Breasla priceputilor

Invitat sa vorbesc ieri despre cateva dintre lacasurile de cult ctitorite sau refacute de Familia Regala, in ultimul secol si jumatate, am fost impresionat sa surprind forta pe care o aveau in Romania secolelor trecute asociatiile de breasla, mestesugarii sau artistii, asociatiile de profesionisti din diversele domenii.

Biserica de la Podul Vechi din Bucuresti (numit ridicol astazi “Timpuri noi”), biserica de la “Cutitul de Argint” de langa Parcul Carol I, manastirea “Pasarea” sau Crucea Eroilor de pe Caraiman, toate evoca prezenta in Romania secolelor XIX si XX a unor puternice bresle de meseriasi, de la caramidari sau zarzavagii la fierari si croitori,  de la barbieri si tamplari la fauritori de policandre, de obiecte din bronz, aur si argint sau mesteri de vitralii. Toate acestea alaturi de asociatii respectate si renumite de pictori si arhitecti, sculptori, constructori. Asociatiile de breasla erau puternice si in domeniul literaturii, al gazetariei, al stiintei sau al tehnicii.

Indiferent cat de grele au fost imprejurarile istorice ale ultimelor doua secole, Romania a fost mereu pe mana oamenilor care si-au cunoscut profesia, a specialistilor. Carol I a construit statul roman modern pe principiul profesionalismului, al perfectionarii neincetate a mestesugului. Fie ca acesta se referea la tamplarie sau fierarie, fie ca el privea arta militara sau politica. Institutiile moderne ale statului s-au faurit, din 1866 pana in 1947, pe temeiul calitatii profesionale si al meritului.

Dupa anul 1989 s-au restructurat uniuni de creatie, s-au organizat pe temei liber sindicate si patronate, s-au refacut Camere de Comert, Bursele de Valori si Marfuri, s-a dat frau liber spiritului civic si initiativei personale. Dar sensul, importanta, criteriul valorii si al profesionalismului nu au reusit sa se impuna in societatea romaneasca.

Imi pare rau sa o spun, dar priviti evidenta: in toate domeniile publice ale anului 2009 gasim neaveniti si ignoranti, in timp ce caramidarii si zarzavagii de la Podul Vechi, in secolul XIX, erau in stare sa-si ridice, printr-o initiativa civica, propria lor biserica. Una care dainuieste si astazi.

Manastirea Pasarea a gazduit, in secolul XVIII, o renumita Scoala de Muzica Religioasa, precum si prima Tipografie de Carte Muzicala Religioasa din Europa orientala. Intrebati pe cei de la Conservatorul din Bucuresti daca astazi cladirile si instrumentele le sunt suficiente pentru studentii muzicieni. De asemenea, acolo a functionat o Scoala a Societatii Orfanilor de Razboi si un Institut al Calugaritelor Ortodoxe. In timp ce noi avem astazi doar 2% din copii de la tara care urmeaza studii universitare. Si suntem in Uniunea Europeana.

Nicolae Titulescu a fost o figura respectata mondial in lumea diplomatiei, in timp ce astazi oameni politici si chiar intelectuali publicisti confunda tarile intre ele si formele lor de guvernamant.

Romania de astazi este libera, dar nu este inca profesionista. In fiecare dintre domeniile vietii romanesti, de la mestesugari la constructori, de la ziaristi la profesorii de geografie, de la mineri la viticultori, de la ministri la avocati, este nevoie de profesionalism. De mestesug, arta si stiinta. De capacitatea de a face bine un lucru, de a manui cu dibacie propria indeletnicire. Profesionalismul nu inseamna smecherie. Profesionalismul este lucru de calitate, spirit de raspundere, altruism, respect, grija de a forma ucenici, iubirea de profesie, dedicatia, dorinta de a avansa in cunoastere si indemanare, etc.

Profesionistii romani din diverse domenii, cei care exista, au nevoie sa fie in primele randuri ale domeniilor lor de activitate, protejati, incurajati, pentru a da puterea exemplului personal si pentru a fi stapani pe destinul propriei lor indeletniciri. Pentru aceasta, ei trebuie sa reprezinte o forta in societatea romaneasca. Expertiza lor, cuvantul lor trebuie sa atarne greu in deciziile tarii. In orice domeniu. Ei ar trebui sa fie “aristocratia” vremurilor democratice, reprezentantii meritului si ai predictabilitatii. De aceea, profesionistii din toate domeniile au nevoie sa vorbeasca pe o singura voce, sa se manifeste de pe o platforma comuna.

Cablurile negre, infricosatoare, care au invadat cerul bucurestean, instalate in varful stalpilor de telegraf de pe strazile capitalei, sunt imaginea unui timp ageamiu si pus pe scandal, ele reprezinta simbolul nepriceperii grele, a ilegitimitatii nesimtitoare.

Este timpul ca Romania provizoratului endemic sa faca loc profesionistilor.