Custodele Coroanei la sărbătorirea Președintelui Emil Constantinescu
Miercuri, 20 noiembrie 2019, la Ateneul Român, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au luat parte la sărbătorirea profesorului Emil Constantinescu, președintele României (1996-2000), cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. În sala mare a Ateneului a fost adresat un cuvânt de bun venit din partea directorului general al Filarmonicii, dl Andrei Dimitriu, și au fost rostite discursuri de către domnul Petru Lucinschi, președintele Republicii Moldova (1997-2001), președintele Academiei Române, profesorul Ion Aurel Pop, colegi de liceu și colaboratori de la Instituția Președintelui României. Profesorul Emil Constantinescu s-a adresat apoi auditoriului, format din oameni de știință, membri ai Academiei Române, profesori, oameni de cultură și artă, reprezentanți ai societății civile. În a doua parte a serii, Camerata Regală a susținut un concert care a cuprins “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi și “Patru anotimpuri la Buenos Aires” de Astor Piazzolla. În încheierea sărbătoririi a avut loc, în Foaier, lansarea cărții “Mărturii – Emil Constantinescu. Om de știință, om de stat”, coordonat de Forumul Academic Român și de Fundația Română pentru Democrație.
©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale
|
La Multi Ani, Profesorului si Presedintelui Emil Constantinescu din Germania
NIHIL SINE DEO – Träiascä familia royalä a ROMÄNIEI
LA MULTI ANI la toti Romänii din Romänia si la toti din intreaga Lume…
Cu drag, Dietmar Melzer – Germania/Germany/Deutschland si Sasii din Transilvania