Majestatea Sa Margareta la Crucea de pe Caraiman

La 90 de ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, ridicată la inițiativa Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a fost prezentă la Crucea Eroilor Neamului,  unde a luat parte, alături de ASR Principele Radu, la o amplă ceremonie militară și religioasă.

Familia Regală a adus omagiu trecerii a nouă decenii de la ridicarea monumentului și împlinirii unui secol de la încheierea Primului Război Mondial, în care și-au dat viața sute de mii de soldați români, cei cărora crucea le este închinată.

În anul 1928, a fost încheiată construcția Crucii de pe Caraiman. Imensul monument din metal și piatră a fost așezată la o altitudine de 2291 de metri, a fost construit cu o  înălțime de 39.3 metri și cu o deschidere a brațelor orizontale de 15 metri.

Crucea a fost ridicată ca un omagiu pentru eroii din Primul Război Mondial, iar lucrările de construcție au fost îndeaproape urmărite de suverana României Mari. Regina Maria a inițiat și susținut cu însuflețire ridicarea Crucii de pe Caraiman, care, mai mult decât oricare alt simbol al istoriei românilor, insuflă mândrie, comuniune sufletească, încredere și recunoștință.

Familia Regală a fost prezentă timp de două zile, pentru a participa la evenimentele publice legate de aniversarea Crucii de pe Caraiman.

Vineri, 14 septembrie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la o serie de manifestări publice organizate de Ministerul Apărării Naționale, în prezența Excelenței Sale dl Mihai Viorel Fifor, ministrul Apărării Naționale.

Principele Radu a fost prezent la Bușteni la deschiderea unui seminar pe teme istorice și militare, având drept subiect ridicarea Crucii de pe Caraiman și contextul politic și militar al Primului Război Mondial. Alteța Sa Regală, împreună cu ministrul Apărării, a vizionat lucrările expoziției de pictură dedicată Primului Război Mondial și câteva dintre materialele amplului portal Internet, conținând fotografii, filme, documente și corespondență, dedicat imensului sacrificiu făcut de Armata Regală și de națiunea română în anii 1916-1918.

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au parcurs drumul de la Domeniul Regal Sinaia, pe la Piatra Arsă, până la Crucea de pe Caraiman. Cuplul regal, alături de ministrul Apărării Naționale, de soldații români de astăzi și de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, a luat parte la unul dintre cele mai simbolice și mai emoționante momente ale Centenarului Marii Uniri și al încheierii Marelui Război.

Au fost prezenți români din țară, din Bucovina de Nord (astăzi pe teritoriul Ucrainei), din Republica Moldova, din Serbia și din alte vecinătăți ale României. Au luat parte oameni de toate vârstele, din toate colțurile țării.

Întreaga ceremonie, desfășurată timp de mai bine de o oră și jumătate, a avut loc sub un cer senin și însorit. Întreaga adunare a resimțit o profundă emoție, de la un capăt la celălalt al ceremoniei.

Au fost evocate aspecte istorice ale Primului Război Mondial, a fost ridicată o rugăciune de către un sobor de preoți ortodocși conduși de Preasfinția Sa Episcopului Varlaam Ploieșteanul, a fost interpretată muzică, deopotrivă militară și clasică, a fost făcută o demonstrație istorică de mânuire a armei de către Asociația Tradiția Militară, au fost depuse coroane de flori și a fost intonat, la finalul ceremoniei, Imnul Regal al României.

Comunicatul Ministerului Apărării Naționale

Articolul Ziarului Lumina al Bisericii Ortodoxe Române

 

Crucea de pe Caraiman, 15 septembrie 2018

Fotografii ale cuplului regal cu români din toate colțurile țării, din Cernăuți, Republica Moldova și Serbia

 

Bușteni, 14 septembrie 2018

Fotografii de Daniel Angelescu

1 comentariu

  1. […] militară și religioasă de la Crucea de pe Caraiman, la 90 de ani de la inaugurare, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, 15 septembrie […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53862188
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate