Catedrala din municipiul Bălți

SFINŢIREA CATEDRALEI EPISCOPALE

„SF. ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA”  DIN BĂLŢI

Text de Radu Moțoc

„Era timpul să fie amintită însemnătatea acestei catedrale cu un destin atât de strălucitor dar în acelaşi timp supus unor grele încercări ale vremurilor potrivnice creştinismului. Ansamblu de o rară frumuseţe arhitecturală, izvor al înţelepciunii, turn neclintit al creştinătăţii, loc mereu chemător de alinare a sufletului creştin, catedrala a fost şi rămâne o carte de vizită a municipiului Bălţi.” Cu aceste cuvinte de deschidere parohul catedralei Arhimandrit Marchel Mihăescu începe broşura consacrată împlinirii a 70 de ani de la sfinţirea catedralei.

Fotografie preluată de pe blogul dlui Vlad Cubreacov

Catedrala  a suferit în perioada regimului totalitar „experienţa” profanării, îmbrăţişând soarta vitregă a sute de locaşuri sfinte de pe mult pătimitul pământ al Basarabiei.

Oraş negustoresc cu o populaţie majoritară evreiască, cunoscut prin bâlciurile anuale de cai, Bălţi a fost întemeiat înainte de 1750 pe moşia unui boier Catargi. Odată cu reînfiinţarea Episcopiei Hotinului în anul 1923 cu reşedinţa la Bălţi pentru o populaţie numeroasă exista o singură biserică cu hramul „Sf. Nicolae” şi aceasta amplasata în cartierul evreiesc. Era firesc ca episcopul Visarion Puiu* să ridice o biserică reprezentativă pentru acest oraş în acele condiţii.

Primul gând al episcopului a fost să se adreseze Primului Ministru Ion.I.C.Brătianu cu scrisoarea nr. 40 din 4/17 iunie 1923 în care relata: „….Episcopia Hotinului are reşedinţa în oraşul Bălţi, localitatea cea mai însemnată din colţul de nord-est al ţării, cu o populaţie de peste 50.000 locuitori, din care cea mai mare parte sunt evrei. Dar în tot oraşul acesta, pentru trebuinţele cultului public al poporului ortodox, nu este decât o singură biserică, ce serveşte astăzi şi de catedrală. De aceea, pentru a se dobândi un locaş de închinăciune poporului ortodox din această localitate, apoi, spre a se da Episcopiei o catedrală măreaţă, în stil naţional….este absolut nevoie de construirea unei frumoase biserici şi a unei reşedinţe episcopale. Şi în vederea împlinirii acestei trebuinţe, de atâta însemnătate religioasă şi naţională, venim a Vă ruga, Domnule Prim-Ministru, să binevoiţi a dispune ca înaltul Guvern să hotărască:

1.    A se face prin Ministerul Cultelor şi Artelor planurile necesare catedralei şi reşedinţei episcopale din oraşul Bălţi.
2.    Să ni se dea un fond începător de trei milioane pentru procurarea întâiului material de piatră şi lemn, trebuitor lucrărilor pregătitoare unor asemenea edificii, chiar în cursul acestui an”.

Pentru începerea lucrărilor era necesar să se obţină terenul de la oficialităţile locale, care era propus a fi în locul neconstruit din colţul străzilor Regele Ferdinand şi General Berthelot situat în cartierul creştinesc. Intervenţia a fost făcută prin scrisoarea nr. 752 din 1 octombrie 1923 de la care s-a obţinut un răspuns favorabil în data de 27 octombrie prin scrisoarea nr. 1136 emisă de prefectul judeţului Bălţi. După toate intervenţiile făcute de oficialităţile municipiului Bălţi la Ministerul Cultelor, Ministerul de Interne şi Sfântul Sinod pentru trecerea definitivă în proprietatea episcopiei a terenului solicitat în suprafaţă de 7595 metri pătraţi, prin Decret Regal nr. 315 din 31 ianuarie 1924, se aprobă cedarea pe veci a terenului către Episcopia Hotinului.

Punerea pietrei fundamentale s-a efectuat în prezenţa Principelui Carol, moştenitorul tronului şi a Patriarhului Ierusalimului Preafericitul Damianos însoţit de Dositei, Mitropolit de Sevastia. Ion Inculeţ, Ministru al Basarabiei din acea perioadă a organizat primirea înalţilor oaspeţi împreună cu episcopul Visarion Puiu. O interesantă descriere a acestui eveniment a lăsat-o un martor ocular, părintele ierodiacon dr. Laurenţiu Busuioc care era funcţionar în acea perioadă la Consiliul Eparhial din Bălţi (1).

După solemnitatea punerii pietrei fundamentale s-a semnat un document care a fost zidit in ciment: „Astăzi, 28 septembrie, anul Mântuirii, 1924……pusu-s-a temelie în oraşul Bălţi bisericii catedrale episcopale, cu hramul Sfinţilor Împăraţi şi-n tocmai cu apostolii Constantin şi Elena, faţă fiind la acest însemnat act Alteţa Sa Regală Principele Carol, moştenitorul Tronului şi Înalt Preasfinţitul Mitropolit Primar, dr. Miron Cristea, înconjurat de membrii Sfântului Sinod, înaltul Guvern al Ţării, cu numeroşi reprezentanţi ai Parlamentului, fruntaşii oraşului şi mult cler şi popor.

Se ridică acest sfânt locaş, prin osârdia Preasfinţitului Visarion Puiu, întâiul episcop al reînviatei Eparhii a Hotinului, după planurile întocmite de arhitecţii Adrian Gabrielescu şi Petre Dumitrescu din Bucureşti şi să fie loc de închinare norodului creştinesc şi podoabă acestui oraş….”

Autorităţile locale în şedinţa din 14-27 octombrie 1923 au constituit un comitet pentru construcţia catedralei episcopale din Bălţi. Comitetul analizează în data de 21 martie 1924 oferta prezentată de arhitectul Adrian Gabrielescu de la Comisia monumentelor istorice din Bucureşti care este preferată altor oferte, fiind considerată din toate punctele de vedere cea mai convenabilă. Arhitectul Adrian Gabrielescu câştigând oferta prezintă în data de 23 aprilie – 6 mai 1924 în faţa comitetului schiţele viitoarei catedrale, care au fost examinate ulterior şi de arhitectul Petre Antonescu din Bucureşti şi arhitecţii din cadrul Ministerului Cultelor dând astfel posibilitatea începerii planurilor de execuţie ale catedralei.

Pentru începerea lucrărilor Ministerul Cultelor a alocat suma de 2.500.000 lei, dar din cauza dificultăţilor financiare intervenite în cadrul crizei mondiale, restul finanţărilor a revenit eforturilor întreprinse de clerul din Eparhia Hotinului coordonate de episcopul Visarion Puiu. Trebuie amintite donaţiile oferite de corpul magistraţilor (12.000 lei) şi cele susţinute de corpul ofiţerilor români din divizia 14 (40.000 lei), care au fost utilizate pentru achiziţionarea de veşminte arhiereşti şi obiecte religioase.

Catedrala episcopală cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Bălţi a fost ridicată în perioada anilor 1924-1934 prin grija primului episcop al reînviatei Eparhii a Hotinului, preasfinţitul Visarion Puiu. Acest sfânt locaş reprezintă primul semn trainic pe care românismul la construit pe pământul Basarabiei după reîntoarcerea acestei provincii româneşti la patria mamă, România.

Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi este construită sub formă de treflă cu pridvor, înconjurat de coloane la intrare. Deasupra intrării şi a pronaosului, sub turlă, pe cele trei laturi există un cerdac cu coloane, care creează între ele o boltă artistic lucrată.

Turla principală a bisericii se înalţă elegant la 46 metri într-o armonie şi proporţie echilibrată cu restul catedralei.

De la poalele turlei principale se desfăşoară în lateral în formă de cascade, mai multe bolţi lipite succesiv de zidăria principală a catedralei.

Catedrala este acoperită în întregime cu plăci de aramă. În faţa bisericii pe axa ei principală s-a amplasat un baptisteriu al cărui arhitect a fost V. Voiţehovschi, după modelul practicat la biserica de la Curtea de Argeş.

În interiorul catedralei impresionantă prin dimensiunile sale, (pot asista la slujbe peste 1000 de credincioşi) se disting pilaştrii care sprijină cupola centrală şi arcurile bolţilor, toate executate în beton armat.

Catapeteasma este lucrată în lemn de stejar şi sculptată cu ornamente de struguri şi foi de viţă. Pictura în frescă a catedralei s-a efectuat în mai multe etape respectând stilul clasic bizantin utilizat şi la bisericile greceşti de la Sf. Munte Athos cu menţiunea faptului că pictura este mai luminoasă.

Iluminatul catedralei este electric dar, pe lângă frumoasele candelabre lămpile sunt ascunse adânc în cornişe oferind un iluminat feeric când sunt aprinse. Crucea de deasupra turlei principale este şi ea iluminată electric pentru a putea fi observată noaptea de la distanţă.

Pictura interioară a fost restaurată şi completată în perioada anilor 2002-2004 sub coordonarea egumenului Andrei Berega**

Ctitorul acestei catedrale, episcopul Visarion n-a urmărit numai ridicarea unui sfânt locaş de închinare, dar a dorit să înfăptuiască o operă de artă, care să reprezinte o puternică afirmare a neamului românesc în Basarabia. Din acest motiv solemnitatea târnosirii acestei catedrale s-a dorit a fi pătrunsă de toată măreţia cuvenită.

La această sărbătoare bisericească şi naţională au luat parte pe lângă clerul şi credincioşii din eparhie cu ajutorul cărora s-a ridicat în mare parte acest locaş de cult şi Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, înconjurat de miniştri din guvern, de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dar şi de delegaţii bisericilor ortodoxe surori din străinătate.

Lucrările de construcţie ale catedralei erau finalizate în toamna anului 1933 şi s-a hotărât ca sfinţirea să fie stabilită pentru data de 14 octombrie 1934. Pentru acest eveniment ministrul cultelor Al. Lapedatu soseşte la Bălţi în data de 17 septembrie 1934 pentru a examina stadiul lucrărilor, constatând faptul că lucrările erau terminate şi catedrala era înzestrată cu toate cele necesare pentru serviciul divin. Tot cu această ocazie Al. Lapedatu a vizitat reşedinţa episcopală, fabrica de lumânări şi atelierul de confecţionare a obiectelor bisericeşti.

Dar evenimentele în Europa se precipită datorită asasinării Regelui Alexandru I care a unificat Iugoslavia, eveniment care a îndoliat familia regală a României. Din acest motiv solemnitatea de sfinţire a catedralei a fost amânată pentru anul 1935.

Pentru Regele Carol al II-lea a fost un bun prilej să se regăsească în mijlocul populaţiei din Basarabia participând la târnosirea primei biserici româneşti pe aceste meleaguri după Reîntregire şi vizitând oraşelor Hotin, Bălţi şi Chişinău. Această călătorie a ţinut patru zile (1-5 iunie 1935). Pe data de 1 iunie la ora 8 dimineaţa a sosit în gara Noua-Suliţă un tren special cu membrii guvernului şi înalţi demnitari din capitală şi Cernăuţi: G. Tătărescu, preşedintele consiliului de miniştri; I. Inculeţ, ministrul de interne; Dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii publice; Al. Lapedatu, ministrul cultelor; Ioan Nistor, ministrul muncii; general Paul Anghelescu, ministrul armatei; Eugen Titeanu, subsecretar de stat; Tilică Stăncescu,director general al siguranţei, etc. La ora 9 a sosit trenul regal din care a coborât M.S.Regele însoţit de Voievodul Mihai şi suita regală. Cortegiul de maşini a străbătut satele pe distanţa de 41 km., cât era până la Hotin. Pe întregul traseu populaţia era îmbrăcată cu haine de sărbătoare şi casele erau împodobite cu flori şi covoare basarabene. La intrarea în Hotin oaspeţii au fost întâmpinaţi cu un arc de triumf, pe vârful căruia erau doi săteni cu buciume, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare vestind sosirea cortegiului regal. Primarul Hotinului, Ioan Cazacenco îl întâmpină pe Rege cu tradiţionala pâine şi sare. În faţa catedralei din Hotin regele a fost întâmpinat de I.P.S.Mitropolitul Nectarie al Bucovinei şi preasfinţitul Visarion al Hotinului cu sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, iar corul constituit din preoţi înveşmântaţi au cântat „Mântuieşte Doamne poporul Tău”. În catedrală s-a oficiat un Tedeum la sfârşitul căruia episcopul Visarion a ţinut o cuvântare. (2)

Oaspeţii, clerul prezent şi oficialităţile locale au asistat din tribuna ridicată cu acest prilej, la defilarea trupelor militare. A urmat vizitarea spitalului judeţean pentru a participa la punerea pietrei fundamentale a unei noi clădiri, destinată a fi un centru de chirurgie început prin stăruinţa P.S. Episcop Visarion şi a doctorului Ioan Bordeianu.

S-a inaugurat în continuare clădirea care găzduieşte ateneul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” unde prefectul judeţului Hotin care a iniţiat acest proiect a ţinut o cuvântare.

Dorinţa P.S. Episcop Visarion era ca in 1923 să înceapă la Hotin construirea unei catedrale, care împreună cu parcul din jurul ei să devină pentru acest oraş o podoabă înălţătoare de suflet atât pentru locuitori, cât şi pentru vizitatorii care vin să admire ruinele cetăţii. Dar această dorinţă s-a confruntat cu insensibilitatea oficialităţilor locale care nu au înţeles importanţa ridicării unei asemenea catedrale intr-un oraş la graniţa între trei ţări: România, Polonia şi Rusia. Astfel aprobarea de punere la dispoziţie a terenului necesar a întârziat cu 12 ani finalizarea acestei construcţii. Piatra fundamentală s-a sfinţit cu această ocazie în prezenţa M. S. Regele şi a Marelui Voievod Mihai care au turnat cimentul tradiţional urmat de stropirea cu apă sfinţită, efectuată de episcopul Visarion. La terminarea ceremoniei de sfinţire episcopul Visarion a ţinut un discurs. (3)

În actul de întemeiere pentru catedrală redactat la 2 iunie 1935 se pomeneşte „ Astăzi 2 iunie, anul mântuirii una mie nouă sute treizeci şi cinci, în al cincilea an de domnie a Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea al României, pusu-sa temelie în oraşul Hotin bisericii catedrale cu hramul Sf. Gheorghe, din râvna şi cu osârdia prea sfinţitului episcop Visarion al Hotinului, spre slava Dumnezeului părinţilor noştri şi pentru a fi sfânt locaş de pomenire voievozilor, boierilor şi oştenilor care au luptat şi apărat vechia cetate a Hotinului, biserică de închinare norodului creştinesc şi podoaba acestui oraş în veci, Amin”.

La sfinţirea catedralei din Bălţi au fost invitaţi din timp de către episcopul Visarion, înalţi reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe surori.

Preafericitul Patriarh Ecumenic al Constantinopolului, Fotios al II-lea a trimis ca reprezentant al Patriarhiei pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Maximos al Halkidonului însoţit de preacuvioşia sa arhimandritul Adamantios, directorul Cancelariei Sfântului Sinod din Constantinopol.

Înalt Preasfinţitul Mitropolit Primat al Atenei, Hrisostom, a delegat ca reprezentant al bisericii Greciei pe Protopresbiterul Constantin Maritachis, superiorul bisericii greceşti din Bucureşti.

Înalt Preasfinţitul Mitropolit Primar ortodox al Poloniei, Dionisie, a fost reprezentat prin Preasfinţitul Episcop Sava de Liublin.

Înalt Preasfinţitul Mitropolit Miron Cristea al României, a fost reprezentat de către Preasfinţitul Episcop Cosma al Dunării de Jos.

Înalt Preasfinţitul Mitropolit al Moldovei, Nicodem, fiind bolnav a fost reprezentat de Preasfinţitul Grigorie Botoşăneanu.

În sâmbăta care a precedat ceremonia de duminică la ora 5 după amiază în biserica Sf. Apostoli s-a săvârşit de către preasfinţitul episcop al Dunării de Jos, Cosma, privigherea, la care au asistat foarte mulţi enoriaşi. Tot atunci s-a hotărât ca antimisul cu Sf. Moaşte să fie adus la noua catedrală a doua zi dimineaţa, înainte de sosirea înalţilor oaspeţi.

Duminică 2 iunie la ora 10 în staţia Pământeni din Bălţi soseşte trenul regal cu M. S. Regele Carol al II-lea îmbrăcat în alb cu uniforma trupei de gardă cu coif strălucitor, având o înfăţişare împărătească. Marele Voievod Mihai, moştenitorul tronului, era îmbrăcat în uniforma elevilor de la şcoala militară de aviaţie fiind urmaţi de generalul Ilasievici, Mareşalul Palatului. Pe peronul gării au fost întâmpinaţi pe lângă cei menţionaţi din guvern de către: P.S. episcop Visarion însoţit de protoiereul Silvestru Vatrici; generalul Toma Dumitrescu, comandatul corpului IV de armată;  generalul Gheorghiu, comandantul diviziei a 14 Bălţi; Emil Cateli, prefectul judeţului Bălţi; P. Vrabie, primarul municipiului Bălţi; C. Satmary preşedintele tribunalului Bălţi; Gr. Mihuţă, prim procuror la Bălţi. Conform tradiţiei înalţii oaspeţi au fost primiţi de către primar cu pâine şi sare în acordurile muzicii militare care a intonat imnul regal.

Curtea catedralei a fost îngrijit ornată cu steaguri tricolore prinse de grilajul din fier forjat, iar în pridvorul dinaintea catedralei erau amplasate steagul românesc, cel grecesc şi cel polonez, ţări care au delegat ierarhi să săvârşească slujba sfinţirii catedralei din Bălţi.

De la poarta de intrare în curtea catedralei şi până la baptisteriul din faţa catedralei se aflau îmbrăcaţi în veşminte albe un număr de peste 100 de preoţi. În tribuna ridicată pe latura curţii dinspre strada principală au fost amplasate doamnele, îmbrăcate în costume naţionale şi haine de sărbătoare.

Cortegiul regal se apropie de catedrală şi Regele Carol al II-lea este întâmpinat de episcopul Visarion înconjurat de epitropii bisericii; Eufimie Popovici (fost prefect şi senator), generalul Berg din armata rusă, I. Bjola învăţător pensionar, părintele consilier D.Iavorschi şi protopopul oraşului Bălţi, S. Vatrici. După ce Regele sărută Evanghelia şi Crucea, epitropii oferă Majestăţii Sale tradiţionala pâine şi sare. Fanfara militară intonează Imnul Regal, iar odată cu ea cântă întreg poporul acompaniat de sunetele clopotelor, care produc o puternică armonie îngerească.

Sfânta slujbă este binecuvântată de I.P.S. Mitropolit Maximos al Halkidonului trimisul Patriarhiei de Constantinopol. Corul celor peste 100 de preoţi cântă „Hristos a înviat”, după care este înconjurată biserica în frunte cu un călugăr care bate toaca de lemn, urmat de steagurile bisericeşti; corul clerului; înalţii ierarhi, M.S.Regele cu Marele Voievod Mihai, urmaţi de demnitarii statului. În clipa când se rosteşte rugăciunea intrării: „Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru.…” M.S. Regele şi Marele Voievod Mihai, îngenunchează odată cu înalţii ierarhi slujitori, ceea ce creează o profundă impresie în mijlocul asistenţei. Rugăciunea a fost rostită de preasfinţitul episcop Cozma al Dunării de Jos, care ridică sfintele moaşte şi se îndreaptă spre intrarea în catedrală care avea uşile închise, unde rosteşte îndemnul „Ridicaţi boieri porţile voastre ca să intre împăratul slavei”, iar din catedrală i se răspunde „Cine este împăratul măririlor?”. Majestatea Sa Regele taie cordonul tricolor şi deschizându-se porţile impresionantei catedrale, pătrunde în incinta frumos luminată. Condus de Preasfinţitul Episcop Visarion, M.S.Regele s-a îmbrăcat în altar în cămaşa albă de ritual, iar Marele Voievod intr-o cămaşă de culoarea mov amândouă cu încingători de aur.

După terminarea slujbei de sfinţire, Preasfinţitul Episcop Visarion a oferit în dar M.S. Regelui o frumoasă icoană lucrată în aur după care a rostit o cuvântare. (4)

Actul de întemeiere consemnează următorul text:

„ Scris şi semnat întru aducerea aminte a sfinţirii bisericii catedralei din oraşul Bălţi, cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, începută a se zidi la 1924 în vremea domniei Regelui Ferdinand I şi terminată în vremea domniei Regelui Carol II-lea al României, din râvna şi cu truda episcopului Visarion, săvârşindu-se sfinţirea ei în ziua de 2 iunie, anul 1935, întru slava Dumnezeului nostru în veci. Amin”.

Din curtea catedralei M.S.Regele şi prinţul moştenitor au salutat din tribună defilarea trupelor din garnizoana Bălţi.

Programul oficial prevedea şi punerea pietrei fundamentale la capela liceului de fete „Dpmniţa Elena”. Alteţa Sa Regală a preferat să se deplaseze pe jos pana la acest obiectiv pentru a vedea mai de aproape mulţimea care îl ovaţiona. La liceul de fete Regele a fost întâmpinat de episcopul Visarion care după o cuvântare a invitat pe înalţii oaspeţi să semneze şi să zidească pergamentul în temelia capelei.

A urmat dezvelirea unui monument în cimitirul eroilor din Bălţi închinat celor care s-au jertfit pentru întregirea neamului.

La reşedinţa episcopală M.S.Regele Carol al II-lea l-a decorat pe Preasfinţitul Episcop Visarion cu cordonul de „Mare Cruce” al ordinului Coroanei României pentru munca depusă în această latură de ţară pe tărâmul bisericesc şi naţional. Cu această ocazie Preasfinţitul Episcop Visarion a rostit o cuvântare de mulţumire. (5)

Răspunsul M.S. Regelui a  fost deosebit de sincer nelipsind aprecierile referitoare la activitatea de excepţie a episcopului Visarion. „ …..Cred că nu aşi fi putut începe această vizită în Basarabia printr-o faptă mai frumoasă decât aceea a târnosirii primei biserici episcopale a României Unite pe aceste plaiuri veşnic româneşti. Nu cred că ar fi ceva mai frumos, căci aici acest popor moldovenesc a priceput adâncul rost al afirmării credinţei şi deci al naţionalităţii româneşti, în aceste locuri revenite către Patrie şi care vor rămâne prin întărirea credinţei veşnic ale neamului nostru……

Pot spune că eşti acela care ai priceput cuvintele care le-am spus întotdeauna că biserica noastră nu trebuie să fie o biserică moartă ci trebuie să fie una  vie. Daţi-mi voie să spun că tocmai din cauza greutăţilor acestora ai putut să dai o probă în faţa întregii creştinătăţi şi a Bisericii ortodoxe că aici există o adevărată biserică şi că această biserică este biserica credinţei şi nu o biserică izvorâtă dintr-un buget al Statului. Azi sărbătorim această înălţare şi această punere definitivă a Crucii românismului pe plaiurile Basarabiei, daţi-mi voie să ridic paharul meu pentru ca toată lumea să urmeze pilda de aici. Biserica să fie vie, biserica să trăiască prin credinţă şi prin meritele ierarhilor săi”.

După semnarea în „Cartea de aur” a episcopiei la ora patru şi jumătate M.S.Regele şi Marele Voievod Mihai au plecat să viziteze cazărmile militare ale regimentului 6 Vânători, în care Suveranul a fost ofiţer cu gradul de locotenent, pe când această unitate era de gardă la castelul Peleş din Sinaia.

Slujbele arhiereşti în noua catedrală au continuat zi de zi timp de 40 de zile. În data de 3 iunie la reşedinţa episcopală s-a oficiat o masă oficială, la care au fost invitaţi ierarhi din străinătate şi din ţară. Prea Sfinţitul episcop Cozma al Dunării de Jos luând cuvântul a prezentat motivele pentru care I.P.S. Patriarhul Miron Cristea al României nu a putut participa. În această perioadă la Bucureşti se desfăşurau conferinţele cu reprezentanţii bisericilor anglicane.

Prelaţii greci însoţiţi de arhimandriţii Melchisedec Dimitriu şi Daniel Ciubotaru au vizitat în continuare oraşul Iaşi cu monumentele şi instituţiile bisericeşti, apoi împreună cu I.P.S. Mitropolit Nicodem au mers să viziteze mănăstirea Neamţ, leagănul monahismului românesc şi mănăstirile Văratic şi Agapia.

Presa, atât cea din ţară cât şi cea din străinătate a relatat cu viu interes târnosirea catedralei episcopale din Bălţi.

Nicolae Iorga relatează acest eveniment pe care îl intitulează „Un ctitor: părintele Visarion Puiu”, care a apărut în mai multe reviste şi care este atât de actual. „Dărâmători avem destui şi cu un mare neobosit curaj. Dărâmă case vechi, biserici, dărâmă aşezăminte şi reputaţii. Dar ce rar e de o bucată de vreme să întâlneşti un ctitor. Ctitor nu e oricine construieşte punând piatră pe piatră şi portretul său pe tencuiala proaspătă şi având bună grijă că între ce se cheltuieşte să nu se amestece un ban din punga sa. Ctitoria cea adevărată, singura de ţinut seama e aceia în care cineva cu un scop mai înalt înaintea ochilor îşi pune tot sufletul. Aşa a făcut la Bălţi, şi-i urăm s-o facă şi în străvechiul, în gloriosul Hotin, părintele Visarion Puiu, episcopul Basarabiei de Nord……A ridicat biserică lângă biserică şi palatul său numai cu Dumnezeu şi-a avut mai multe lăcaşuri ale sale. Iar în jur muncă, gospodărie, bună ordine. A impus astfel respectul celor de alt neam acela de care se ţine şi sub raport moral a creat un oraş. Câţi din cei de faţă la strălucitoarea serbare de ieri vor fi luat un exemplu?” . (6)

Camil Petrescu publică un articol despre această târnosire a catedralei din Bălţi pe care îl întitulează „ Suveranul în Basarabia”. Scriitorul  menţionează printre altele. „Calea religiei e fără îndoială cea mai nimerită pentru a găsi inima cucernică a ţăranului basarabean. Norocul face să păstorească în nordul acestui ţinut un om de carte, un adevărat creator, episcopul Visarion Puiu….Iată ce e cu deosebire de preţuit intr-un stat care îşi întăreşte cu luciditate structura. Participarea prelaţilor străini este ea însăşi un semn de prestigiu şi arătarea unui rol de conducere. Nădăjduim că marele locaş târnosit e în acelaşi timp o operă de artă…” . (7)

Radu Moţoc,  27 iulie 2010

=====================

* Mitropolitul Visarion Puiu (1879-1964)
S-a născut la 27 februarie 1879 la Paşcani. Şcoala primară a făcut-o în oraşul natal(3 ani) şi un an la Roman. Seminarul teologic la început la Roman şi l-a finalizat la Iaşi. Facultatea de Teologie a urmat-o la Bucureşti în perioada anilor 1899-1904. A fost introdus în monahism la Catedrala episcopală din Roman în anul 1905 după care a urmat Academia Teologică din Kiev (1907-1908). A îndeplinit funcţia de director al Seminarului teologic „Sf. Andrei” din Galaţi în perioada 1909-1918, după care a fost numit director al Seminarului teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918-1921).

Pentru dăruirea cu care a slujit biserica ortodoxă română a fost numit episcop de Argeş (1921-1923),  episcop al Hotinului (1923-1935) şi Mitropolit al Bucovinei (1935-1940).

În perioada războiului de Reîntregire a îndeplinit funcţia de şef al Misiunii Bisericeşti Ortodoxe Române în Transnistria (1942-1943).

După venirea sovieticilor în România a fost condamnat la moarte în contumacie în anul 1946 de către Tribunalul Poporului din Bucureşti, şi excomunicat de Sfântul Sinod al BOR în 1950 şi reabilitat tot de BOR post-mortem pe 25 septembrie 1990. Anularea sentinţei judecătoreşti din 1946 se lasă aşteptată şi în prezent, cu toate că a fost reabilitat de Sfântul Sinod al BOR.

Este fondatorul Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală pe care a condus-o în perioada 1954-1958.

A murit la 10 august 1964 în apropiere de Paris la Viels Maison-Aisne şi a fost înmormântat de comunitatea catolică, care i-a acordat sprijin în ultimii ani din viaţă. Ulterior a fost mutat în Cimitirul Montparnasse din Paris.

Nepoata Mitropolitului, Maria Mihali l-a îngrijit în exil până ce acesta s-a săvârşit din viaţă. Într-o scrisoare tip testament adresată acestei nepoate, Mitropolitul preciza:

„- Pentru înmormântare mea rogi Vlădicii ruşi, să-mi trimită un preot.
– Engolpionul mi-l pui la piept în sicriu. Crucea pectorală şi veşmintele arhiereşti le dai Părintelui Victoriu să le ducă la Ierusalim, ori în Ţară la Suceava, unde vrea dânsul. Toate celelalte lucruri ale mele, ceri Legaţiei române din Paris să fie trimise în cufăr fratelui meu dr. C. Puiu din Galaţi.
– În rugăciune nu uita pe cei care ne-au ajutat mult în pribegia noastră: Cardinalul Tisserant, Mgr. Lagier, abatele Clement, şi tot aşa pe episcopul Pierre Douillard dela Soissons, care, în persoană, ne aducea ajutoare cu o bunătate rară. La fel pe dr. Mathieu, care m-a îngrijit gratuit patru ani de zile.
– La mormânt, nu uita, să se pună o piatră simplă numai cu inscripţia: Mitropolit Visarion Puiu-România 1879-19 .” Acest testament se păstrează şi în arhiva Bisericii Ortodoxe Române „Naşterea Maicii Domnului” din Freiburg.

A avut o bogată activitate de publicist. În cele peste 40 de lucrări publicate a abordat probleme de educaţie şi morală creştină cât, şi de istorie. A întreţinut o vastă corespondenţă cu majoritatea Bisericilor Europene şi Orientale, cu mănăstirile de la Muntele Athos, şi mari personalităţi ale vremii. A corespondat cu Academia Română şi Muzeul Militar Naţional, cărora le-a făcut mai multe donaţii.

Casa pe care a construit-o Mitropolitul Visarion Puiu la Mănăstirea Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ i-a fost oferită lui M.Sadoveanu în perioada de după 1948, găzduind şi în prezent Muzeul memorial M. Sadoveanu, în cadrul căruia este o singură cameră care aminteşte de Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, care îşi are piatra de mormânt în osuarul din cadrul mănăstirii Neamţ.

Nicolae Iorga l-a apreciat ca pe unul din cei mai culţi clerici ortodocşi români din perioada interbelică.

** Egumenul Andrei Berega
Născut la 06.03.1972 în satul Grigoreşti, raionul Sângerei, Republica Moldova. Urmează cursurile Universităţii de Arte Frumoase din Moscova (1989-1992); Seminarul Teologic Ortodox din Chişinău (1992-1996); la Universitatea Paris I secţia Arte Bizantine (2003); primeşte burse de studii oferite de guvernul Francez şi cel din România la Sorbona şi Bucureşti. Execută şi restaurează picturi bisericeşti din R. Moldova şi România. Cunoaşte cinci limbi străine.

1.    „Într-o frumoasă zi de toamnă, duminică, 15/28 septembrie 1924, oraşul Bălţi, gătit ca de mare sărbătoare, chema, în uliţele mai însemnate din mijloc, valuri de lume de tot felul. De la trecerea prin el a Regelui Ferdinand întâia oară în 1921, şi din ziua instalării întâiului episcop al Eparhiei Hotinului, Visarion Puiu, care şi-a ales  reşedinţa în acest oraş, Bălţii nu au mai văzut asemenea pregătiri, nici arcuri de verdeaţă şi freamăt de lume şi de oaste ca acum. Sărbătoarea punerii acestor pietre fundamentale intr-un oraş retras şi comercial ca Bălţi, prin felul neaşteptat în care s-a desfăşurat, a trezit amintirea vremurilor de glorie şi de creştină pietate ale lui Neagoe Basarab şi Vasile Lupu, când Răsăritul ne trimetea tot ce avea mai de seamă ca să fie mărturie zilelor de înălţătoare prăznuire ale neamului nostru. Şi i-a fost dat tocmai acestui colţ retras al Basarabiei să facă legătura cu acele vremuri, căci, pe lângă înaltele feţe bisericeşti şi politice ale ţării, în frunte cu Alteţa Sa Regală Principele Carol, norocoase împrejurări ne-au adus de faţă la această serbare pe însuşi Santitatea Sa Patriarhul Damianos al Ierusalimului. Figura venerabilului bătrân din depărtate locuri a fost apoteoza acestei serbări, care depăşeşte cadrul unui eveniment local, devenind un fapt istoric pentru ţara noastră întreagă şi în deosebi pentru această noua eparhie…”

2. „ Sire,
Istoria neamului şi a acestui pământ, ne arată la începutul ei veacurile tulburi şi încă nedeplin cunoscute ale închegării poporului nostru românesc, vreme lăsată cercetărilor istorice; după ele urmează veacurile cu tot felul de frământări ale ţărilor române răzleţite, printre care totuşi găsim nume şi acte strălucitoare, ca în istoria popoarelor mari şi glorioase; iar după aceasta vine vremea veacului nostru, al închegărilor prezente, cu consolidarea şi dezvoltările pornite de înţeleptul Vostru unchi, regele Carol I, urmate de unificarea poporului şi a pământului românesc, sub blândul Vostru părinte, regele Ferdinand I, de la care a rămas continuarea şi desăvârşirea operei lor, prin dezvoltarea tuturor instituţiilor trebuitoare acestui popor şi pentru a cărora înfăptuiri, vedem cu neţărmurită bucurie şi cu admirare cum Majestatea Voastră, nu cruţaţi nici vreme, nici odihnă, ci ne daţi pildă tuturor truda cercetărilor şi îndemnuri trezind conştiinţele şi pornind energii spre o cât mai frumoasă propăşire de obşte…..

De zidurile acestei cetăţi, s-au lovit: crăiasca trufie a Poloniei de ieri, hoardele nestatornice ale cazacilor şi tătarilor, cetele cuceritoare ale turcilor de altă dată şi valurile uriaşelor oştiri ale Rusiei…..

Cum, însă, în clipa de faţă, aţi luat truda veniri spre a da şi acestui colţ de ţară rânduieli şi îmbunătăţiri ca un Alexandru cel Bun, punând azi temelie unei noi catedrale, a unui spital şi inaugurarea unui cămin cultural, deci instituţii dătătoare de noi puteri vieţii acestui oraş, făgăduim că şi în acestea vă vom fi, nu numai recunoscători, ci şi grabnici îndeplinitori de lucru”. Sfinţirea catedralei din Bălţi, Ed. Consiliul Eparhial Hotin, 1935, pag. 10.

3.     „ ….  Tocmai era vremea ca tristeţea acestui târg sărac şi de margine de ţară, să fie risipită şi prin frumuseţea unei catedrale. Se cuvenea aşezarea la acest hotar a unui stâlp de graniţă creştină; a unui far luminător pentru cei slabi şi repede rătăciţi de gânduri şubrede şi păgubitoare; trebuia un altar de sărbătorească pomenire a tuturor vechilor ostaşi căzuţi apărând şi odihnesc acum sub ruinele cetăţii Hotinului, ne trebuia şi un semn veşnic aducător aminte al trecerii Voastre prin acest oraş….”   Ibidem, pag. 16.

4. „ Sire,
Din cercetarea cu luare aminte a enormului film, ce ne desfăşoară istoria lumii, din cele mai îndepărtate vremi şi până în zilele noastre, înţelepciunea ordonată vede că, dintre toate sistemele de conducere pentru popoare, cele care sprijină mai puternic alcătuirile sociale, atât ale oamenilor cu viaţă primitivă, cât şi a celor mai civilizate ţări, sunt cele ce se întemeiază pe credinţa religioasă…..

Pe când păturile superioare ale unui popor se frământă ca valurile în direcţia tuturor vânturilor, mulţimea maselor populare, păstrează în cuminte resemnare, moştenind din veacuri, legi şi deprinderi mult mai solide şi folositoare vieţii şi dezvoltării lor, cu adânci temeiuri în credinţele religioase şi mulţumită acestor reguli de viaţă ele pot privi şi îndura prefacerile vremelnice ale născocitoarelor minţii omeneşti cu toate frământările ce ajung uneori şi în adâncul lor, îndeosebi când ele se sprijină pe creştinism…..

Cunoscând cu toţii că acest puternic factor sufletesc a păstrat şi a purtat şi poporul nostru românesc, oţelindu-l prin atâtea feluri de frământări în cursul veacurilor vieţii sale, datori suntem a păstra şi sprijini mereu credinţa în cea mai mare măsură pentru că poporul nostru, vorbind din adâncul lui, este religios, el ţine la religia lui şi o foloseşte mai presus de orice alte călăuziri vremelnice ca pe cea mai solidă cârmă a vieţii sale….

Regretăm că la zidirea catedralei nu am avut sprijinul cuvenit din partea cârmuirii centrale a ţării, precum de asemenea nici a factorilor cu cădere locală, care a pricinuit întârzierea altor acţiuni din partea bisericii acestei eparhii. A fost, însă, se vede, voia lui Dumnezeu, ca atât această catedrală  cum şi toată aşezarea reînfiinţatei episcopii a Hotinului, să se realizeze prin râvna clerului său şi în deosebi cu sprijinul ţăranilor acestei eparhii. Şi acest lucru ne mângâie infinit…..

Şi întrucât acest sfânt locaş, la fel cu celelalte 57 biserici zidite şi zidite din nou şi cele 360 reparate şi în curs de reparare în vremea acestor zece ani de la reînfiinţarea eparhiei noastre, e produsul râvnei clerului şi a dragostei de Dumnezeu şi a dărniciei creştineşti a poporului acestui colţ de ţară, credem  Sire, că sufletul Vostru se va bucura cunoscând acest lucru. Căci locuitorii fiind religioşi de la sine se înţelege, ei alcătuiesc o latură de popor cuminte, muncitor şi statornic şi prin aceasta se arată că „ La Nistru este strajă”, iar truda venirii Majestăţii Voastre în mijlocul unui asemenea popor, este pentru dânsul şi o aleasă răsplată şi o bucurie mult meritată……”  Ibidem, pag. 30.

5. „ Sire,
……Acum zece ani în urmă, într-o frumoasă zi de toamnă dar o toamnă de stepă cu arşiţă de soare şi vânt puternic aţi binevoit pe atunci Prinţ de Coroană fiind, a lua truda venirii în târgul Bălţilor spre a încuraja sufletul unui episcop doritor a împlini misiunea întemeierii unei eparhii şi a doua clipă cea de faţă în care binevoiţi a veni de data asta cu slavă regească să cercetaţi în ce măsură s-au împlinit slabele şi îndoielnicele făgăduinţe de atunci…..

Şi va veni o vreme când generaţiile viitoare vor ceti între altele împrejurările tulburi şi puţin prielnice acestor frumoase plaiuri ale ţării noastre dintre Prut şi Nistru, s-a pus totuşi început unei episcopii cu întocmiri vlădiceşti şi cum la acest însemnat lucru binevoit-a Regele Ferdinand I cel bun şi blând al României întregite să trimită pe însuşi fiul său, prinţul de Coroană Carol şi cum a fost de faţă atunci însuşi Patriarhul Ierusalimului Damian şi întregul Sinod al Bisericii Române şi sfetnicii tronului şi mulţimea căpeteniilor de frunte ai oştirii şi numeros norod şi cum s-a desfăşurat serbarea punerii temeliei catedralei din Bălţi şi a bisericii vlădiceşti şi a reşedinţei episcopale din acest oraş şi cum a privit cu uimire  şi nedumerire norodul acestui târg o minune ca aceasta.

Au trecut zece ani, Sire, de când s-a tipărit în mintea tuturor celor de atunci sosirea Majestăţii Voastre şi cuvintele frumoase ce aţi rostit şi lacrimile bătrânului Patriarh octogenar Damian al Ierusalimului căruia aţi binevoit a-i da întâiul şi unicul prilej de a vedea şi a binecuvânta oastea creştină în ostaşii Diviziei 14 şi de când am început zidirea acestor trei edificii între care şi acest locaş în care am fericirea să vă văd iarăşi ca într-o pagină de cronică…

Ca om suport greu clipele de faţă deşi-s nespus de îmbucurătoare…şi nu am nici cuvinte măiestrite în care să pot prezenta Majestăţii Voastre deplin mulţumirea ce datorez pentru bunătatea ce mi-aţi arătat…..Să trăiţi mulţi şi fericiţi ani pentru prosperitatea ţării şi înflorirea sfintei noastre biserici. Amin. Ibidem, pag. 36.

6.- Revista „Ortodoxia” a Patriarhiei din Constantinopol, iunie 1935
– Revista „Ecclisia” a Mitropoliei din Atena, iunie 1935
– Revista „ Voscresnoie Citenie” a Mitropoliei ruse din Varşovia

7. Ziarul „ Românul” nr. 112 din 10 iunie 1935, Bucureşti