Festivalul Internațional de Film București 2021

În seara de duminică, 12 septembrie 2021, la Muzeul Țăranului Român, a avut loc gala de încheiere a celei de a șaptesprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film București. La gală a luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu, care a acordat Înaltul Patronaj festivalului în anul 2010.

Premiul pentru cel mai bun film a fost atribuit anul acesta peliculei ,,Murina”, având ca regizor pe Antoneta Alamat Kušijanović.

Ediția BIFF 2021 a inclus șase filme la secțiunea concurs, precum și un număr de filme prezentate la marile festivaluri internaționale de film din ultimul an. El a mai cuprins o secțiune de scurt metraje realizate în România, Grecia și Spania, o secțiune dedicată celor 140 de ani de relații diplomatice între România și Spania, precum și o secțiune dedicată centenarului nașterii Regelui Mihai I.

A fost oferit un premiu de excelență profesorului și actorului de teatru și film Adrian Titieni. Au luat cuvântul directorul festivalului, doamna Dana Dimitriu-Chelba, primarul general al Capitalei, dl Nicușor Dan, reprezentanți ai Institutului Cultural Român, ai Muzeului Național al Țăranului Român, ai Asociației Culturale Grigore Vasiliu Birlic și ai organizațiilor și instituțiilor care au oferit parteneriatul lor festivalului. Au prezentat cele trei premii din concurs (pentru cel mai bun scenariu, pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun film) membrii juriului. A prezentat secțiunea istorică a festivalului profesorul Dennis Deletant.

În ziua de 12 iunie, ca în fiecare an, organizatorii festivalului, alături de voluntari și de parteneri instituționali, au fost invitați la Seara Palatului Elisabeta dedicată BIFF.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale Custodele Coroanei

2 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Mult succes artistilor, actorilor, realizatorilor si tuturor celor implicati in acest adevarat tur de forta cinematografic anual, aflat inca de la debutul sau, acum 17 editii in urma, sub Inaltul Patronaj al ASR Principelui Consort Radu.

  2. Liliana Sora says:

    ”Să fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiţi. Ei sunt grădinarii amabili, care fac ca sufletele noastre să înflorească.” Tot respectul şi toată admiraţia pentru cei care fac din artă un mijloc de comunicare, de informare şi cunoaştere, fie că e vorba de film sau de teatru, pictură , sculptură, muzică , fotografie…, arta fiind ” universul oamenilor sensibili la frumos.” Recunoştinţă şi preţuire pentru Familia Regală a României , susţinătoare permanentă a actelor de cultură care, alături de învăţătură ” îi conferă omului demnitate.”

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53863992
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate