Belgrad

Am ajuns la Belgrad ieri, la ora dupa-amiezii. Este prima mea vizita in acest oras si prima in Serbia. Sunt emotionat, pasind pragul verilor nostri, Principele Alexandru si Principesa Ecaterina. Imi vin in minte o multime de lucruri, de-a valma:

Ei, ca si noi, s-au mutat in tara lor, in anul 2001: noi, la 18 mai, la Palatul Elisabeta, ei, la 17 iulie, la Palatul Regal si la Palatul Alb. Bunicii lui Alexandru au fost Regele Alexandru I, asasinat la Marsilia in 1934, si Regina Maria, nascuta Principesa Marioara a Romaniei. Prin ambii parinti, Alexandru este var primar cu Principesa Margareta: prin tatal lui, fiindca Regina Maria si Regele Ferdinand ai Romaniei sunt strabunicii celor doi; prin mama lui, fiindca Regele Constantin si Regina Sofia ai Greciei sunt strabunicii celor doi.

Alexandru si Ecaterina au o resedinta care seamana, din multe puncte de vedere, cu Palatul Cotroceni si cu Palatul Elisabeta: aceeasi arhitectura combinand stilul anilor 20-30 ai secolului trecut si luand ceva din arhitectura palatelor maure din Spania si din cea a manastirilor ortodoxe din Romania si din Balcani. Desi cu interioare mai largi decat Palatul Elisabeta, resedinta lor din Belgrad are multe lucruri asemanatoare cu a noastra.

Apoi, amandoua gazdele noastre au asteptat ani de zile aceasta intalnire. Cand Principesa Margareta va sosi, maine, va fi pentru prima oara cand Familia Regala Romana a vizitat Belgradul, dupa al Doilea Razboi Mondial.

Sunt atat de multe lucruri in comun: proximitatea geografica, traditiile, temperamentul, cultura; apoi religia ortodoxa, gradul apropiat de rudenie, istoria comunista recenta.

Dupa ce m-am intalnit cu gazdele mele si am admirat casa si extraordinarul parc dimprejur, am mers la prima intalnire, cea cu ministrul Apararii al Republicii Serbia, de curand numit in aceasta pozitie.

Am incheiat ziua de ieri cu o cina, oferita la Palatul Regal de Principele Alexandru si Principesa Ecaterina, in compania unor personalitati din SUA, Grecia si Serbia, din domeniul medicinei.

Astazi, de dimineata, am mers, insotit de ambasadorul Romaniei, dl Ion Macovei, la intalnirea cu vice prim-ministrul nou instalatului guvern sarb, dl Bozidar Djelic.

In cursul dupa-amiezii am vizitat Comunitatea romaneasca din Varset, in mijlocul unui numar de romani primitori si inimosi, cu care am petrecut si restul zilei. Am cunoscut intelectuali, scriitori, artisti, preoti, oameni politici, ziaristi si multi tineri si copii din comunitatea romaneasca. Toti vorbesc o limba romana impecabila, mai curata decat cea de la Bucuresti. Am incheiat intalnirea la Casa Crucii Rosii din Varset, construita de Regina Marioara, in anii 20 ai secolului trecut.

Ieri si astazi am vazut si am inteles o multime de lucruri. Unele din ele se vor decanta si aseza, in timp, mai bine in intelegerea si in memoria mea. Sunt fericit ca in Serbia, ca si in Romania si Bulgaria, regalitatea se intalneste cu timpul prezent, spre binele si statornicia locului. Este adevarat ca fiecare din noi o face intr-un mod diferit, irepetabil si ne-transferabil, dar important este ca demersul nostru sa fie de folos prezentului si viitorului.

Uitandu-ma la cartile din rafturile bibliotecii, la fotografiile si portretele in ulei de pe pereti, am gasit chipuri familiare, oameni care se inrudesc cu noi nu numai biologic, ci si istoric. Chiar si timpul prezent are atatea in comun!

Sentimentul de bine si de confortabil pe care ni l-a produs ospitalitatea si generozitatea lor s-a combinat cu fascinatia descoperirii unei istorii atat de asemanatoare. Auzind vorbind despre amestecul de regalitate cu comunism al lui Tito, despre teribila poveste a exilului Regelui Petru si al Reginei Alexandra, parintii lui Alexandru, despre nefericitul sfarsit al Marioarei, Principesa a Romaniei si Regina a Iugoslaviei, am putut intelege paralelismul fatalitatii si al nefericirii a doua generatii; singuratatea lor, imposibilitatea lor de a repara ireparabilul, inexorabilul frangerii serviciului lor in slujba natiunii si loialitatea lor dusa pana la sfarsitul vietii.