Calea ferată București-Giurgiu și prima gară a Bucureștilor
Acum 148 de ani, la 31 octombrie 1869, Principele Suveran Carol I a inaugurat oficial linia de cale ferată Bucureşti–Giurgiu și prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În ziua de 7 septembrie 1869, cu o lună și jumătate înainte de inaugurarea oficială, din Gara Filaret a plecat primul tren spre Giurgiu, având ca pasager pe Principele Suveran. Ceremonia de la 31 octombrie 1869 a fost solemnă și plină de entuziasm. A fost prezent capul Bisericii Ortodoxe Române, mitropolitul primat Nifon. Carol I a invitat în tren membrii Guvernului și pe cei ai Corpului Diplomatic. Drumul de fier de 67 kilometri a fost străbătut în 90 de minute. |
Puţini sunt cei care trecând pe lângă Gara Filaret ştiu că de aici a început istoria Căilor Ferate Române. Un monument care marchează începutul dezvoltării domeniului transporturilor în Ţara noastră se prezintă într-o stare deplorabilă în România anului 2017. Nu a fost renovat corespunzător dar cel puţin trebuie să fim recunoscători Cerului că nu i-a venit cuiva o idee să îl demoleze sau să îl modernizeze aşa cum numai noi ştim să o facem!! Autogara de astăzi ar fi mult mai potrivită ca locaţie a Muzeului C.F.R. despre care se ştie cât de înghesuit şi prăfuit este în incinta Gării de Nord.
Podul de la Grădiştea, ce traversa râul Argeş – parte a traseului iniţial – s-a prăbuşit (de fapt “a fost prăbuşit”) acum mulţi ani (spre folosul transportatorilor rutieri) şi nu numai că nu a fost reconstruit nici până astăzi, dar jumătatea căzută în râu a dispărut. De fapt, a fost furată prin tăiere şi vândută la fier vechi. Podul era cel original, data din vremea Regelui Carol I-ul. Rezistase cutremurelor, invaziilor străine, războaielor. Nu şi în faţa lăcustelor noastre. Credeţi că s-a sesizat cineva în tot timpul cât hoţii au trebuit să taie acea bucată de pod? NIMENI! Pur şi simplu cineva a constatat la un moment dat că dispăruse o parte din pod! În alte ţări, podul respectiv nu numai că ar fi fost declarat monument istoric, păzit şi inspectat dar mai mult ca sigur că ar fi fost şi asigurat.
De fapt, este caracteristic stării de lucruri din România contemporană. Singuri ne-am furat Ţara sau i-am lăsat pe alţii să o facă. Şi rezultatul se vede! Cât de mici suntem în faţa înaintaşilor!
[…] Sursă: romaniaregala.ro […]