Ceremonie militară de 25 Octombrie 2022
La Monumentul Eroilor Patriei de la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, Alteța Sa Regală Principele Consort, colonel (r) în Armata României, a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la ceremonia militară dedicată Zilei Armatei Române, 25 Octombrie, care este, de asemenea, ziua de naștere a Regelui Mihai I. Ceremonialul militar a început la ora 12.00 cu prezentarea onorului și salutarea Drapelului de Luptă, a continuat cu oficierea serviciului religios și depunerea coroanelor de flori și s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
25 Octombrie – zi simbolică în istoria poporului român, este Ziua Armatei Române și ziua de naștere a MS Regelui Mihai , o zi de cinstire pentru eroismul și jertfele prin care, oştirea noastră şi-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român. La mulţi ani , Armatei Române ! Un gând pios şi lumină veşnică pentru MS Regele Mihai ! ”Dorința cea mai fierbinte pentru poporul român: să fie unit și să se gândească la viitor. Dacă ești parte din țara ta, trebuie să te pui în slujba țării !” (MS Regele Mihai)