Consiliul Național al Elevilor, la Palatul Elisabeta
Astăzi, în numele Majestății Sale Custodele Coroanei, patru dintre liderii organizației Consiliului Național al Elevilor au fost primiți de ASR Principele Radu. Au fost prezenți dl Robert-Alexandru Avram, președinte; dra Miruna-Florentina Croitoru, vicepreședinte; dl Marian Calcea, vicepreședinte; dl Mihnea-Andrei Stoica, vicepreședinte. Organizația a primit Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei române în anul 2017. Principele Radu și invitații săi au discutat despre proiectele din anul 2023 ale Consiliului. ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
”Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”( Regele Ferdinand I) iar ”educaţia ar putea fi socotită drept cea mai înaltă şcoală a inimii”. (Carmen Sylva) Iată că dintotdeauna Familia Regală a manifestat interes și preocupare pentru această instituție importantă a societății – școala. Toată stima și tot respectul pentru Familia Regală care consideră școala și educația atât de utile pentru informare, cunoaştere, formare de oameni cu valori și principii sănătoase despre muncă și viață…fiind întotdeauna alături de tineri prin consultări cu aceștia, prin susținere materială și morală, prin multiple proiecte ale Casei Regale și ale Fundației Regale Margareta a României.
”Copiii şi tinerii ţării au astăzi o viaţă fără graniţe. În faţa computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne aşază la nivel de egalitate cu orice altă ţară a lumii.”spunea MS Regele Mihai.