Comunități dunărene. Mehedinți
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au început a treia vizită din seria Călătoriilor în comunitățile dunărene. Vizita a durat trei zile și a cuprins localități din județul Mehedinți. Prima călătorie în comunitățile dunărene a avut loc la Brăila și Tulcea în aprilie 2023, iar cea de-a doua la Călărași, Roșiorii de Vede și Alexandria, în iunie 2023. Majestatea Sa vizitează județele de la Dunăre pentru a cunoaște mai bine comunitățile locale și pentru a încuraja educația în rândul tinerilor, minoritățile etnice, folclorul și tradițiile populare, patrimoniul construit, proiectele sociale, proiectele medicale, conectarea cu comunități similare din Uniunea Europeană și protejarea mediului înconjurător. Svinița, Dubova și Orșova Marți, 23 aprilie 2024, în comuna Svinița, Majestatea Sa și Principele Radu au fost întâmpinați de primar, de gazdele de la Căminul cultural, de profesori și elevi, de reprezentanții Crucii Roșii filiala Mehedinți, de Asociația de Femei, de preoți ai Bisericii Ortodoxe, precum și de numeroși membri ai comunității sârbe din localitate. HISTOIRES ROYALES Custodele Coroanei le-a mulțumit gazdelor pentru extraordinara căldură și ospitalitate, pentru dansurile populare și pentru minunatele straie tradiționale sârbești purtate de copii și tineri. De asemenea, oaspeții regali au gustat din bunătățile tradiționale pe care le-au gătit gospodinele din comună, după rețete din bătrâni. O mândrie locală sunt dulceața de smochine și țuica de smochine, plăcinta cu brânză dulce și pâinea proaspăt scoasă din cuptor. Unul dintre scopurile principale ale vizitelor regale în comunitățile dunărene este încurajarea și onorarea comunităților etnice, unele dintre ele cu vechime de secole pe întinsul țării noastre. A doua oprire a fost în comuna Dubova, localitate cu o numeroasă comunitate cehă. La Școala primară din comună, primarul, reprezentanții comunității cehe, elevi și preoții Bisericii Catolice au întâmpinat cu căldură, afecțiune și respect pe Majestatea Sa și pe Principele Radu. Au fost prezentate dansuri populare cehe și costume tradiționale, au fost oferite bucate specifice locului, gătite de gospodinele din comună, iar gazdele au stat de vorbă cu Majestatea Sa despre viața lor de zi cu zi. Ca și la Svinița, Crucea Roșie, cu voluntari de toate vârstele, a luat parte la întâlnire. A treia parte a vizitei de astăzi s-a desfășurat la Spitalul Municipal din Orșova. Directorul general al spitalului, alături de primarul municipiului, de medici, asistenți, asistente, infirmieri și infirmiere, precum și de mai mulți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe și ai Crucii Roșii au primit la intrare pe oaspeții regali. Au fost oferite Majestății Sale pâine și sare, precum și o icoană reprezentând pe Sfântul Gheorghe, cu ocazia sărbătoririi, chiar astăzi, a sfântului mare mucenic, purtătorul de biruință. Majestatea Sa a vizitat cea mai mare parte a cabinetelor medicale, a centrului de urgență, a diverselor laboratoare și a privit, de la distanță, saloanele de pacienți. De asemenea, Custodele Coroanei a discutat îndelung cu medicii, asistentele și infirmierele despre munca lor și despre dificultățile din zilele noastre în munca medical de zi cu zi. Familia Regală s-a întors la Orșova după vizita efectuată în iunie 2009. Casa Majestății Sale a colaborat, la bunul mers al acestei vizite, cu domnul avocat Noel Negrea și cu colegii săi de la Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Mehedinți. Membrii organizației au fost, pe parcursul întregii zile, alături de Majestatea Sa. La Căminul cultural din Svinița La Școala primară din Dubova La Spitalul Municipal din Orșova Fotografii de Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
Aceste vizite ale Majestatii Sale Reginei si ale Principelui Consort in zonele tarii unde locuiesc – de secole – alaturi de majoritatea romaneasca, si un numar substantial de etnici ai tarilor vecne (sarbi, cehi, bulgari, unguri, slovaci, etc. – referindu-ma, desigur, doar la zona de sud-vest care a facut obiectul acestei vizite regale) intra in firescul interesului dintotdeauna al Coroanei pentru toti cetatenii tarii, indiferent de etnie. Efectele pozitive ale acestui real si vizibil interes regal sunt multiple, unul dintre ele fiind cresterea sentimentului de apartenenta al acestor etnici – ca egali – la acelasi popor.
Ca cetatean multietnic ce simte suta la suta romaneste si care se identifica cu tot ce inseamna interes vital penru tara, ma simt mandra si nespus de bucuroasa aunci cand aflu despre aceste initiaive regale.
[…] Comunități dunărene. Mehedinți Comunități dunărene. Mehedinți (II) Comunități dunărene. Mehedinți (III) […]