Protejarea și punerea în valoare a Domeniului Regal Sinaia

Marți, 28 septembrie 2021, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, au avut loc, începând cu ora 11.00, lucrările primei Conferințe “Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Sinaia”, plasată sub auspiciile Familiei Regale a României.

Conferința, care se va desfășura o dată la doi ani, este organizată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș.

în seara aceleiași zile, în numele Majestății Sale Custodele Coroanei, participanții la conferință au fost invitați la Palatul Elisabeta de Principele Radu.

Miercuri, 29 septembrie, la Sinaia, are loc a doua zi a conferinței, care reunește reprezentanți ai Guvernului României, specialiști din economie, arhitectură și horticultură și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, cu scopul de a aduce împreună diverse segmente ale societății românești în generoasa inițiativă de a proteja și de a pune în valoare Castelele Peleș și Pelișor, precum și întregul patrimoniu construit și natural de pe Domeniul Regal Sinaia.

4 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Identitatea unui popor nu se fabrică, dar se conservă.”
    Stimă şi consideraţie pentru Familia Regală, care ”pune sfinţenie în ceea ce crede, aşa cum pune frumuseţe în ceea ce iubeşte.”

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Patrimoniul Regal Peles este de o mare valoare istorica, arhitectonica, artistica si peisagistica ce se cere nu doar atent pastrata si conservata, dar si redezvaluita si restaurata acolo unde timpul si natura au acoperit o parte din valorile sale.

    Succes celor implicati in aceasta laborioasa si extrem de necesata initiativa !

  3. […] organizează, din doi în doi ani, o conferință internațională, la București și la Sinaia, pentru a face cunoscute societății românești și la nivelul […]

  4. […] organizează, din doi în doi ani, o conferință internațională, la București și la Sinaia, pentru a face cunoscute societății românești și la nivelul […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53732549
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate