Castelul Peleș, 10 septembrie 2013

Marți, 10 septembrie 2013, la Castelul Peleș va avea loc primul eveniment public regal din această toamnă.

El va cuprinde o serie de decorări, efectuate în numele Majestății Sale Regelui, conferite unor personalități din România și din Europa. Ceremonia va începe la ora 16.45 și se va încheia la ora 18.15. Decorațiile regale vor fi înmânate de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare.

Seara va continua, la ora 18.30, cu un concert de gală al Cameratei Regale, intitulat “Dansul”. Sub acest generic, orchestra tinerilor muzicieni va interpreta dansuri din toate timpurile și de pe toate meridianele lumii, de la menuet și polcă la tango, vals și horă. Vor fi prezentate lucrări de Johann Strauss, Boccherini, Edward Grieg, Ceaikovski, Grigoraș Dinicu și alți importanți compozitori.

Evenimentele de la Castelul Peleș vor alcătui prima zi a proiectului “România. O călătorie regală”, din anul 2013. La Peleș vor fi prezenți 23 de invitați din America, Australia și Europa, alături de o serie de importante personalități ale societății civile din România, oameni de artă și oameni de știință.

Vor fi prezenți Principesa Elena, dl Alexander Phillips Nixon, Principele Nicolae și sora lui, Elisabeta. Principesa Moștenitoare și cu mine suntem foarte bucuroși că evenimentele noastre din toamna aceasta debutează în cel mai simbolic și mai prestigios loc al regalității și al timpurilor românești moderne, Castelul Peleș.

Următoarele ceremonii de la Peleș, de la sfârșitul lunii octombrie, vor avea loc în prezența Majestății Sale Regelui Mihai I.

 

18 comentarii

  1. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Ziua de maine va fi feerica iar seara, reverie. Insusi cadrul in care se vor desfasura evenimentele este un frumos vis , Castelul Peles reprezinta traditie istorica, stil arhitectural deosebit, interioare remarcabile! Inceputul evenimentelor Regale din aceasta toamna in prezenta ALTETELOR VOASTRE REGALE , in numele MAJESTATII SALE , prezinta un deosebit interes; asteptam in continuare detalii.

  2. Tabarac Mihai says:

    Tarile cu monarhie sunt cele mai dezvoltate din lume.Asta se intampla din cauza stabilitatii si continuitatii sistemului carte s-a dovedit cu timpul ca neamul care are conducatori monarhi,dainuie si in timp peste veacuri.Cunosc ca singura tara care s-a intors la monarhie este Spania si bine-a facut,Acest exemplu trebuie urmat ptr.ca un monarh este mai credibil si pot sa spun ca este si mai sfant decat un presedinte trecator.

  3. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Mihaela Papuc superb!
    #
    Marinescu Daniela Superb castel, frumoasa familie regala!
    #
    Mariana Dinu Barbu Da .
    #
    Anuta Florescu la multi ani, MS regina Ana
    #
    Liliana Sora Ce poate fi mai minunat decât să fii reprezentat de oameni de o înaltă ţinută, cu cinste şi onoare, cu eleganţă şi demnitate , cu decenţă şi admiraţie în locuri alese, superbe pe care de multe ori nu ştim să le punem în valoare. Mă întreb uneori avem ceva noi cu noi , sau alţi…!
    #
    Hope Elen Leni Castelul sufletului meu!
    #

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ADMIRATIE SI RESPECT !

  5. cristiana says:

    Asteptam cu mare interes mai multe amanunte.

  6. Anca Ruse says:

    La multi ani Reginei Ana a Romaniei! Multa sanatate, va doresc!

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    Toate locatiile regale precum Palatul Elisabeta, Castelul Savarsin, si evident Castelele Peles si Pelisor sunt incarcate de istorie si sunt mereu asociate cu idea de Romanie asezata in matca ei valorica deosebita – ma refer la cea de dinainte de 1948 – al cerei traiect ascendent a fost intrerupt brutal de dictatura comunista si, mai recent, de descendentii acestei dictaturi ce nu si-au lepadat, din pacate, reflexele autoritariste, desi au pretins a fi…democrati. Graitor in acest sens este faptul ca, atinsi de filoxera gtrandomaniei si lipsiti de cel mai elementar simt al proportiei (de bunul simt nici nu mai vorbesc), ei au pangarit – ca, de altfel, tot ce au atins – alte doua palate regale, sfinte pentru noi, Mogosoaia si Palatul Regal, ultimul re-denumit Palatul Republicii in timpul lui Dej si Ceausescu, iar la Palatul Mogosoaia cuibarindu-se “regeste” (pentru ca ei asa se si considerau, desi nimic din comportamentul lor nu aducea nici pe departe cu unul regal) presedintii de dupa 1989.

    De aceea seria ceremoniilor si evenimentelor publice initiate de Casa Regala in numele Majestatii Sale Regelui Mihai in oricare din aceste castele si palate sunt parte a indelungului – si profund beneficului – proces de recuperare a istoriei noastre, lucru ce NU SE POATE INFAPTUI ALTFEL decat in prezenta si sub aripa protectoare a Familiei Regale si a Monarhiei.

    Apropiata aniversare (la 18 septembrie) a celor 90 de ani de viata ai iubitei noastre Regine Ana va fi, neindoios, sarbatorita cum se cuvine in toata tara, si desigur si la Peles, Savarsin, Palatul Elisabeta.

    Le asteptam cu nerabdare, fiind cu tot sufletul alaturi de Familia Regala in tot ceea ce Membrii Sai organizeaza.

    Cu adanca si neprecupetita loialitate, dragoste, respect si credinta,
    Diana Lucia Zotescu

  8. mihaela vladut says:

    Este un moment minunat atat pt. Romania cat si pt. strainatate intr-un loc atat de reprezentativ pt. Familia Regala .Asteptam cu nerabdare fotografii de la eveniment .Traiasca Regele !

  9. Liliana si Calin Buzea says:

    Ne-ati facut cea mai mare bucurie anuntand prezenta in tara, in luna octombrie, a Majestatii Sale Regele Mihai!

  10. Gabriela Bucur says:

    Intraadevar,este o ”Romania, altfel.”

  11. stelian r. says:

    Traiasca Familia Regala ! Traiasca Regele ! Nimic fara Dumnezeu !

  12. radu puspana says:

    Un La Multi Ani ! calduros, plin de respect, admiratie si adoratie Majestatii Sale Reginei Ana din parea mea. Nu in ultimul rand un imes “Multumesc” pt tot ajutourl si sprijinul trimis cu dragoste catre noi, supusii Majestatii Sale. Nu va vom uita niciodata mare noastra Regina. Niciodata. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  13. Excelent! Nihil sine Deo!

  14. Cristina-Adriana Popescu says:

    Altețele Voastre Regale, suntem în gând mereu acolo, sărbătoare cu bine!

  15. Alexandra says:

    Pot asista la eveniment si oamenii de rand?

  16. Răspuns pentru Alexandra says:

    Alexandra,

    Toți cei care sunt astăzi decorați la Castelul Peleș, ca și invitații lor, sunt oameni de rând. Evenimentele Casei Regale sunt toate gândite pentru a onora românul de rând.

    Cu toată considerația,
    Radu al României

  17. Mariana says:

    Sunt tare fericita pentru hotararea Casei Regale de a decora si un cetatean basarabean. Ne-ati facut o mare bucurie. Basarabia e Romania! Traiasca Familia Regala! Traiasca Regele! Nimic fara Dumnezeu!

  18. Fast,demnitate,decorarea personalitatilor Romaniei intr-un decor maiestuos care ne reaminteste de Romania monarhica!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53893885
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate