Casa Romana din Hayward

Am ajuns la mijlocul calatoriei „The Friendship Tour IV“.

Romania si Statele Unite ale Americii au stabilit relatii diplomatice in timpul domniei regelui Carol I, in august 1880, la nivel de legatie. Intre anii 1941 si 1946, relatiile noastre diplomatice au fost intrerupte. In iunie 1964, ele au fost reluate si ridicate la rang de ambasada.

In ultimii ani, schimburile comerciale dintre tarile noastre au fost intre 1,6 si 2 miliarde de dolari.

De asemenea, numarul romanilor care au emigrat in SUA a crescut in fiecare an. In universitatile americane exista multi studenti romani. Fara a avea o cifra exacta, cred ca totalul romanilor care locuiesc in SUA, inclusiv emigratia de la inceputul secolului al XX-lea, se ridica la o cifra cuprinsa intre 1 si 2 milioane de persoane. Desigur, multi dintre ei nu au cetatenie romana, iar unii, ajunsi la a 3-a sau a 4-a generatie, nu se mai considera romani. In orice caz, este vorba despre un mare numar de conationali ai nostri, o buna parte a lor stabilindu-se in SUA dupa 1989.

Un mare numar de demnitari romani au vizitat oficial SUA, din 1990 incoace. Tarile noastre au relatii privilegiate in domeniul militar, economic si politic. Proiectul nostru, „The Friendship Tour“ incearca sa aprofundeze aceste relatii privilegiate, extinzandu-le la nivelul local, al statelor SUA, al comunitatilor locale, atingand segmentele vitale ale societatii americane de astazi: administratiile locale, mediul local de afaceri, universitatile si mass-media locala.

Astazi am revenit in statul California, pentru a continua vizita in cateva din orasele de pe coasta Pacificului.

In statul California, produsul intern brut a atins in 2007 cifra de 1,62 trilioane de dolari SUA. PIB pe cap de locuitor ajunge la 50.000 $, dar diferentele intre diferite regiuni sunt semnificative.

Exista o relatie economica directa intre statul California si Romania, semnificativa prin calitatea ei. Anul trecut, exporturile Californiei catre Romania s-au ridicat la 76 milioane de dolari, iar investitorii californieni in Romania numara Solectron (electronica si telecomunicatii), Qualcomm, Clearwave Holdings si Data Plus Telecommunications (telecomunicatii), Cisco Systems, Recognos si Oracle (tehnologia informatiei). Volumul schimburilor economice dintre Romania si California poate fi, insa, mult mai ridicat.

img_0130.jpg

In aceasta dupa-amiaza, Principesa si cu mine, insotiti de doamna Dana Beldiman, consulul general onorific al Romaniei la San Francisco, ne-am intalnit la Casa Romana din Hayward cu reprezentanti ai comunitatii romanesti. In urma cu opt ani, Majestatile Lor, Principesa si cu mine am fost oaspetii Casei Romane, pentru mai bine de o saptamana. In aceasta seara, in sala de oaspeti a Casei, au venit cateva zeci de membri ai comunitatii, care ne-au primit cu multa caldura si ospitalitate.

dsc00555.jpg

Am urmarit impreuna o proiectie cu imagini de la vizita Regelui si Reginei din anul 2000, apoi Principesa si cu mine am vorbit despre angajamentele noastre publice in Romania, despre „Viziunea pe 30 de ani pentru Romania“ si despre proiectele pe care le desfasuram in tara, in Europa si in lume.

dsc00587.jpg

Am purtat apoi un dialog cu cei din sala, care au dorit sa vorbeasca despre educatie, agricultura, economie, dar si despre comportamentul public si institutional din Romania, care lasa mult de dorit.

dsc00592.jpg

In final, am fost invitati sa gustam din bunatatile pe care gazdele noastre le-au pregatit. Am incheiat ziua, la Hayward, aducandu-ne aminte cu placere de intalnirea de acum opt ani, desfasurata in biserica, in sediul Casei Romane si pe frumoasa peluza din fata edificiului.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53916291
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate