Comunicat de presă, 8 august 2016

Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău.

La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills și domnișoara Elisabeta Maria Biarneix.

La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine. Numele lor vor fi anunțate joi, 11 august 2016.

 

20 comentarii

  1. Mihaela Chiripuci says:

    Îi dorim Majestății Sale Regele Mihai I sănătate, putere și liniște sufletească și știm sigur că gândul său va fi permanent alături de mult iubita sa Regină. Poate participarea la funeralii i-ar fi făcut bine, poate rău- nu suntem noi în măsură să știm, chiar dacă ne-am fi dorit din suflet să-l revedem. Doamne-ajută!

  2. Pavel Mariana says:

    In aceste momente grele vorbele sunt de prisos. Bunul Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe Regina noastra Ana .Sincere condoleante Majestatii sale Regele Mihai 1 si Familiei Regale.

  3. steluta klobasa says:

    Sincere päreri de räu! Majestätii Sale ,Regele Mihai,äi doresc sä poatä trece ,peste aceastä grea incercare! Dumnezeu sä-i dea puterea necesarä si sänätate! Iar Sotiei Sale,Regina Ana ,odihnä vesnicä! Condoleante ,indureratei Familii Regale a Romäniei!

  4. Dolly Maxim says:

    Regret din tot sufletul ca Regele meu nu poate veni acum…..
    Sa-i dea Dumnezeu sanatate, putere sa treaca peste aceasta suferinta si poate in urmatoarele luni cand se va simti mai bine sa vina in vacanta la Savarsin si Curtea-de-Arges.

    Condoleante intregii Familii Regale,

    Dumnezeu s-o odihneasca pe Regina Ana!

  5. Cristina Adriana Popescu says:

    Altetele Voastre Regale, Majestatea Voastră Regele Mihai, noi toți petrecem ziua în rugăciune. Important este sa fim uniți în gând.Multa sănătate!

  6. Cristi Popa says:

    Multă sănătate Majestăţii Sale, Regele Mihai .
    Condoleanţe familiei regale !

  7. Mihuțiu Dumitru-Remus din mun.Oradea, jud. Bihor says:

    Dumnezeu să o odihnească și să o așeze printre cei drepți pe Regina noastră ! Sănătate și putere Majestății Sale Regelui Mihai I.Condoleanțe întregii Familii Regale. Am avut marea onoare și fericire să o întâlnesc pe Majestatea Sa Regina Ana și să avem o scurtă dar foarte plăcută conversație, în timpul vizitei pe care a făcut-o la Oradea în anul 1995 … Sunt alături cu toată ființa mea în aceste momente de cumplită durere.

  8. Mirela Dobai says:

    Dumnezeu sa o odihnească în pace și numai gânduri bune atletei sale regelui Mihai, condoleanțe casei regale.

  9. SECRIERU IOAN says:

    MARE PĂCAT CĂ NE SE POATE DEPLASA MS. REGELE LA INMORMÂNTAREA SOTIEI SALE, EXISTĂ UN RISC MAJOR DE ACEIA NU SE POATE, DUMNEZEU SA-L INTĂREASCĂ, SI SA-L TINĂ IN VIATĂ NE RUGĂM PENTRU SĂNĂTATEA LUI. DUMENZEU SA-I ODIHNEASCĂ SUFLETUL REGINEI ANA, VOI FI ALĂTURI CU SUFLETUL SI INIMA ALĂTURI DE MS REGELE MIHAI -I. AL ROMÂNIEI SI DE CEILALTI MEMBRI AI FAMILIEI REGALE. DOAMNE FII CU EI. SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI REGALE INDURERATE

  10. Inima Reginei Romaniei Mari! says:

    Majestatea Voastra,Va iubim si va suntem aproape!Ingerii sa aiba grija de sufletul sublimei Regine Ana!

  11. Adi Mateescu says:

    Fara indoiala ca in aceste momente atat de grele este greu pentru Majestatea Sa sa nu o poata conduce pe ultimul drum pe cea care i-a fost alaturi o viata intreaga! Cred insa cu tarie ca Majestatea Sa Regele va gasi puterea si intelepciunea sa treaca si peste aceasta incercare! Dumnezeu s-o ierte pe Regina Noastra!

  12. Alteta,lumea asta s-a dovedit destul de haina si neincapatoare,”gratie” mizeriei tot mai des vazuta,pentru oameni distinsi,alesi in fata oamenilor,cu mijlocirea Celui de Sus,sa reprezinte ceea ce toti cu inima curata intelegem prin “a face bine”.
    Pacat ca faptele si urmele atat de frumoase si de necesare unei lumi aflate pe traiect descendent -din multe puncte de vedere- ,in care virtutile sunt vazute ca slabiciuni,sunt observate indeosebi la trecerea la cele sfinte a celor ce le-au infaptuit…
    Va doresc sa treceti cu pace sufleteasca,si prin mila lui Dumnezeu,cu usurinta,prin greaua incercare si sa nu uitati ca intr-un lan de spini ce acapareaza pamantul,frumos si placut inimii,candva,inca mai rasar flori ce razbesc intre umbrele buruienilor gratie puritatii frumusetii ce le da fiinta! Inalt o ruga Domnului nostru pentru sanatatea si linistea Altetei Voastre si a Familiei Regale si pentru sufletul ASR Regina Ana!

  13. Titus Berinde says:

    Îți cer Doamne, Tatăl Ceresc, cu toată încredere să asculți biata mea rugăciune, pe care o îndrept acum către Preasfânta ta Inimă: ,,Îți cer harul tău Isuse, pentru scumpul nostru Rege rămas acum singur…încălzește-I inima, luminează-I mintea și întărește-I brațul. ” Îmbărbătează-L cu puterea Ta, împotriva acelora care au scos iarăși sabia asupra poporului tău și asupra Bisericii. Dă tărie în credință și în scutul oștenilor săi, fii călăuză în viața și povețele sfetnicilor săi. Ca tot poporul român, într-un singur glas și cu aceeași inimă curată, să te cinstească și să ți se supună și închine ție Părintele și Conducătorul înțelept al oștirii poporului nostru. Îți mai cer harul tău Isuse, pentru Preafericitul Părinte Patriarh al Bisericii noastre, Locțiitorul tău aici pe pământ. Fă ca glasul său să fie înțeles și izvorât din buna sa credință, să fie ascultat și urmat; fă ca el să fie iubit de toți românii, așa cum este iubit unsul lui Dumnezeu, Regele Nostru Mihai I al României. Îți mai cer harul tău, pentru toată lumea. Fă să se scape de greșelile în care se zbate acum ; ca să se călăuzească întotdeauna după lumina Inimii tale, într-o Europă creștină și pe deplin unită și puternică. Dă Doamne zile îndelungate și multă sănătate Majestății Sale Regele Mihai I, care este aici printre noi, servindu-și încă Țara Lui, plin de răbdare, de înțelepciune și de iubire nesfârșită pentru țara Română !

  14. negurita monica says:

    Ma gandesc cu durere in aceste zile la Regina Ana si la vesnicul nostru talent – de a ridica la putere nulitati si a lasa in anonimat oameni integri si morali.Refuzand deschiderea spre o viata normala dominata de respect si valori autentice.
    O regina admirabila,un om generos,o sotie si o mama devotata.
    DUMNEZEU S-O ODIHNEASCA!

  15. Visan Miu Tudor says:

    Dorim multă sănătate Majestăţii Sale Regelui.
    Sperăm că participarea nepoatei Majestăţii Sale, domnişoara Elisabeta Maria, să stea sub semnul promisiunii de a continua legământul lui Carol I prin generaţia a 6-a regală.

  16. Ioana Cel Mic says:

    Suntem cu totii alaturi cu sufletul si mintea de Majestatea Sa Regele in aceste momente f grele. S-a luat o decizie buna ca MS sa ramana acolo, intrucat este f bolnav si slabit si trebuie sa aiba grija de el, sa se protejeze. A ramas in orice caz pe maini f bune, care ii vor alina durerea si il vor ingriji cu atentie. Il intelegem perfect si suntem in asentiment cu MS. Multa sanatate si putere ii uram si sa fie sigur ca nu este singur!

  17. Diana Lucia Zotescu says:

    Sanatatea Majestatii Sale Regelui Mihai este mai presus de orice alte considernte, indiferent cat n-am dori noi toti – dar mai ales de cat si-ar fi dorit-o Majestatea Sa Insusi – sa participe la funeraliile iubitei Sale sotii, Majestatea Sa Defuncta Regina Ana. Cei cinci medici au recomandat ramanerea Sa in Elvetia, deci nu are rost sa primejduim viata Regelui. Speram doar ca Domnul sa Ii dea putere sa suporte marea durere prin care trece. Majestatea Voastra, noi Va avem oricum prezent in inimi si in gand, oriunde V-ati afla.

    Diana Lucia Zotescu

  18. Moldoveanu Ursula si Vasile says:

    Inaltam o rugaciune pentru majestatea sa Regina Ana si dorim din inima Majestatii sale Regele Mihai multa sanatate si forta necesara in aceste momente pline de durere

  19. Despina Skeletti says:

    Nici Regina Ana nu este plecata inca de aici, este inca langa noi toti. Lasati-o să plece mai ușor, ajutați-i pe amândoi prin rugaciuni si reculegere, să treacă cu inimile peste toata rautatea omeneasca. De când este omenirea exista ruga, la toate popoarele, natiunile si in toate religiile. Nu fiti nelegiuiti, rugati-va pentru ei, pentru voi si pentru noi.
    Doamne ajuta-ne pe toți. Doamne iarta-i ca nu stiu ce zic. Doamne netezește calea EI SI A LUI.
    Amin.

  20. Venera Dumitrescu-Staia says:

    LINISTE ETERNA – MAJESTATII SALE REGINA ANA A ROMÂNIEI.

    AM TRAIT COPILARIA, TINERETEA SI ÎN CONTINUARE, LA SENECTUTE, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU DEVENIND NONAGENARA, CONTINUI CU MINUNATELE AMINTIRI FASTE ALE ROMÂNIEI UNDE AM VENIT PE LUME… PE CÂND REGELE MIHAI SI REGINA ANA AU DOMNIT ÎN PACE SI ONOARE.
    ACUM, DEPARTE DE GLIA STRAMOSEASCA, SUNT BUCUROASA CA SCRIPTELE TRECUTULUI PRIVITOARE LA MONARHIA HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN SUNT PARTE INTEGRANTA A VIETII MELE.
    CU MARE DURERE ÎN SUFLET, SUNT ALATURI DE REGELE MIHAI SI A ÎNTREGII FAMILII REGALE,, PRIN MAREA PIERDERE A CELEI CARE A FOST SI VA RAMÂNE – REGINA ANA A ROMÂNIEI.
    Venera Dumitrescu-Staia
    (Montréal – Canada).

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53907206
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate