Bursa de Valori București, sărbătorită la Palatul Elisabeta
Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au găzduit luni, 15 iunie 2015, o seară dedicată Bursei de Valori București la Palatul Elisabeta. La eveniment a participat Alteța Sa Regală Principesa Maria. În deschidere, a luat cuvântul Principele Radu care, în numele Majestății Sale Regelui și al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare, a adresat bun venit invitaților din țară și din străinătate. A luat apoi cuvântul dl Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei bucureștene. După ceremonia din Sala Regilor, reprezentanții Bursei de Valori și invitații lor din străinătate au fost invitați de Familia Regală la o recepție în Sufrageria Mare. Au fost prezenți reprezentanți ai Bursei, ai Băncii Naționale a României, ai Autorității de Supraveghere Financiară, ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, precum și reprezentanți ai fondurilor de investiții, ai mediului bancar și de afaceri din țara noastră și din străinătate. Deschiderea Bursei din București a avut loc în timpul domniei Regelui Carol I, la 1 decembrie 1882, în Capitală, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 a publicat cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate. După anul 1995, odată cu reluarea activității Bursei de Valori București, Familia Regală a continuat tradiția de a sprijini public, de a încuraja și inspira activitățile Bursei de Valori. Fotografii de Daniel Angelescu |
Suntem recunoscători și mândrii că sunteți mereu alături de noi ! Vă mulțumim ! TRĂIASCĂ REGELE ȘI FAMILIA SA !
Sa dea bunul Dumnezeu sa ajungeti cat mai repede acolo unde va este locul in Romania ….Traiasca M.S .Regele Mihai si Principesa Margareta !!!
Admirabila noastra Principesa!
Un eveniment, ca multe altele, care adună în jurul mesei oameni reprezentativi din instituții ale statului, din importante instituții ale economiei de piață, ale finanțelor, ale mediului afacerilor, etc. și oferă prilejul statorniciei unei mai strânse legături între aceștia, unei înțelegeri și colaborări benefice pentru problemele cotidiene care trebuie să capete în felul acesta o mai mare importanță. Sunt oameni care știu ce este prețul, ce înseamnă valoarea, pentru care evaluarea unei afaceri este în același timp știință și artă, sunt oameni care, prin modul lor de gândire și acțiune, acumulează și dirijează fonduri , stimulând finanțarea activităților economice rentabile. Cu siguranță, relevante pentru acest domeniu al discuției , sunt cuvintele unuia dintre marii oameni de afaceri ai epocii moderne , Warren Buffett care spunea : ” Sunt un mai bun investitor pentru că sunt un om de afaceri , și sunt un mai bun om de afaceri pentru că sunt un investitor ” și că ” vom face cu banii dumneavoastră doar ceea ce am face și cu ai noștri. ” Toată stima și considerația pentru Familia Regală , pentru inițiativele sale luminate de rațiune, viziune, cumpătare și înțelepciune, menite să arate care este scopul nobil, major al acesteia, de a asigura bunăstarea poporului și un trai decent pentru fiecare român.. Cred că șansa noastră pentru a intra în normalitate este restaurarea Monarhiei . Trăiască Regele !
Desi imi dau seama ca nu aceasta va fi tinuta pe care o va purta Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare la acest eveniment (fotografia a aparut in preziua festivitatii), nu pot sa nu-mi exprim admiratia maxima fata de culoarea de mare finete si eleganta a rochiei (nuanta lila-ului este de mare distinctie), croiala absolut desavarsita si tesatura materialului care asigura o ‘cadere’ perfecta a cloch-ului. De obicei nu fac astfel de remarci referitoare la tinutele Altetei Sale, toate sunt absolut impecabile, dar unele – precum cea de fata – chiar imi smulg cuvintele din gura.
In privinta evenimentului de diseara, el consfinteste inca o data atentia deosebita a Familiei noastre Regale fata de tot ceea ce presupune o desfasurare armonioasa a activitatilor economice, bancare, comerciale, financiare, bursiere si de afaceri, ele stand la baza cresterii nivelului progresului din tara in ansamblul sau. Iar Majestatea Sa Regele si Altetele Lor Regale, continuatori perfecti ai traditiei lasate de Regele Carol si facand lege sacra din interesul national, vor avea mereu initiative pe masura. Recunostinta noastra nu trebuie sa fie departe.
Francesco Di Marco Pare che stiamo per entrare nel mondo civile. Speriamo bene !
#
Gabriela Gabi Salvati ne !!!!! Poporul doarme……doar facebook-ul e treaz,cat de cat…….politicienii jefuiesc si vand tara !!!!!
#
Nicolae Almăşan Traiasca Regele si bravo Bursa de Valori !
#
Mihai Viorel Simion RESPECT.
#
Doina Nita Dumnezeu sa-l apere pe Rege! si Altetele Voastre Regale !
#
Pusa Caldare Respect ,sanatate familiei Regale !
#
Sima Alexandra Fiecare gest al Familiei Regale starneste in noi mandria de a ne fi nascut romani; ne amintește faptul ca acest frumos neam are o coloana vertebrala, o coloana ce de se va îndrepta, isi va merita Coroana. Dumnezeu sa binecuvanteze Familia Regala a Romaniei, fara de care am fi pierduti ! Traiasca Regele !
Felicitări cuplului regal ptr.tot ce intreprinde în scopul de a promova țara noastră pe plan internațional! Este un exemplu de urmat ptr.toți ambasadorii Romaniei !
Mult succes Altetelor Lor Regale in toate demersurile pe care le intreprind !
Pas cu pas spre normalitate!
Felicitari Familiei Regalle pentru tot ce fac in vederea promovarii Romaniei in stainatate.
Ar fi bine daca am trece la monarhie.
Felicitari pt tot ce faceti
Frumusetea florilor se oglindeste in frumusetea ochilor Principesei! E asa cum ne-a obisnuit: gratioasa si gingasa!
Felicitari pentru toate proiectele la care,ati fost prezenta prin implicatii concrete.Sper ca realizati apogeul momentului la care am ajuns ca natiune,rugile noastre nu s-au oprit din 1990——putem spera la un MIRACOL INTARZIAT INSA SALVATOR?
Stilul elegant,rafinat educat,dar si modest-ne este tuturor dor de a ocupa locul cuvenit—–
cu deosebita stima,
Mihaela Oprean
Va iubim si va respectam cu toata fiinta, Altetele Voastre Regale!