Căsătoria noastră, acum șaisprezece ani

Acum șaisprezece ani, la Lausanne, în ziua de 21 septembrie, avea loc căsătoria noastră religioasă, oficiată în Catedrala ortodoxă de la Lausanne. Ierarhul care a oficiat slujba a fost Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Damaskinos, reprezentant în Elveția al Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. I-a stat alături părintele Adrian Diaconu. Evenimentul a reunit părinții noștri, veri din Familiile Regale europene, prieteni, colegi de universitate, precum și un număr de câteva zeci de români care au putut face drumul din țară în Elveția.

 

Filmul “O nuntă princiară” de Dana Deac, septembrie 1996

25 comentarii

  1. M.R., București says:

    Altețelor Lor Regale
    Principesa Moștenitoare Margareta
    Principelui Radu ai României

    Fie ca ziua în care Altețele Voastre și-au unit destinele
    sub puterea Coroanei Române, să lumineze mereu,
    cu multă dragoste și înalte împliniri!
    La mulți ani!
    M.R.

  2. Zaharia Laura says:

    Multa Sanatate si ganduri frumoase.Fie ca ziua în care Altețele Voastre și-au unit destinele sub puterea Coroanei Române, să lumineze mereu,cu multă dragoste și înalte împliniri!Sa ne traiti si sa ajungem sa ne face-ti si fericiti.
    LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!

  3. La Fee says:

    La multi ani fericiți, Altețelor Voastre Regale!

  4. Felicitări pe Facebook (I) says:

    Laura Vintan un cuplu distins prin eleganta si gratie! toata aprecierea si respectul cuvenit!
    #
    Margareta-Cornell Solomon Doi oameni minunati!!! Sa aveti parte numai de bine , multa sanatate si viata lunga impreuna !!!
    #
    Lavinia Ciobanu LA MULTI ANI FERICITI ! Domnul sa va binecuvanteze impreuna cu Frumoasa Familie Regala a Romaniei !
    #
    Cristina Popescu La multi ani!
    #
    Ana Cimpeanu multi ani fericiti impreuna!
    #
    Nicolae Cosa La Multi Ani, Familie Regala, faceti_ne cinste si calauza prin negura in care Romania e tarata astazi….
    #
    Don Coriolan Ciprian Muresan Multi ani fericiti impreuna! Tara are nevoie de un viitor cuplu regal exemplar!
    #
    Gelu Vlaşin O ipostază demnă aparținând Casei Regale a României pe care-o dorim cât mai curând repusă în toate drepturile ei istorice. O monarhie constituțională ereditară cu Parlament bicameral – după modelul spaniol ar fi cea mai bună variantă pentru țara noastră. La mulți ani, Altețelor Sale Regale !
    #
    Viorel Costinas La multi ani impreuna, sa fiti fericiti!!!!!!!
    #
    Crina Gabriela La Multi Ani !!!
    #
    Angelica Gheras Aniversare fericita !!! LA MULTI ANI, frumosi si buni, impreuna !!!!
    #
    Gheorghe Marius La multi ani! Va iubim!
    #
    Gabriela Mocanu Multi ani fericiti impreuna !Va iubim din tot sufletul Altelele Voastre Regale!
    #
    Iulia Dragan La multi ani fericiti si armoniosi !
    #
    Bogdan Tieru La multi ani si la o casnicie cat mai lunga Altele Voastre !
    #
    Cristian Vinatoru La multi ani!
    #
    Mimi Nina La multi ani,suntem mindrii de dumneavoastra !
    #
    Diana Vintan La multi ani fericiti, plini de iubire, bucurii si sanatate!!!
    #
    Corbeanu Dinu Anastasia La multi ani plini de sanatate si fericire!!! Sunteti minunati!
    #
    Sorin Ardelean Super prezentabilii !
    #
    Daniela Stefanescu LA MULȚI SI FERICITI ANI, ALTETELE VOASTRE!
    #
    Simona Miculescu Aniversare fericita, iubire si seninatate eterna Altetelor Voastre!
    #
    Marius Dima Dumnezeu sa va dea de inca 5 ori pe atatia si sa va daruiasca bucurii si europeni alaturi, pe masura nobletii Casei pe care o reprezentati!

  5. Felicitări pe Facebook (II) says:

    #
    Gheorghiu Nicu SA FITI FERICITI ALTETELE VOASTRE!
    #
    Angela Priboi La multi ani!
    #
    Gabriela Oros Va doresc multa fericire si impliniri
    #
    Olivia Florentina Leca Multi ani fericiti !
    #
    David Margareta multi ani fericiti
    #
    Padurean George multi ani fericiti si plini de bucurii !
    #
    Aurelia Popescu Multi ani fericiti, plini de bucurii!
    #
    Stan Dumitru Domnul sa va binecuvanteze si sa-i redea Regelui ceea ce i-a fost harazit – tronul Romaniei!
    #
    Dana Costache Multi ani inainte!
    #
    Attila Szodrai Dumnezeu sa va binecuvanteze cu tot ce va doriti!
    #
    Dina-Maria Vitalariu Felicitări și La mulți ani fericiți. Altețelor Voastre Regale!
    #
    Aura Topala La multi ani, cu sanatate si fericire … inainte!!!
    #
    Guran Maria Ecaterina “LA MULTI ANI !”
    #
    Doru Diaconu Multa sanatate si La Multi Ani !
    #
    Augustin Ioan Întru mulți ani!
    #
    Solomia Micicoi MULTI ÎNAINTE CU DUMNEZEU ÎN SĂNĂTATE SI DRAGOSTE!
    #
    Cristina Toma La multi ani fericiti, Altetele Voastre Regale!
    #
    Rusu Ion SA TRAITI MULTI ANI SI SA VA IUBITI MULT!!
    #
    Luana Milea Felicitari!
    #
    Dragos Gheorghiu Fel;icitari si sa vedem monarhia instaurata in Romania.
    #
    Martina Macsinoiu Dumnezeu sa va binecuvanteze cu multi ani feriiti impreuna!
    #
    Mihaela Danciu Felicitari si multi ani fericiti!
    #
    Hiperboreenii La multi ani! Castele de piatra:)
    #
    Jana Olteanu S-AVETI MULTI ANI FERICITI,BUCUROSI !MULTE BINECUVANTARI DE LA DOMNUL!
    #
    Gabriela Stefania Roba Multi , multi ani inainte !Felicitari!
    #
    Dan Tocariu Multi ani fericiti si tare-mi doresc sa va vad pe tronul Romaniei 🙂
    #
    Alexandra Rizea O viata lunga si fericita!
    #
    Catalin Laurentiu Maciuca Multi ani fericiti pentru Majestatile voastre !
    #
    Silvana Silvestru La multi ani!
    #
    Camelia Teodora Grosu Gornic Mulți ani înainte cu sănătate și în fericire pentru Majestățile voastre.
    #
    Radu Puspana Ati vazut cat de frumoasa este prima poza cu Altetele Lor pe site ???
    #
    Mutty Peta multi ani cu sanatate,sa fiti sufleteste alaturi de noi!RESPECT!
    #
    Nan Angelica La multi ani, cu sanatate si fericire !
    #
    Adèla Stefanov Que du bonheur, Dieu vous bénisse!
    #
    GeorgeOana Jurca La multi ani Majestati voastre
    #
    Cristescu Daniela LA MULTI ANI CU SANATATE MAJESTATILE VOASTRE.
    #
    Oana Cornelia Va dorim. din inima,,MAJESTATILOR VOASTRE.. MULTI ANI CU ,CU MULTA SANATATE ,,CU BUCURII SI FERICIRE.
    #
    Bogdan Gherasim Multi ani fericiti!
    #
    Adina Mihaela Nica Intru multi ani fericiti si binecuvantati!
    #
    Anny Danu MULTI ANI FERICITI IN CONTINUARE IN PACE SI SANATATE ! Cu mult respect un roman nefericit de zilele ce le traim !
    #
    Philippe Dominique Emanuelle multi multi ani fericiti in continuare pana la nunta de aur ….
    #
    Diana Vintan La multi ani fericiti cu multa sanatate si bucurii!!!!
    #
    Alexandra Gaidasenco Intru multi ani buni , frumosi , lini si presarati de bucurii va doresc ! LA MULTI ANI !
    #
    Doble Daniel La multi ani cu multa sanatate si fericire
    #
    Wagner Hope Multi ani sanatosi si fericiti !!
    #
    Clarance Mumi Multi ani inainte,oh ce repede trce timpul
    #
    Anna Turcanu Ce frumosi,sa va dea d-zeu sanatate si sa va vedem tot asa frumosi si peste 50 de ani. LA MULTI ANI !!
    #
    Mina Yanko SUBLIM….AWESOME.STUPENDI..
    #
    Toma Elisoara-narcissa Multi Ani Fericiti si multa sanatate !!!!!1
    #
    Anda Escu Happy Anniversary! What a great looking couple!
    #
    Doina Marin LA MULTI ANI! SA FITI IUBITI!
    #
    Inima Daciei minunat

  6. Stelian Rotaru says:

    Multi ani fericiti, multe impliniri ! Va iubim! Nimic fara Dumnezeu!

  7. radu puspana says:

    In aceasta zi speciala pentru noi toti, va uram sanatate, noroc si multa putere de munca in viitor. Va multumim pentru tot efortul de a reprezenta Romania atat de bine. Mai mult nu am putea cere. Ma inclin cu adanc respect in fata Altetelor Voastre.

  8. Bucur Gabriela says:

    Multi ,multi ani fericiti si de acum incolo,dragostea care va uneste sa fie cum spune povestea pana la adanci batraneti, fericirea Dumneavoastra este si bucuria noastra.

  9. Mihai Catalin says:

    La multi ani fericiti! Doresc acestui cuplu minunat, care impresioneaza prin modestie si prin purtarea exemplara, sa devina un model pentru societatea romaneasca si sa conduca destinele tari noastre! Traiasca Regele! Traiasca Altetele Voastre Regale!

  10. Alexandru says:

    La Multi Ani! Dumnezeu sa va dea multa sanatate, fericire si putere de munca in efortul pentru propasirea si reprezentarea Tarii noastre!

  11. Simona says:

    La multi ani fericiti impreuna, multa sanatate si noroc, Majestati voastre!

  12. Silivestru Eugenia says:

    Dumnezeu sa va binecuvanteze cu multi ani impreuna si cu multa intelepciune ,pe langa sanatate si si toate cele bune.Romania are nevoie de asemenea oameni.
    “La multi ani”!

  13. Catalina Grigoriu says:

    LA MULTI ANI !SA AVETI O VIATA FERITA DE PERIPETII !

  14. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Calduroase Reverente Aniversare ! O implinita zi alaturi de familie si prieteni !

  15. Cu ocazia acestei frumoase aniversari,un calduros,,La multi ani!” si sa dea bunul Dumnezeu sa ajungeti sa reinstaurati monarhia in Romania.Multa sanatate si sa faceti cat mai multe proiecte ptr a pune tara pe picioare alaturi de Principesa margreta si intreaga Familie Regala a Romaniei.

  16. Marina Rotaru says:

    La Multi Ani fericiti si impliniti si de acum incolo!

    Hip Hip Hooray for Their Royal Highnesses Princess Margareta and Prince Radu of Romania!

  17. Toma Radu says:

    Doresc din tot sufletul Alteţelor Voastre Regale multă sănătate şi viaţă cât mai lungă împreună, şi mă rog la bunul Dumnezeu ca instituţia monarhică să fie repusă la locul ei istoric, legitim, iar ASR Principesa Moştenitoare Margareta să devină odată Regina României, după voinţa înţeleaptă a scumpului nostru Rege Mihai I. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Nihil sine Deo, nihil sine lege, nihil sine rege!

  18. Romulus Dan Busnea says:

    Sunteţi o pereche de excepţie în conglomeratul unei societăţi ce-şi pirede din păcate, valorile pentru care Alteţele Voastre, Casa Regală a României, au militat de-a lungul istoriei acestui neam.
    Să vă dea bunul Dumnezeu, sănătate şi putere întru ducerea la îndeplinire a celor lăsate moştenire de înaintaşii voştri de înalt şi demn rang, un suflu nou, o viziune cu totul aparte, realistă, dar în primul rând sufletistă, ce nu a ignorat nicicând poporul în slujba căreia s-au aflat!!!!
    LA MULŢI ANI!
    Romulus Dan Busnea, autorul ciclului intitulat ,,Valorile Regalităţii”

  19. Razvan says:

    La multi ani! Pa cand si un mostenitor/i?

  20. Maricel Argint says:

    La multi ani fericiti alaturi de romani Altetelor Voastre Regale si peste ani as dori ca ASR Principesa Mostenitoare Margareta sa ii succeada la tron Bunului Nostru Rege Miahi I Al Romaniei ! Multa sanatate intregii Familii Regale a Romaniei !

  21. Tivadar Ion-Vasile, Cluj-Napoca says:

    La multi ani, sanatate si fericire Altetelor Voastre!

  22. Alexandru-Grigore PISOSCHI says:

    La multi ani cu sanatate, fericire si reusite in destinul harazit de Dumnezeu Altetelor Voastre Regale intr-o Romanie altfel !
    Adriana si Alexandru-Grigore Pisoschi
    Cluj – Napoca

  23. Oana Pellea says:

    Multi ani binecuvantati !

  24. LA MULTI ANI si din partea mea.

    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Germania/Deutschland-

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53918610
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate