Campionatul național de scrimă pentru copii, 2017
Federația Română de Scrimă, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu, a organizat, în Capitală, Campionatul național de scrimă pentru copii, ediția 2017. În a șasea zi a competiției, joi, 22 iunie, Principele Radu a fost prezent la Sala de Scrimă „Ana Pascu”, unde s-au desfășurat două probe de spadă masculin: 8-9 ani individual și 12-13 ani echipe. Douăzeci și cinci de sportivi din întreaga țară s-au duelat pentru medalii în proba de spadă masculin, la categoria 8-9 ani. Sistem de concurs: un tur de grupe preliminare, iar apoi toți sportivii au ajuns pe un tablou incomplet de 32, de eliminare directă. În 2017, medalia de aur în această probă a fost câștigată de către Elan Tan. Legitimat la CS Olimpia București, Elan a trecut în marea finală de Ștefan Popa, de la CS Engarde București, scor 8-7. Medaliile de bronz au fost câștigate de către Matei Cotruța (CSS Steaua) și Alexandru Luca (CS Contraatac).
Fotografii de Daniel Angelescu |
Felicitari!
Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !