Acum 149 de ani, la sfârșitul lui 1866, Principele Suveran Carol I a făcut angajaților Casei sale primele cadouri de Crăciun. An de an, în lunga lui domnie, această ceremonie a Curții Regale a devenit o tradiție și a răsplătit din ce în ce mai mulți oameni, personalul Casei Civile și al Casei Militare, precum și familiile lor.
Tradiția a fost continuată de Regele Ferdinand și de Regina Maria, apoi de Regele Carol al II-lea, de Regina Elena, de Regele Mihai și de Regina Ana, chiar și în anii de exil, când personalul casei se reducea la trei-patru colaboratori.
Din anul 2001, cermonialul simplu – plin de afecțiune și de respect – al cadourilor de Crăciun are loc la Palatul Elisabeta la mijlocul lui decembrie, urmat la câteva zile de cel de la Castelul Săvârșin, în prezența personalului castelului și al Ocolului Regal.
În acest an, pe 16 decembrie, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, au continuat tradiția de un secol și jumătate a Familiei Regale, oferind cadouri angajaților Casei Majestății Sale și familiilor lor.
Fotografii de Daniel Angelescu.
|
Craciun Fericit ! Fie ca ANUL NOU sa va aduca sanatate, bucurii si noi realizari !
Blandete,Bun simt,Educatie ,Rabdare,Modestie,da Doamne sa invete si poporul roman ceva din toate acestea.
SARBATORI FERICITE!!
Avem multe de invatat de la Casa Regala , dar nu se prinde de noi.
Respectul fata de oameni este o constanta a comportamentului regal!
Sarbatori Fericite!
Sarbatori fericite pentru toata Casa Regala!!!!
E ca in familie! Foarte frumos!