Cartea Principesei Moștenitoare, prin țară
În ultimele trei săptămâni, Principesa Moștenitoare a continuat intens seria vizitelor în orașele țării pentru a se întâlni cu cititorii Cărții regale de bucate. Ca de fiecare dată, o mulțime de oameni a dorit să-i stea alături. Cartea are o căutare extraordinară, datorită faptului că, pe lângă temele culinare pe care românii le urmăresc cu interes, aduce societății românești un model de familie, de tradiții, de istorie, de mândrie și de demnitate, combinând în mod irezistibil arta culinară cu istoria și cultura românească. Alteța Sa Regală s-a aflat recent la Ploiești, Brașov, Sibiu, Cluj, Alba Iulia și Târgu-Mureș. Volumul, publicat suplimentar de Evenimentul Zilei și Curtea Veche într-un tiraj foarte mare și mult mai accesibil publicului, s-a epuizat. Suntem amândoi nespus de bucuroși că societatea românească a primit atât de bine acest semn, acest model de regalitate. Este vizibil cu ochiul liber cât de mult au nevoie românii anului 2011 de distincție, de bun-simț, de măsură, de modestie, de grație și de iubire. Principesa Moștenitoare a ales să fie în mijlocul cititorilor atât în ziua de Bunavestire, pe 25 martie (la Ploiești și Sibiu), cât și de ziua ei de naștere, pe 26 martie, când a poposit la Brașov. Vă prezint în continuare câteva fotografii frumos realizate de Petre Angelescu la lansarea de la Ploiești, în ziua de Bunavestire, pe 25 martie 2011. De asemenea, o serie de fotografii de la Cluj, din ziua de 8 aprilie și de la Târgu Mureș, din ziua de 9 aprilie 2011. Ploiești, 25 martie 2011 Cluj, 8 aprilie 2011 Târgu Mureș, 9 aprilie 2011 |
Mihaela B.: Eleganta si rafinament , lucruri vechi si noi de asemeni .Mi-a placut .
#
Mihaela P.: O principesa pe zice trece mai frumoasa.
#
Vasile D: si foarte posibil o viitoare REGINA A ROMANIEI
#
Gabriel B.: Atunci cand frumusetea, nobletea si eleganta se intruchipeaza intr-o persoana atunci putem pronunta cu siguranta un nume – Principesa Margareta. Sunt mandru de a fi contemporan cu Alteta Voastra Principesa !
#
Luigi Flaviu: Dumnezeu sa ocrotesca Familia Regala. Fiti bine veniti in sufletele noastre , va iubim.
Ma bucur mult sa vad cum regalitatea se apropie discret si sigur de inimile noastre, ale romanilor.
O carte pe care mi-o doresc si probabil o voi cumpara curand.
Multa sanatate si putere de munca Principesei Moștenitoare si familiei regale.
Adrian H
Ma bucur ca ALTETEA SA ,PRINCIPESA MARGARETA, aduce prin prezenta sa in localitati din ROMANIA , O RAZA DE SPERANTA ,in sufletele oamenilor ,acest lucru fiind o bucatica din lucrurile bune care au mai ramas in tarisoara noastra draga . ESTE O DOVADA DE NOBLETE ,UNAER PROASPAT, O LUMINA VIE IN PREAJMA SARBATORILOR DE PASTI !
Sa ne traiti , ALTETA , SA AVETI PUTEREA NECESARA SA NE INSUFLATI SPERANTA INH SUFLET !
UN LA MULTI ANI …(anticipat)si putere de a duce mai departe traditia regala, nobletea , onestitatea , si bunul simt care va caracterizeaza intreaga familie !
INCA O DATA , SA NE TRAITI !