Decembrie

Rompres_1674664

Începând de astazi, Majestatile Lor, Principesa Mostenitoare si cu mine vom participa, în Bucuresti si Savârsin,  la un mare numar de actiuni cu caracter public, tot restul lunii decembrie.

Lipsa din aceste pagini a subiectului alegerilor v-a fost explicata, de-a lungul ultimelor saptamâni. Am fost întrebat, pe hi5, Netlog, Facebook, Twitter si pe e-mail cu cine am votat. Familia Regala nu a votat  niciodata. Aceasta pentru a respecta neutralitatea politica la care s-a angajat. Casa Regala nu are preferinte politice, fiindca se considera în afara actiunii legislative sau guvernamentale. Noi avem ca scop servirea Statului român si a natiunii.

Oamenii politici sunt absolut necesari, fiindca fara ei si fara partide democratia nu ar exista. Dar politicienii sunt subiectivi, fiindca depind de grupurile lor politice si economice. De aceea, Institutia Presedintelui României, asezata astazi la Palatul Cotroceni, ar trebui sa fie o institutie neutra, care sa serveasca interesele natiunii, nu ale unui partid sau ale unui grup, indiferent cât de bine intentionat sau influent ar fi el. Deocamdata acest lucru nu este posibil.

Paginile blogului meu vor prezenta, asadar, în viitor, societatea româneasca de astazi, cu dezvoltarile ei profunde. Pe cât “democratia originala” este mai prezenta în viata româneasca, pe atât actiunea Casei Regale va fi mai relevanta pentru români, prin contrast. Instinctul binelui poate fi inhibat, dar nu poate fi ucis. La întâlnirile noastre zilnice din aceste pagini vor lua parte din ce în ce mai multi români. De toate vârstele si conditiile sociale, din toate colturile lumii. În prima saptamâna a  lunii decembrie, au accesat blogul 7,000 de vizitatori unici pe zi.

Va multumesc tuturor celor care, desi m-am retras din campania prezidentiala acum trei luni, va exprimati înca solidaritatea cu mine si regretul ca nu am luat parte la alegeri.

Astazi, Principesa Mostenitoare Margareta va da un interviu pentru o televiziune nationala, care va fi difuzat la sfârsitul lunii. Asta-seara, Regele si Regina vor prezida un dineu la Palatul Elisabeta, în care vor omagia un numar de 12 personalitati românesti, multumindu-le pentru devotamentul cu care au stat alaturi de noi în anul 2009. În zilele urmatoare, alte multe zeci de personalitati românesti vor fi invitate la Palatul Elisabeta sau la Castelul din Savârsin, pentru a li se onora prezenta publica din anul 2009.

Mâine, 10 decembrie, Regele va decora cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate patru primari (si fosti primari) de orase românesti, pentru actiunea lor în favoarea principiilor Casei Regale si pentru felul în care au servit comunitatea. De asemenea, vor fi decorati cu Crucea Casei Regale a României membrii Societatii Timisoara, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la evenimentele din Decembrie ’89.

Tot mâine, seara, va avea loc a 94-a Seara a Palatului Elisabeta, dedicata Radio-ului Europa Libera.

În zilele de 11, 12, 13 si 14 decembrie, vor avea loc a 95-a Seara a Palatului Elisabeta, dedicata Corpului Diplomatic, o ceremonie de acordare a brevetelor de Furnizori ai Casei Regale unui numar de sase companii românesti si alte primiri la Majestatea Sa Regele. Regina, Principesa Mostenitoare si cu mine vom lua parte, în diverse institutii din Bucuresti, la evenimente pe care vi le voi aduce la cunostinta în urmatoarele zile.

În a doua jumatate a lunii decembrie vom fi la Savârsin, unde vom avea un program plin, ca la fiecare sfârsit de an.

Nu va pierdeti speranta, dar nici nu va lasati dusi de valul iresponsabilitatii. Nu uitati ca nici o victorie nu este eterna si ca nimic nu se pierde niciodata.

Rompres_1674640

11 comentarii

  1. ramo says:

    Cat de mult tin la voi! Stiu ca sunteti bine intentionati.:) Si ajutorul pe care il dati e priceless. Bafta!

  2. Esmyana Martisor says:

    Dumnezeu ne ocroteste si astfel invatam unii de la altii sa devenim mai buni si sa incercam impreuna sa intelegem ca fara comunicare si munca in echipa nu vom reusi nimic,niciodata.

  3. Vlad Badea says:

    Alteta Voastra,
    Avand in vedere ca in aceasta perioada se discuta despre modificarea Constitutiei (ca urmare a rezultatelor referendumului din 22 noiembrie) si mai mult ca sigur se va infiinta si o comisie parlamentara in acest sens, nu considerati ca oportunitatea nu trebuie ratata pentru atragerea atentiei asupra schimbarii formei de guvernamant?
    Pentru mine, monarhist convins, acesta este momentul pe care l-am asteptat de multa vreme. Pierderea ocaziei ar insemna, din punctul meu de vedere, amanarea pentru inca mai multi ani, zeci de ani, poate, a discutiei pe marginea revenirii la monarhie.
    Cu cel mai inalt respect,
    Vlad Badea

  4. OVIDIU GROSU says:

    Alteta, din fericire mai sunt romani in Romania !

  5. Sofy says:

    ALTETA VOASTRA REGALA,
    In completare la comentariul meu precedent,
    as vrea sa atrag atentia, inca o data,
    la CONTRASTUL* Mesajelor, din imaginile postate…
    .
    CINE a studiat cu atentie, materialele expuse
    pe sitului si pe blogului Vostru,
    cu siguranta, ca a sesizat CONTRASTE SIMBOLICE,…
    aparute NEANTAMPLATOR (sunt convinsa), cu diverse ocazii(?!);
    inca de la INCEPUTUL PRECAMPANIEI electorale … (!)
    .
    “Paginile blogului meu vor prezenta, asadar, în viitor,
    societatea româneasca de astazi,
    cu dezvoltarile ei profunde”. …(!)
    (amintiri despre viitor).
    Cu permisiunea E.V.,
    voi puncta cateva impresii, absolut personale;
    SIMBOLURI CONTRASTANTE, ALTFEL /10.12.2009:
    – atmosfera de calm si destindere, Altfel,
    specifica lunilor calduroase ale anului;
    – Doua Generatii Regale, Altfel,
    intr-o insorita convietuire Responsabila, Altfel
    si Demna, Altfel;
    – O ADEVARATA FAMILIE REGALA, ALTFEL
    .
    PENTRU Imaginea din Oglinda:
    – Respect, Altfel, aratat prin Intaietatea,Altfel, acordata
    MAJESTATII SALE REGELUI MIHAI I ;
    – Gruparea, Altfel pe un perimetru restrans,
    care arata UNITATE, Altfel in Diversitate, Altfel;
    – Verticalitatea, Altfel, la propriu; de aceasta data,
    a tinutei celor Doua Familii Regale, Altfel;
    – NATURALETEA, ALTFEL, (aproapiate, a …, dar, distantate, a).
    .
    ” Instinctul binelui poate fi inhibat, dar Nu Poate FI UCIS”.

  6. Emil Priefer says:

    Stimata Alteta
    Desi am emigrat din Romania in 1964 continui sa urmaresc ceea ce se intampla in tara mea natala si chiar facand cateva vizite.
    Parerea mea a fost incepand de la Revolutia din 1989 si este si acum – ( mai ales urmarind la TV )aici ceea ce se petrece din punct de vedere politic ca solutia cea mai potrivita pentru bunastarea tarii si a populatiei ar fii reinstalarea Monarhiei.
    Am fost foarte deceptionat cand v-ati retras candidatura de la functia de Presedinte la ultimile alegeri .

  7. CE POATE FI MAI FRUMOS DECAT CINSTIREA APROAPELUI SI SA PETRECI SFINTELE SARBATORI APROAPE DE CEI DRAGI.

  8. Nicoara Ovidiu says:

    Alteta Voastra!
    Ma bucur ca activitatea Casei Regale Romane este de o asemenea anvergura;sunt bucuros si nu surprins,intrucat,decenta,loialitatea,spiritul de sacrificiu si generozitatea subt virtutile cardinale ce caracterizeaza pe membrii Casei Regale Romane!
    Este de la sine inteles dreptul Casei Regale de recompensa moral cetateni Romani si straini care au avut si au o activitate meritorie in folosul Tarii!
    Am observat ca,printre cei recompensati se afla membrii Societatii Timisoara.Aici,imi permit,cu permisiunea Voastra sa fac cateva remarci:
    -in primul rand,Societatea Timisoara a fost fondata in Ianuarie sau Februarie 1990 si nu are legatura cu Revolutia de la Timisoara,din 1989!Dealtfel,din cate stiu,nu exista prea multi luptatori in Revolutie in aceasta Societate.
    -in al doilea rand,fafa a contesta,meritele acestei societati de-a lungul timpului,nu pot sa nu sesizez implicarea sa politica actuala la remorca unui partid politic si il si numesc aici,raspicat:PD-L si a Presedintelui Traian Basescu!
    -in al treilea rand,m-as bucura daca,Casa Regala Romana ar recompensa moral cativa Revolutionari autentici de la Timisoara,care au riscat totul pentru libertate…si il mentionez din nou pe poetul Nicolae Badilescu unul din fondatorii primului partid politic din 20 Decembrie 1989,Frontul Democratic Roman!
    Cu toata consideratia,
    Dr.Nicoara Ovidiu

  9. Oana Bratosin, Austria says:

    Stimată Alteţă,
    “A 30 Years Vision” a fost impulsul ce m-a determinat sa scriu aceste rânduri.
    Sunt studentă a unei universităţi din sudul Austriei. Urmez cursurile unui program masteral “International Business Management” şi am ales să-mi continui studiile la o universitate din străinătate datorită sistemului nostru educaţional încă deficitar,dorinţei de a cunoaşte şi înţelege alte culturi, moduri de gândire.
    În tot acest timp, am încercat să îmbunătăţesc imaginea noastră în Austria, să promovez o Românie civilizată, cu valori inestimabile şi oameni cu potenţial, să distrag atenţia de la haosul politic din ţară şi personaje ce ne trag în jos. M-am gândit ca pot.
    Îmi doresc foarte mult să pot ajuta Romania. Mi-ar plăcea să mă implic în proiecte de natura celor pe care le organizaţi, să îmbunătăţim viaţa în România, să devenim mai responsabili. Există posibilitatea de a contribui la activităţile sau proiectele organizate de dumneavoastră?
    Felicitări pentru proiectele ambiţioase precum “ Iniţiativa Europa Regiunilor” sau “ The Friendship Tour” şi succes pe viitor!
    Cu respect,
    Oana Bratosin

  10. VA ASTEPTAM CU DRAG LA BISERICA . EVENTUAL DACA SUNTETI IN SAVARSIN, SUNTETI ASTEPTAT CU MARE DRAG, SAMBATA, 12.DECEMBRIE.A.C, LA BISERICA ORTODOXA DIN LOCALITATE, UNDE VA AVEA LOC UN CONCERT DE COLINDE, ORGANIZAT DE BISERICA ORTODOXA (PREOTUL PAROH MADALUTA CALIN). VOR PARTICIPA LA CONCERT, CORUL TEOLOGIC DIN DEVA, JUD HUNEDOARA SI BINEINTELES CORUL BISERICII DIN SAVARSIN. CONCERTUL VA AVEA LOC INCEPAND CU ORELE 18,00.

    SARBATORI FERICITE PLINE DE CALDURA, VA DORESC INTREGII FAMILII.

    CU RESPECT,
    CRISAN MIRABELA

  11. O familie unita in cuget si in fapta,care va salva Romania de la pierzanie.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53972127
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate