Concert caritabil Concordia, octombrie 2024
În ziua de miercuri, 2 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat la cea de-a VIII-a ediție a Concertului Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, desfășurat de Organizația Umanitară Concordia, la Teatrul Odeon, din București. Concertul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru întrajutorarea a 120 de copii din Centrele de Zi deschise prin implicarea Concordia în Ploiești și comuna Odobești, județul Dâmbovița. La eveniment au participat Excelența Sa Doamna Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadorul Austriei la București, Diana Certan, director executiv Concordia Romania, dar și peste 200 de invitați, parteneri, colaboratori și susținători ai organizației. Programul a inclus, pe lângă nume consacrate, și un repertoriu susținut de cei 48 de copii de la Centrele de Zi Concordia: toboșari, trupa de dansuri și Corul copiilor Concordia, aflate sub coordonarea profesorilor Teodora Banu Nistoroiu și Cristian Duca (pian), alături de Eduard Stoica (voce) și Alexandru Ungureanu (percuție) au adus un plus de emoție și bucurie. Organizația Umanitară Concordia a primit Înaltul Patronaj al ASR Principesa Maria în anul 2015. Concordia este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, pentru o viață independentă și responsabilă. Proiectele organizației se derulează în București, județul Prahova (Ploiești și Ariceștii Rahtivani) și în județul Dâmbovița (comuna Odobești) și se adresează anual unui număr de peste 2.000 de persoane. 📷 Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"