Despre 10 Mai, altfel
În ultimii ani, la început de decembrie, voci iscusite vorbesc despre însemnătatea Zilei naționale sau despre alegerea ei. Ultimii ani au născut neliniști privitoare la chestiunea “cine suntem”? Întrebarea are valențe europene, nu numai românești sau post-comuniste. Este o nedumerire pe care Cortina de Fier, globalizarea, noile modele ale sistemului internațional și terorismul nu au creat-o, ci au sporit-o. Este o dilemă alimentată de decapitările identitare din epoca modernă și contemporană, care au mers paralel cu dezvoltarea salvatoare și inspirată a democrației și libertăților. Este, de asemenea, rezultatul faptului că democrația nu reușește să se delimiteze complet de disimulare, iar libertatea să se debaraseze complet de iresponsabilitate. Ziua națională a fost, din 1866 până în 1948, o sursă de mândrie și de confort identitar. Astăzi ea este doar un instrument, neîndemânatic folosit. Vă propun să ne gândim nu la dilema “10 Mai” sau “1 Decembrie”, ci la sensul cuprinzător a patru din însemnele statalității contemporane: Ziua națională, stema, bancnota și Imnul național. Apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, presiunea globalizării, precum și slăbiciunea unora dintre instituțiile naționale vor obliga, poate, țări ca România să reconsidere simbolurile naționale și să le transforme în instrumente de producere a binelui. Când am spus “vor obliga”, de fapt, am greșit. România nu este obligată la nimic. Țările trec uneori pe lângă ocaziile istorice, fără să le folosească. Democrația, pe care noi am re-obținut-o în anul 1989, este un lucru de preț, fundamental. Dar ea nu obligă la generozitate, tot așa cum libertatea nu obligă la simț al răspunderii. Poți să fii prosper și egoist, inteligent și rău-intenționat, inspirat și indiferent, fermecător și leneș. Poți să fii democrat și iresponsabil sau apărător al libertății și ne-loial țării tale. Orwell a spus că în comunism nimic nu era mai imprevizibil decât trecutul. Dar ceea ce Orwell nu a prevăzut este că și pentru democrațiile secolului XXI trecutul este uneori “un bun” interpretabil în funcție de cum ne aranjează politic, la un moment dat. Acesta este izvorul dilemei “10 Mai” sau “1 Decembrie”, și nu datele istorice, ca atare. Nimeni nu va fi învingător în demonstrația că “10 Mai” este o zi mai importantă decât “1 Decembrie”. “10 Mai” este mai convingătoare decât “1 Decembrie” pentru că are tradiție de simbol statal, fiind Ziua națională lasată moștenire de cea mai bună parte din istoria noastră modernă. Tratarea moștenirii ca pe un legământ este reflexul țărilor coerente și stabile. România de astăzi, stabilind Ziua națională la “10 Mai”, nu ar fi mai puțin republicană, ci puțin mai demnă și mai respectabilă. Ironia soartei face ca ultimele trei Zile naționale din istorie, “10 Mai”, “23 August” și “1 Decembrie” să fie zile cu puternice conotații regale. Astăzi, după șaizeci de ani de confuzii la nivel instituțional, ni se pare irelevant, poate, detaliul acurateții tradiției. Și înțelegem greu importanța de a păstra continuitatea și coerența establishment-ului. Cu toate acestea sau poate tocmai de aceea suntem vulnerabili. În zilele fierbinți din decembrie 1989, alegerea zilei de “1 Decembrie” și a numelui constituțional de România (în loc de Republica Socialistă România), au fost instincte politice, gesturi de conservare a puterii prin evitarea comparațiilor constituționale stânjenitoare. Ele au reprezentat un act de provizorat istoric, nu un act altruist de redare a demnității și respectabilității. Dar, oricât de precaut și de meșteșugit ar fi, un calcul politic rămâne fără semnificație și valoare dacă nu servește interesul național, dacă nu este generos și responsabil, dacă nu continuă firesc mersul lucrurilor. “1 Decembrie”, zi glorioasă din istoria noastră, este neconvingătoare ca Zi națională, din cauză că a fost folosită drept o re-inventare de tip orwellian a trecutului. Tot așa cum orwelliană este și imaginea deplorabilă pe care o avem mereu de 1 decembrie, la Alba-Iulia, cu personalități publice bucureștene sulfuroase, dând din coate în primul rând, pentru a împrumuta ceva din legitimitatea istorică a lui Ferdinand și a Mariei, la al căror chip se închină ocazional, o oră pe an. În aceeași ordine de idei, noi am continuat, după 1989, fără măcar a ne da seama, să alterăm respectabilitatea statalității noastre prin imprimarea pe bancnote a unor chipuri care nu au nimic comun cu sensul monedei naționale. Bancnota este apanajul statalității, nu al culturii, ea este un dreptunghi de hârtie impregnat cu sens geopolitic. Pe bancnote, prin urmare, este nevoie să apară chipuri de oameni de Stat. Noi am schimbat orwellian foaia, punând chipuri culturale dintre cele mai diverse, precum cele ale lui Eminescu, Blaga sau (cred) Enescu. Bancnota nu este un mijloc de îmbățoșare folclorică. Avem o largă paletă de candidați legitimi pe bancnote, de la Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu, până la Alexandru Ioan Cuza, Carol I și Fedinand, pentru a nu ne apropia, prea periculos, de Mihai I. Dumnezeu să ne înțeleagă de ce ne trebuie un compozitor pe moneda națională! Locul lui de onoare este la Atheneul Român, așa cum locul poetului național este la bibliotecă, al lui Nicolae Iorga la Academie, iar al lui Caragiale la teatru. Știu prea bine că transferul anumitor prerogative de suveranitate către Uniunea Europeană va însemna, în viitor, înlocuirea bancnotei naționale. Este un gest pe care societatea noastră este gata să îl facă pentru binele ei. Exemplul dat de mine vorbește despre instinctul distrugerii și nu are legătură cu încheierea existenței monedei naționale, în favoarea celei comune europeană. Orwell a ratat șansa de a se naște român. El ar putea să roșească astăzi de invidie dacă ar trăi să vadă cum în Sala Tronului a Palatului Regal din București se organizează frecvent agape, cocktail-uri și defilee de modă, contra a câteva mii de euro. În anii ’70 și ’80, la Castelul Pelișor – mi-a relatat recent o muzeografă – o poetă stingea țigări pe mobila aurită a Reginei Maria, iar un scriitor spărgea pahare regale de cristal, izbindu-le de pereții cu lambriuri. Atacul lor nu era la inventar, ci la statalitate. La fel, batjocura de la Sala Tronului nu ofensează cultural (de fapt este efectuată de oameni de cultură), ci statal. Stemei naționale (prin intervenția nemijlocită a unui personaj politico-militar încă în viață) i-a fost retezată, într-o secundă, în decembrie 1989, coroana istorică. Coroana rotundă (închisă) este simbolul neatârnării. Ea este, grafic vorbind, ilustrarea unei cetăți închise, adică stăpână pe ea. Păstrarea intactă a stemei tradiționale a Statului român modern ar fi un atu al instituțiilor de astăzi și, implicit, al celor care le conduc. Dacă, după anul 1989, au înțeles acest adevăr Moscova, Sofia, Belgrad, Tbilisi, Podgorița, Budapesta și Varșovia, de ce nu îl înțelege Bucureștiul? Este șmecheria noastră mai iute decât memoria noastră? Ar merita, dacă timpul vă permite, să vă uitați pe Internet la stemele statelor Uniunii Europene, comparându-le cu stema României post-decembriste. Este un contrast frapant, în defavoarea noastră, în primul rând la nivel estetic, și apoi la nivel simbolic. Sunt țări care nu și-au schimbat Imnul de Stat timp de sute de ani. De ce ar face-o? Ele nu au nimic de uitat. Noi, da. Un astfel de cântec ar trebui să fie mai puternic decât bunul nostru plac, fiindcă înmagazinează forța unui legământ primit de la cei dinaintea noastră. Există o diferență între “Trăiască Regele” și orice alt cântec de vocație patriotică, iar importanța acestei diferențe o vom simți curând, când brand-ul de țară nu va mai fi o oportunitate de piață, ci o urgență națională. Brand-ul de țară ar trebui să fie un instrument așezat utilitar pe același raft cu stema, cu imnul, cu steagul, cu Ziua națională și cu una din fețele monedei euro (cealaltă față a monedei, ca și bancnota, va face loc însemnelor europene). Ar fi interesantă o dezbatere despre spatele monedelor Euro care, după cum știți, rămâne “național” și este un prilej de jocuri, comentarii, colecții și simbolism pentru mulți europeni, mai ales tineri. Sunt convins că România în Uniunea Europeană, folosind fără complexe de inferioritate instrumentele ce au format-o ca stat modern european, amintindu-și de Carol I, de Coroană, de Fundațiile Regale, de toate împlinirile Mariei și ale lui Ferdinand I, trecând prin “Traiască Regele” și pe sub Arcul de Triumf, va fi o Românie mai puternică, mai pragmatică și în pas cu lumea. Odată cu venirea la Palatul Elisabeta a Familiei Regale, în mai 2001, un lucru a devenit limpede: pentru a vedea Coroana imaterială pe care Regele Mihai o așază pe creștetul României europene de astăzi, nu ai nevoie de ochi, ci de cetățenie. |
Pentru mine este memorabila ziua de 10 Mai. Doresc multa sanate ,viata lunga,si sa ramana un exemplu de neuitat pentru natiune:M.S.Regele! Educatia imi impune sa iert dar nu sa uit! Indiferent de condescendenta domnului Medvedev! Traiasca Regele!
TRAIASCA REGELE !
NIHIL SINE DEO !
NIMIC FARA DUMNEZEU !
Maria SAvescu
http://www.youtube.com/watch?v=XSMUScVUhKk
http://www.youtube.com/watch?v=gEAc2Cso7Fo
10 MAI
Vasile Alecsandri
A venit din munti un vultur
Si ne-a zis:-“Romani eroi,
Stiu un print viteaz si tanar
Ce-ar veni cu drag la voi,
Daca vreti vi-l dau ca Voda”.
Noi cu totii: -“Sa ni-l dai”.
Si ne-a dat pe Voda CAROL,
Intr-o zi de 10 Mai.
Si-a venit vulturul iara
Si ne-a zis: -“Popor Roman,
Esti viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam pagan?
Fa-te liber, dezrobeste-ti
Mindra tara ce o ai”.
Si noi liberi ne facuram
Intr-o zi de 10 Mai.
Vulturul venit-a iarasi
Si ne-a zis: -“Popor Roman,
Ati luptat cumplit la Plevna
Dusi in foc de-a vostru Domn,
Vrednic e sa-l faceti Rege,
Intr-o tara ca in rai”.
Si noi rege il facuram
Tot in zi de 10 Mai.
Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfanta zi, caci ea ne-a dat
Domn puternic tarii noastre,
Libertate si Regat.
Ridicati cu totii glasul
De prin sesuri, de prin plai,
Sa traiasca Romania
Ura! pentru 10 Mai
La multi ani, Romania !
Multa Sanatate M S Regele Mihai !!!
Dumnezeu sa binecuvinteze Familia Regala Romana !
Traiasca Regele !
CU PRILEJUL ZILEI DE 10 MAI ,ZI DE MARE SI INSEMNATA IMPORTANTA IN EVOLUTIA POPORULUI ROMAN ,VA TRANSMIT UN CALDUROS “LA MULTI ANI “,ALATURI DE TOATA CONSIDERATIA SI RESPECTUL MEU.
DUMNEZEV SA VA OCROTEASCA,
ELENA PAUNESCU
La Multi Ani astazi pentru semnificatia zilei de 10 Mai! Ma rog la Dumnezeu sa apuc clipa in care aceasta zi va fi declarata oficial Ziua Nationala a Romaniei.
Cu ocazia zilei Regalitatii Romane va doresc un calduros,,la multi ani!”
La multi ani Casei Regale de Romania!
La multi ani frumosi si mantuitori de Ziua Regalitatii Romaniei si a romanilor!
Primiti, Va rog alesele noastre sentimente de pretuire, incredere si speranta.
Dumnezeu sa Va ocroteasca si Maica Domnului sa Va bucure!
Cu binecuvantare si consideratiune,
parintele Cezar Gavril Dumitrescu si familia
La multi ani, Romania !
Multa sanatate M S Regele Mihai !
Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.
Multi ani inainte Case Regale din Romania!
http://www.tvr.ro/articol.php?id=81711&c=47
La multi ani, Romania!
La multi, Majestate!
Multi ani Casei Regale!
La multi ani Casei Regale a Romaniei!
Traiasca Regele Mihai I !
Cu toata consideratia si speranta, Lucian Doru
http://www.youtube.com/watch?v=7nqddPBSmb4&NR=1
Cu ocazia Zilei Regalitatii uram Majestatii Sale Regele Mihai La Multi Ani si Sanatate. Ne intristeaza ca acesta zi nu este marcata de catre mass- media. Se prefera promovarea imposturii si a falselor valori.
Astazi, 10 Mai, plecandu-mi gandul spre Regatul Roman, traiesc emotia si bucuria pe care sunt convins ca au simtit-o si bunicii, strabunicii si stra-strabunicii mei sarbatorindu-si Regele si Tara. Dumnezeu sa ne ajute sa putem trai si noi aceste sentimente, in fapt, nu doar in suflet – sa revenim la NORMALITATE, asa cum se cuvine. Am platit indelung o nedreptate istorica si iata ca, acum, putem sa ne bucuram enorm de privilegiul de a avea alaturi de noi pe Regele nostru. Dar aceasta bucurie trebuie INFAPTUITA. Regatul Roman nu a incetat niciodata sa existe, lucru dovedit permanent, fiindca Regele este, cu adevarat, cel mai bun reprezentant al statalitatii, demnitatii si onoarei acestui Popor si acestei Tari.
Pentru Regele nostru, pentru Casa Regala a Romaniei, pentru Familia Regala, pentru toti cei care cred in ADEVAR, pentru DEMNITATE si DREPTATE, pentru ROMANIA ALTFEL: La Multi Ani!
Traiasca Regele!
Traiasca Coroana Romana!
Traiasca Patria!
Cu gandul la Viitorul Monarhiei Romane,
Al Vostru,
Ionut Julean
asteptand ziua in care vom scrie din nou “rege”, “patrie”, “popor”, “tara”, cu litera mare, fara rusine, si mai ales fara teama, cu incredere si demnitate, cu speranta, fiindca aceasta scriere are mult mai mult decat o semnificatie patriotica, inseamna o recunostere a propriilor valori, increderea in simbolurile nationale, asa cum se cuvine.
“La multi ani”! Majestatilor Lor, liniste si impliniri Le doresc, alaturi de Voi, care nu obositi niciodata sa Le stati alaturi cu iubire!
Cu dragoste,
Gabriela
Trăiască Regele!
LA MULTI ANI FRATI ROMANI .ACEASTA ESTE ADEVARATA NOASTRA SARBATOARE NU TOATE COMUNISMELE INVENTATE DE O HAITA DE NENOROCITI CARE DUPA CE AU DENATURAT TARA VOR SA DENATUREZE SI ISTORIA CU TOT FELUL DE SARBATORI POPULISTE PT CLASA MUNCITOARE. 10 MAI E SARBATOARE
Un articol dureros de adevarat.
La Multi Ani cu ocazia zilei regalitatii si din partea mea si a Asociatie Intelship Romania.
La multi ani, Majestatii Sale !
Trăiască Regele Mihai ! Dumnezeu să binecuvânteze şi să ocrotescă România şi Casa Regală a României!
Cu ocazia zilei de 10 Mai va rugam sa primiti cele mai sincere urari de bine, sanatate si prosperitate intregii Case Regale a Romaniei.
Cu stima si respect,
Mircea Suciu
Brasov 10.05.2010
Cu prilejul zilei de 10 Mai, Ziua Nationala a Romaniei, un calduros La Multi Ani tuturor membrilor Casei Regale a Romaniei, in frunte cu Majestatea Sa Regele Mihai I, caruia ii dorim multa sanatate.
Cu lealitate,
Constantin-Valeriu Trifan
Sa traiasca M.S. Regele Mihai si intreaga Familie Regala, iar Pronia Cereasca sa binecuvanteze poporul nostru roman!
Fie ca viitorul tarii sa fie dominat de normalitate, adica de monarhie!
Cu lealitate,
Adrian Halga
LA MULTI ANI,ROMANIA!!LA MULTI ANI,Romani!10 MAI e adevarata ZI a ROMANIEI!
Cu ocazia acestei zile fastuase de 10 mai , care este simbol al puterii si demnitatii Romaniei, va urez un sincer si calduros ~”La multi ani”!~.
Desi au trecut 144 de cand destinele tarii au fost preluate de monarhie, iata ca astazi lumea nu prea isi mai aduce aminte cum a reajuns tara aceasta tara.
Monarhia este simbolul societatii care se afla pe culmiile cele mai inalte in toate planurile.La asta trebuie sa aspiram si sa indeplinim.
Cu drag,
Serbescu Horatiu
Dumnezeu sa ocroteasca CASA REGALA fauritoarea statului national roman si unica sansa de pastrare a CREDINTEI , a NEANULUI si a ROMANIEI !
Mircea Rada
Bucuresti
10 Mai 2010
Traiasca Regele!Traiasca Familia Regala!
Vrem 10 mai ziua nationala a Romaniei!
Cu profund respect,
N.N.
Traiasca Majestatea Sa Mihai I Regele Romanilor!
Traiasca Monarhia, Traiasca Dinastia!
Jos cu republica bolsevica, jos cu neocomunistii si mafiotii de la putere!
Alteta Voastra Regala,
In primul rand, doresc sa va adresez din tot sufletul un sincer LA MULTI ANI! atat Dumneavoastra, cat si Casei Regale a Romaniei in frunte cu Majestatea Sa Regele Mihai I al Romanilor cu prilejul zilei de 10 Mai – Sarbatoarea Domnului puternic, a Libertatii si a Regatului!
Participarea Majestatii Sale Regelui Mihai si a Altetei Voastre la celebrarea Zilei Victoriei de la Moscova a fost cel mai frumos cadou pe care ni l-ati facut noua, romanilor, cu ocazia zilelor de 9 si 10 mai 2010. Ne-ati demonstrat inca o data ca Familia Regala a Romaniei este modelul de leadership si de reprezentare oficiala de care tara noastra are nevoie!
Fie ca Bunul Dumnezeu sa aiba in paza pe Majestatile Lor si pe Altetele Voastre Regale si sa va dea multa sanatate, fericire si putere de munca in slujba Tarii!
La Multi Ani, Romania! Regele va avea de la noi, romanii, tara si demnitatea de odinioara.
Nimeni si niciodata nu va sterge adevarata Zi Nationala din sufletele romanilor. Istoria nu poate fi mutilata de patimi sau interese meschine, iar adevarul triumfa mereu.
TRAIASCA REGELE!
10 mai este istorie si nimic mai mult…iar Radu Duda are prea putin in comun cu aceasta zi.
La mulţi ani România, la mulţi ani Majestate! Să ne trăiţi sănătos şi să ne bucurăm că Vă avem în mijlocul nostru de 10 Mai – tripla sărbătoare naţională a românilor
.
10 Mai 1866, intrarea Principelui Carol în Bucureşti şi depunerea jurământului în faţa Parlamentului
.
10 Mai 1877, proclamarea independenţei României de către Principele Carol I
.
10 Mai 1883, ridicarea României la rangul de regat şi încoronarea Principelui Carol I ca rege al României
Ceea ce mi se pare cel mai important e ca M.S. are dupa cite am inteles un proiect de constitutie teafara, dupa modelul celei din 1923 si adusa la zi cu principiile de drept ale lumii civilizate.Pentru ca mai importanta decit simbolurile, e temelia legislativa a unei tari. La multi ani Romania altfel( cea adevarata)! La multi ani Majestate! Imi amintesc de o vorba pa care ati spus-o prin 1956: nu aduce anul ce aduce ceasul. Sa speram ca va aduce ceva bun intregii natii. O zi buna!
rectificare
la nr 39 randul 6 se va citi 10 mai 1881 in loc de 10 mai 1883. Scuze pentru neatentie.
http://cafeina.ro/2010/05/10/10-mai-regele-mihai/#respond
http://royalromania.wordpress.com/2010/05/09/picture-of-the-day-king-michael-of-romania-moscow-9-may-2010/
http://www.actmedia.eu/top+story/king+michael+to+participate+in+moscow+parade+on+9+may/27053
OMAGIU Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei astazi de 10 Mai.
Intreaga Casa Regala sa fie ocrotita de Dumnezeu.
Multi Ani Sanatosi , impliniti si fericiti, intregii Familii Regale.
Alteta, urati-Le Majestatilor Lor,de Ziua Nationala a Romanilor ,traditionalul LA MULTI ANI !
”LA MULTI ANI” sa ne traiti cu sanatate si fericire in adancul sufletului,alaturi de poporul roman.Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze.
La Multi Ani de Ziua Nationala a Romaniei
La multi ani Maiestate!Ani multi langa poporul care va asteapta la conducerea lui!Cu deosebit respect Irina Lupu
La multi ani Casei Regale a Romaniei si sper ca in curand sa traim impreuna si vremuri mai bune!
De fiecare data cand regele Mihai apare la televizor, reportajul capata o magie aparte…. Romania ar trebui sa se mandreasca si sa-mi valoreze Regele…. Iar istoria sa-l pastreze MEREU viu in filele sale, caci meritele sunt destule :;)