea pentru dezvoltarea și consolidarea comunităților locale din Republica Moldova.

În continuare, Principele Radu a fost musafirul Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova, unde s-a întâlnit cu un mare număr de sportivi olimpici și cu ziariști sportivi. Au fost prezente personalități de toate vârstele. A fost prima oară când un membru al Familiei Regale s-a întâlnit cu Comitetul Național Olimpic al Moldovei. În respect pentru tradițiile și legăturile dintre sportul național și Familia Regală, Principele Radu a transmis sportivilor moldoveni dorința Familiei Regale de a sprijini public activitățile sportive ale Republicii Moldova.

Ziua de vineri s-a încheiat cu o nouă vizită la Primăria Municipiului Chișinău, unde Principele Radu s-a reîntâlnit cu primarul, dl Dorin Chirtoacă. Au fost discutate teme legate de investițiile europene și românești în capitala Republicii Moldova, precum și teme legate de educație școlară și universitară.

Sâmbătă, 6 mai, la primăria comunei Ocolina din raionul Soroca, Principele Radu a fost întâmpinat cu pâine și sare de locuitori ai comunei și s-a întâlnit cu primarul Ocolinei, cu reprezentanți ai autorităților raionale, guvernamentale și ai autorităților din România.

În comună, Principele Radu a vizitat grădinița de copii, care a beneficiat de un important sprijin financiar oferit de Guvernul României, alături de alte 900 de școli, grădinițe și licee din Republica Moldova, renovate și modernizate cu fonduri românești.

Principele Radu a fost apoi musafirul satului Țepilova, unde a reprezentat pe Custodele Coroanei române la inaugurarea bustului în bronz al RegeluI Ferdinand I. Principele a fost întâmpinat de sute de locuitori și de reprezentanți ai unor organizații civice. Alteța Sa Regală a dezvelit bustul, alături de primarul comunei. A avut loc o slujbă religioasă, iar reprezentanții instituțiilor de stat au luat cuvântul, omagiind personalitatea Regelui Ferdinand Întregitorul și sacrificiul strămoșilor tuturor celor prezenți, în timpul Primului Război Mondial.

După reconstituirea monumentelor Regelui Ferdinand I din localitățile basarabene Nisporeni, Ialoveni și Țepilova Mare, alte două busturi ale regelui întregitor de țară vor fi așezate la locul lor, în localitățile rurale Rezina și Varnița, în partea de est a țării.

O parte a gazdelor și a personalităților care au venit la ceremoniile de astăzi vor fi prezente la Garden Party, la Palatul Elisabeta, cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai.

După 80 de ani de la ridicarea, în anul 1937, în satul Țepilova din raionul Soroca, a bustului în bronz al Regelui Ferdinand I al României, monumentul a fost dezvelit astăzi.

Lucrarea a fost realizată conform unui proiect avizat de Ministerul Culturii, iar Guvernul Republicii Moldova a votat această hotărâre în plen, în luna decembrie a anului trecut.

Bustul în bronz al Regelui Ferdinand Întregitorul a fost așezat în piața din fața căminului cultural al satului Țepilova, iar cheltuielile pentru lucrările de proiectare, reconstituire și edificare a bustului provin din donații și sponsorizări.

Restaurarea postamentului și reconstituirea bustului s-a făcut pe baza fotografiilor istorice. Monumentul a fost evacuat și distrus pe vremea sovietică.

 

Vizita la Parlamentul Republicii Moldova

Principele Radu si Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, 5 mai 2017 ©Parlamentul Republicii Moldova Principele Radu la Parlamentul Republicii Moldova, 5 mai 2017 ©Parlamentul Republicii Moldova

Vizita la Primăria Municipiului Chișinău

Principele Radu, vizita la Primaria Municipiului Chisinau, 5 mai 2017 Principele Radu, vizita la Primaria Municipiului Chisinau, 5 mai 2017 Principele Radu, vizita la Primaria Municipiului Chisinau, 5 mai 2017 Principele Radu, vizita la Primaria Municipiului Chisinau, 5 mai 2017

Vizita la primăria comunei Ocolina

Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017

Vizita la grădinița de copii din comuna Ocolina

Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017 Vizita Principelui Radu in comuna Ocolina din raionul Soroca, 6 mai 2017

Vizita în satul Țepilova

Principele Radu la sarbatoarea populara a dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I in satul Telipova din raionul Soroca, 6 mai 2017 Principele Radu la sarbatoarea populara a dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I in satul Telipova din raionul Soroca, 6 mai 2017

Principele Radu la sarbatoarea populara a dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I in satul Telipova din raionul Soroca, 6 mai 2017

Principele Radu la sarbatoarea populara a dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I in satul Telipova din raionul Soroca, 6 mai 2017 Principele Radu la sarbatoarea populara a dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I in satul Telipova din raionul Soroca, 6 mai 2017 Principele Radu la sarbatoarea populara a dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I in satul Telipova din raionul Soroca, 6 mai 2017

18 comentarii

  1. Dragos Ciolacu says:

    Regele Romaniei Mari ar trebui elogiat prin acest exemplu si la Iasi si Chisinau.

  2. iohannfleser@yahoo.de says:

    Respect Traiasca Regele traiasca monarhia

  3. Felicitari!!Toate cele bune,Familiei Regale si Casei Regale a Romaniei!!Si celor din Soroca,sincere felicitari!!

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    RESPECT SI ADMIRATIE PENTRU ROMANII DE PESTE PRUT PASTRATORI AI TRADITIILOR STRAMOSESTI SI CU RESPECT FATA DE ISTORIA NEAMULUI !

  5. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  6. Gheorghe Apopei says:

    am fi mai demni daca ar reveni Monarhia, cred ca nu ar mai fi atatea hotii, vedeti Marea Britanie; Danemarca; Suedia; Japonia; etc

  7. ing. agronom Teodor Iliescu says:

    TRAIASCA ROMANIA MARE, IN VECHILE HOTARE ! 1918

  8. SECRIERU IOAN says:

    REGELE ROMÂNIEI MARI/ INTREGITORUL- LOIALUL. REGELE FERDINAND MERITĂ A AVEA O STATUIE IN CAPITALA MOLDOVEI DAR E BINE SI ASA/- MERITĂ DIN PLIN ACEST LUCRU

  9. RESPECT SI ADMIRATIE PENTRU ROMANII DE PESTE PRUT PASTRATORI AI TRADITIILOR STRAMOSESTI SI CU RESPECT FATA DE ISTORIA NEAMULUI !

  10. Comentarii pe Facebook says:

    Mihaela Ionescu Si acolo sunt romani adevarati
    #
    Gheorghe Rosu in Carei de asemenea s-a ridicat un bust al MS Regele Ferdinand I in centrul orasului dar in Oradea unde statuia ecvestra a MS Regele Ferdinand a fost topita de comunisti in 1949 s-a ridicat un bust doar pentru generalul Mosoiu,socotit ca eliberatorul orasului.Primaria Oradea a hotarat sa aduca pe locul ei statuia MS Regele Ferdinand I la data de 27.05.2017 dar nu a finalizat proiectul.
    #
    George Oprea Respect si bunacuviinta…
    #
    Dorina Dammers Respect
    #
    Luigi Oancea Cred că a venit timpul sa ne gândim la o variantă Regalista
    Ce spuneți ?
    #
    Natalia Rodica Oameni cu greutate
    #
    Ioan Secrieru MERITĂ

  11. Diana Lucia Zotescu says:

    Fiecare vizita in Basarabia a Membrilor Familiei Regale este inca un pas in directia Europei facut de aceasta sora a Romaniei. Surorilor le sta bine impreuna, idee care, sunt sigura, este prezenta in mintea si inima multor romania de pe ambele maluri ale Prutului. Sa speram ca, macar in Europa, cele doua surori sa-si gaseasca un punct comun de sprijin.

  12. Aurelian Craciun says:

    Stimati autori ai articolului, hotariti-va: localitatea ba e Telipova, ba Tepilova.

  13. Răspuns dlui Aurelian Crăciun says:

    Domnule Crăciun,

    Vă mulțumim pentru mesajul dumneavoastră. Eroarea a fost reparată.

    Secretariatul Regal

  14. Bogaceanu Nicoleta says:

    Respect!

  15. Cristian Sandu says:

    Monarhie in Romania

  16. Liliana Sora says:

    ”Trei culori şi-o singură iubire
    Românească,
    Trei culori şi-o singură vorbire
    Românească,
    Trei culori şi-o singură credinţă
    Românească,
    Trei culori şi-o singură fiinţă
    Românească.” – Grigore vieru
    Respect şi totală stimă şi consideraţie pentru Familia şi Casa Regală a României , pentru ceea ce a fost , este şi va rămâne pentru noi şi pentru lumea întreagă – un nume, un model, un simbol ! Trăiască Regele !

  17. Viorica M.V. says:

    Doamne ajuta!

  18. […] În mai 2017 a avut loc a paisprezecea vizită în Republica Moldova, în care Principele Radu a vizitat Chișinău, Ocolina și Țepilova Mare și s-a întâlnit cu președintele Parlamentului, Andrian Candu. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53831295
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate