Consiliul Național al Crucii Roșii Române, mai 2022

Sâmbătă, 28 mai 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei, președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a prezidat întâlnirea anuală a Consiliului Național al Crucii Roșii. Adunarea a cuprins reprezentanți din toate cele 47 de filiale din România.

Cu o zi înainte, vineri, 27 mai 2022, Custodele Coroanei a condus ședința Comitetului de Direcție al Crucii Roșii. Au fost prezenți președinții filialelor Societății Naționale de Cruce Roșie din țară. La cele două reuniuni a luat parte doamna Brigitte Bischoff Ebbersen, director regional pentru Europa al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Crucea Roșie română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării. Având 47 de filiale, 1996 subfiliale și 1307 comisii, Crucea Roșie beneficiază de o structura unică, realizată în 146 de ani de activitate umanitară. Organizația este prezentă la fiecare nivel teritorial: județ, municipiu, oraș, comună și sat. Coordonarea activității este realizată de Sediul Central al Crucii Roșii Române.

28 mai 2022, Consiliul Național

27 mai 2022, Comitetul de Direcție

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53863117
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate