Despre leadership

Manifestarea numita leadership a fost prezenta in lume de la inceputurile societatii umane. Sensul calitatii de “conducator”, de “lider”, a suferit transformari pe masura ce societatea s-a transformat. In spatiul romanesc, incepand din Evul Mediu, liderul era considerat principele suveran, care era si voevod. Puterea insa era exercitata, deopotriva, de ceilalti diriguitori ai principatelor, precum si de capii armatei sau de oamenii aserviti marilor puteri care ne inconjurau.

Incepand cu regele Carol I, notiunea de lider a devenit mai complexa fiindca, pe langa rolul statal si militar, performat intocmai ca predecesorii sai Stefan cel Mare sau Basarabii, Carol a dus notiunea catre sensul ei modern, fiind seful unui stat parlamentar, in a carui societate functionau mai multe partide politice.

Cateva decenii de dictaturi succesive, in secolul XX, au adus valente noi notiunii de conducator, aceasta fiind asociata fie cu extrema dreapta, fie cu cea stanga. Dupa patrunderea limbii engleze in toate mediile si pe toate meridianele, ne referim astazi, in epoca globalizarii, la notiunea de lider, care se aplica si in mediul economic, si in cel politic sau militar, ba chiar si in cel mediatic: un ziar poate fi lider de piata.

Marile universitati din capitalele europene – Londra, Paris, Berlin, apoi Roma, Madrid sau Stockholm – au creat discipline, catedre sau facultati care au incercat sa conceptualizeze acest fenomen istoric si uman complex, consacrandu-se in studiul domeniului, dupa al doilea razboi mondial, asa cum au facut universitatile din Statele Unite ale Americii.

Dupa caderea Cortinei de fier, notiunea de leadership este tratata comprehensiv si in cadrul scolilor militare de inalt nivel. Personal, am beneficiat de cursurile a doua dintre aceste scoli – Centrul Marshall din Garmisch, Germania si Universitatea Harvard, SUA, unde dimensiunea militara si cea politica a leadership-ului au fost imbinate in mod fericit pentru a raspunde dinamicii acestui secol.

Utilitatea leadership-ului a inceput sa fie resimtita de societate din ce in ce mai mult, pe masura apropierii de vremurile noastre. In timp, dupa ce economia a inceput sa atinga cote de performanta nemaintalnite in istorie, dupa colapsul comunismului si dupa extinderea democratiei pe mai bine de 70% din teritoriul omenirii, liderii au avut nevoie de perfectionare teoretica si practica, pentru a face fata evolutiei puterii.

In Familiile Regale ale Europei occidentale, aproape toti principii si principesele noii generatii urmeaza astfel de cursuri. Principesa Margareta, de exemplu, este absolventa a Universitatii din Edinburg, unde a studiat si stiinte politice, dar si sociologie si relatii internationale, domenii strans legate de leadership. La noi in tara, astazi, tinerii lideri care au studiat in astfel de universitati se deosebesc fundamental de majoritatea oamenilor politici care au deprinderi, nu scoala de lider.

A fi lider este o profesie, dar notiunii de leadership nu i se poate alatura adjectivul “profesionist” fiindca leadership-ul este, in aceeasi masura, si o calitate, un talent, un atribut. Numeroase personalitati mondiale au avut si au cultivat calitatea de lider, fara a o fi dobandit in mod stiintific. Daca ignoram perioada comunista, cand liderii erau scoliti din greu pentru a face sa se perpetueze sistemul, primele manifestari de leadership, in intelesul de astazi al cuvantului, au aparut dupa 1990. Dar suntem inca departe de performanta. Cunosc oameni de generatia mea sau mai tineri care au beneficiat de avantajul unor cursuri de leadership si aceasta este numai in folosul Romaniei. Implinirea unui lider comporta astazi anumite reguli, tot asa cum scoala face dintr-un student, profesor sau inginer. La noi, exista inca, mai ales in pozitiile de varf ale administratiei si politicii, mestesugari, nu profesionisti.

Un exemplu de leadership adevarat in prezent, in tara noastra, este cel al Regelui Mihai. Exista si cativa oameni politici care au aceasta calitate. In Romania exista deja specialitati legate de leadership in Universitatile din Bucuresti, Iasi, Timisoara sau Cluj, la SNSPA sau la Colegiul National de Aparare. Multe scoli private de nivel universitar au aceste cursuri. Ritmul creste simtitor, in fiecare an. Sa nu uitam sutele, poate chiar miile de studenti care urmeaza astfel de cursuri in strainatate, la toate nivelele: universitar, master, doctoral, post-doctoral. Extinderea cursurilor de leadership, ca si diversificarea lor este fundamentala pentru ziua de maine. Fara politicieni care sa aiba leadership, politica nu va fi niciodata o peformanta democratica si administrativa, ci o smecherie care sa te mentina la suprafata. Fara leadership modern, politica va continua sa se complaca in mediocritate si sub-mediocritate.

Tari care stapanesc bine stiinta numita leadership sunt SUA, Danemarca, Marea Britanie, Suedia, pentru a da doar cateva exemple. Romania isi mai permite inca luxul fanteziilor institutionale. Subiectul numit “leadership” este unul de cea mai mare importanta in ziua de astazi.

Romania are nevoie de oameni de stat, cu viziune, responsabilitate, generozitate si loialitate pentru interesul national. Are, insa, nevoie si de oameni politici. Cat mai profesionisti, mai scoliti si mai rigurosi posibil. Un lider politic se caracterizeaza prin talent administrativ, abilitate, stiinta compromisului in limita legii, respectarea cuvantului dat, respectarea institutiei, etica. Liderul de stat trebuie sa aiba intelepciune, rabdare, spirit de sacrificiu, masura, generozitate, responsabilitate, multa stiinta, sa creada in destinul tarii lui, sa aiba ca lege interesul national si sa nu cunoasca tentatia partinirii.